Sari direct la conținut

„Foarte bine concepute”. Regelui Charles i-au fost prezentate primele bancnote cu chipul său

HotNews.ro
Bancnote de lire sterline cu chipul regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, Foto: Yui Mok / Avalon / Profimedia
Bancnote de lire sterline cu chipul regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, Foto: Yui Mok / Avalon / Profimedia

Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii i-au fost prezentate primele bancnote cu chipul său de către guvernatorul Băncii Angliei, relatează agențiile DPA și Agerpres.

Suveranul a lăudat bancnotele ca „fiind foarte bine concepute” şi şi-a exprimat surpriza că este abia al doilea monarh britanic reprezentat pe o bancnotă.

Charles a primit marţi, din partea lui Andrew Bailey, la Palatul Buckingham, o broşură legată în piele care conţinea bancnotele.

A fost un moment important pentru monarh, care urmează tratament pentru un tip de cancer care nu a fost dezvăluit, să-şi vadă portretul pe noile bancnote din polimer, după doar un an şi jumătate de la debutul domniei.

Charles a examinat bancnotele de 5, 10, 20 şi 50 de lire sterline – prima bancnotă din fiecare denominaţie care poartă numărul serie 01 000001 -, a indicat înspre anumite detalii şi a zâmbit în timp ce Bailey dădea paginile, prezentând faţa şi versoul bancnotelor.

Bailey a fost însoţit de Sarah John, casiera-şefă a Băncii Angliei, a cărei semnătură apare pe bancnote, iar regele a zâmbit larg în timp ce şi-a întâmpinat oaspeţii în camera 1844.

Charles este abia al doilea suveran britanic al cărui portret figurează pe bancnotele Băncii Angliei – şi este pentru prima dată când imaginea unui suveran a fost înlocuită cu a altuia.

Deşi au fost emise bancnote încă de la sfârşitul secolului al XVII-lea, mama lui Charles, regina Elisabeta a II-a, a fost primul suveran britanic căreia i s-a acordat onoarea de a apărea, în 1960, pe bancnota din hârtie de o liră sterlină.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro