VIDEO Trei români au fost răniți într-un accident în construcții în Italia. Trei persoane au murit
Cel puțin trei muncitori au murit, iar alți trei au fost spitalizați cu răni grave după ce unul dintre pilonii principali de susținere ai unui perete s-a prăbușit, iar o placă de beton a căzut peste ei pe un șantier din orașul italian Florența, au anunțat vineri autoritățile locale avertizând că numărul morților ar putea crește, relatează Reuters. Cei trei muncitori răniți sunt români, potrivit TVR.
Cel puțin trei muncitori au murit, iar alți trei au fost spitalizați cu răni grave după ce unul dintre pilonii principali de susținere ai unui perete s-a prăbușit peste ei pe un șantier din orașul italian Florența, au anunțat vineri autoritățile locale avertizând că numărul morților ar putea crește, relatează Reuters. Cei trei muncitori răniți sunt români, potrivit TVR.
❌#Firenze, crollo del solaio di un prefabbricato in un cantiere edile a Nord-Ovest della città: dai #vigilidelfuoco #USAR sono stati estratti in vita tra le macerie 3 operai. Squadre al lavoro dalle 9 per le operazioni di soccorso [#16febbraio 10:45] pic.twitter.com/OCQBZm8MjH
— Vigili del Fuoco (@vigilidelfuoco) February 16, 2024
Cei trei răniți transportați la spital sunt români, cu vârste între 36 și 51 de ani, și erau muncitori necalificați. Unul se află în afara pericolului, iar ceilalți doi sunt la terapie intensivă. Muncitorii lucrau pentru o firmă subcontractată de supermarket în urma unei licitații.
„Este un miracol”, repetă de mai multe ori Cristinel Spătaru, potrivit La Nazione. „Am zburat de la etajul trei, totul a căzut peste mine și sunt încă aici”.
Pompierii au scris pe platforma de socializare X că accidentul a avut loc în zona de nord-vest a orașului Florența.
„Morții confirmați sunt trei… alți doi sunt încă dispăruți”, a declarat Monia Monni, oficialul responsabil cu protecția civilă în Toscana, regiunea care cuprinde Florența.
Ea a declarat pentru Reuters că opt persoane se aflau pe șantier în momentul accidentului.
Totodată, ea a a spus că doi dintre cei trei lucrători internați se aflau într-o stare gravă, dar nu pune viața în pericol.
Anterior, Eugenio Giani, președintele regiunii Toscana, a declarat pentru SkyTg24 că sunt foarte puține șanse de a găsi mai mulți supraviețuitori sub dărâmături.
Accidentele pe șantierele de muncă sunt destul de frecvente în Italia, iar sindicatele se plâng frecvent de condițiile de lucru inadecvate pe șantier și de lipsa controalelor autorităților de sănătate și siguranță.
Italia a înregistrat 601 decese la locul de muncă în 2021, a doua cea mai mare cifră din Uniunea Europeană, după Franța, potrivit agenției de statistică a blocului Eurostat.
Premierul Giorgia Meloni a transmis condoleanțe familiilor muncitorilor.
„Urmărim evoluția cazului și ne rugăm pentru persoanele rănite și pentru cei care sunt încă dispăruți”, a spus ea în timpul unui eveniment în regiunea de sud a Calabriei.
Muncitorii construiau un supermarket pentru lanțul Esselunga. Președintele companiei, Marina Caprotti, și-a exprimat de asemenea tristețea și a spus că toate magazinele Esselunga din Florența se vor închide după-amiaza „în semn de doliu”.