Sari direct la conținut

Părinţii lui Aleksei Navalnîi mulţumesc miilor de ruşi care i-au adus un omagiu

HotNews.ro
coada in fata cimitirului in care este ingropat Navalnii, Foto: Olga MALTSEVA / AFP / Profimedia
coada in fata cimitirului in care este ingropat Navalnii, Foto: Olga MALTSEVA / AFP / Profimedia

Părinţii opozantului rus Aleksei Navalnîi, mort în detenţie la mijlocul lui februarie, au mulţumit miilor de ruşi veniţi să-i aducă un omagiu la mormântul său de la Moscova după înhumarea lui în urmă cu aproape zece zile, informează AFP.

„Gratitudinea noastră imensă şi plecăciunea noastră tuturor celor care au venit şi mai vin la cimitir, celor care aduc flori, scriu despre Aleksei, care îşi amintesc de fiul nostru şi se roagă pentru el!”, se spune într-o notă scrisă postată sâmbătă de văduva lui Aleksei Navalnîi, Iulia Navalnaia.

„Mulţumim că vă amintiţi, această amintire ne dă speranţă!”, au conchis Anatoli Navalnîi şi Liudmila Navalnaia.

După funeraliile lui Aleksei Navalnîi din 1 martie, mii de ruşi au venit la mormântul lui, acoperit de un munte de flori, şi continuă în fiecare zi să vină acolo pentru a se reculege.

După decesul lui Aleksei Navalnîi pe 16 februarie într-o închisoare din regiunea arctică, mama sa a trebuit să lupte mai multe zile cu autorităţile ruse pentru a putea recupera trupul neînsufleţit al fiului său şi a-l înhuma.

Echipa opozantului, inamicul numărul unu al lui Vladimir Putin, a acuzat puterea rusă că l-a ucis şi că încearcă să ascundă urmele implicării sale, ceea ce Kremlinul neagă.

Iulia Navalanaia, constrânsă să trăiască în străinătate pentru a evita închisoarea în Rusia, a jurat că va continua lupta soţului său şi i-a îndemnat pe susţinătorii lui să se adune la secţiile de votare pe 17 martie, ultima zi a alegerilor prezidenţiale din această ţară.

(Agerpres)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro