Armistițiul din Gaza care n-a existat (The Atlantic)

În vreme ce războiul Israel-Hamas continuă, titlurile de știri preluate în pripă ascund uneori mai mult decât dezvăluie.

Așteptarea detaliilor

CNN transmitea în martie că „israelienii au «acceptat practic» o propunere de armistițiu de șase săptămâni în Gaza”, citând un responsabil american. Iar ieri Associated Press a scris că Hamas a afirmat că a „acceptat o propunere de armistițiu a Egiptului și Qatarului”. Fiecare dintre aceste informații s-au răspândit rapid pe tot internetul, alimentând dispute între simpatizanții taberelor din toată lumea și născând speranțe printre palestinieni și israelieni deopotrivă, scrie The Atlantic.

Firește, după cum știe oricine urmărește conflictul, luptele continuă și acum. Aceste pseudo-armistiții sunt departe de a fi singurele asemenea cazuri de neconcordanță între știri și realitate din ultimele luni. Amintiți-vă numai de rafalele de știri pripite din jurul atacului Iranului asupra Israelului și al răspunsului Israelului, ambele prezentate drept preludiu al unui război regional, posibil chiar mondial, doar pentru ca întreaga chestiune să se încheie printr-un fâsâit în loc de o explozie.

Nedumeriți? Încercați să realizați cum puteți discerne între adevăr și neadevăr? Nu sunteți singurii. Și eu am problema aceasta. Iată patru criterii după care mă ghidez în munca mea de jurnalist cu privire la negocierile pentru armistițiu și care mă ajută să descâlcesc evenimentele.

1. În timp ce negociază, ambele tabere încearcă să manipuleze presa internațională – iar declarațiile lor trebuie interpretate prin această prismă

În sportul profesionist, când se încheie contracte importante între cluburi și sportivi, apar frecvent scurgeri în presă despre posibili termeni ai contractului. Majoritatea lor se dovedesc a fi false. /…/ De ce sunt atât de multe astfel de știri eronate? Uneori ele reflectă oferte autentice din toiul unor negocieri dinamice; alteori însă constituie o tentativă a uneia dintre părți de a-și consolida poziția de negociere.

Jurnalismul politic nu e totuna cu cel sportiv, dar face obiectul unei dinamici similare. În cazul Israelului și Hamasului, ambele tabere oferă informații selectiv pentru a manipula relatarea presei, astfel încât ei să fie prezentați drept rezonabili, iar adversarul lor drept recalcitrant.

În unele cazuri această tactică poate determina unele publicații să lanseze știri neverificate temeinic ori să se lase influențate fără să știe de cei care vor să le manipuleze. E și lucrul care pare să se fi întâmplat ieri, când Hamas a anunțat unilateral că a „consimțit la” un armistițiu, iar mai multe publicații i-au preluat acea pretenție fără a verifica suficient la ce consimțise de fapt organizația teroristă.

După cum a arătat The New York Times, s-a dovedit ulterior că „Hamas nu «acceptase» de fapt un armistițiu, ci făcuse o contraofertă la o propunere existentă deja pe masă și acceptată deja de Israel și SUA”. Mai mult chiar, Hamas a refuzat să se angajeze că va elibera doar ostatici vii, iar nu cadavre de ostatici, în prima fază a acordului cu multiple etape propus. Aici, dar și în alte cazuri în care ești confruntat cu știri senzaționale, vei avea de profitat dacă vei aștepta mai multe detalii, în loc să presupui că prima știre îți oferă întregul tablou.

2. Israel și Hamas nu sunt singurii negociatori – ceea ce complică extrem de mult situația

Israel și Hamas nu aveau relații formale nici măcar înainte de a porni la război în octombrie. În consecință, ele comunică de multă vreme prin intermediari.

Acum negocierile pentru armistițiu se poartă la Cairo cu sprijinul mai multor mediatori externi, și anume SUA, Egipt (cu graniță comună cu Israelul și Fâșia Gaza) și Qatar (care adăpostește conducerea politică a Hamasului). Fiecare dintre acești actori vine cu propuneri și sugestii de compromis proprii, fapt ce poate ajuta cele două tabere să progreseze, dar și să facă propagandă prin acceptarea unei propuneri mai avantajoase de la unul dintre mediatorii terți, una pe care n-ar fi putut-o obține de la tabăra opusă.

Înțelegerea acestei dinamici poate ajuta la decodificarea știrilor. Nu va fi niciodată vreun acord atât timp cât titlul știrii va fi „Israelul acceptă propunerea de armistițiu a SUA” ori „Hamasul acceptă propunerea Egiptului și Qatarului”, ci acordul va exista doar atunci când titlul știrii va fi: „Israel și Hamas convin asupra aceleiași propuneri de armistițiu”.

3. Câteva chestiuni spinoase fundamentale rămân încă nesoluționate

Pentru a știi dacă părțile sunt cu adevărat aproape de un acord, ajută să știi de ce nu au ajuns până acum la unul. Pe lângă reticența Hamasului de a elibera ostatici care încă trăiesc – nici măcar nu a furnizat încă o listă cu israelienii pe care îi mai sechestrează acum, părând că pe cei vii vrea să-i folosească drept monedă de schimb în etapele finale -, ambele părți au dezacorduri fundamentale privind continuarea războiului după un acord. Hamas insistă că e obligatoriu ca acordul să pună capăt războiului, dar Israelul vrea să-și rezerve dreptul de a interveni în Fâșie pentru a vâna conducerea Hamasului, fie și după o pauză îndelungată în ostilități.

Disputa privind „armistițiul permanent” poate părea simbolică: Israel și Hamas sunt în război, cu pauze, de peste un deceniu, iar un asemenea lucru nu se poate schimba pe baza unei bucăți de hârtie. Și totuși, simbolismul contează. Ambele tabere – dar mai ales conducerea lor politică – vor să fie în măsură să-și proclame victoria în momentul în care acordul va fi semnat.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, dependent de partenerii de coaliție de extrema dreaptă și plecat dintre cei vii în sondajele electorale, nu vrea să pară că a cedat în fața Hamasului. Yahya Sinwar, comandantul Hamasului în Fâșie, vrea cu disperare să lase impresia că a realizat ceva, după toate distrugerea pe care Hamasul și masacrul lui din 7 octombrie au revărsat-o asupra populației din Gaza. A fi capabil să iasă din ascunzătoare și a proclama că i-a rezistat mult lăudatei armate israeliene ar fi suficient pentru el.

Cu ambiții ceva mai concrete, israelienii sunt divizați în privința obiectivului suprem al războiului: nimicirea Hamasului (în care caz nu pot opri războiul până la anihilarea ultimelor batalioane teroriste) sau eliberarea ostaticilor (variantă în care Israelul ar putea abandona războiul acum, urmând să reia lupta cu Hamas mai târziu). Conducerea Israelului a refuzat până acum să aleagă între aceste două obiective, însă momentul deciziei pare că sosește.

4. Nu există vreun acord, dar negocieri există și se află într-un punct crucial

Ce s-a întâmplat ieri a fost că Hamas a făcut o contraofertă în cadrul negocierilor, iar apoi și-a acceptat propria contraofertă. Evident că nu așa funcționează un acord bilateral, dar cel puțin dovedește că negocierile avansează. Drept răspuns, Israelul a anunțat ieri că-și trimite iar o delegație la Cairo pentru a relua discuțiile. Se spune că directorul CIA William Burns e personal acolo pentru a facilita un acord. Concomitent, Israelul a început o operațiune în sudul Gazei, la Rafah, unde, spune el, conducerea Hamas se ascunde printre cei peste 1 milion de palestinieni adăpostiți acolo.

Președintele Joe Biden i-a avertizat pe israelieni să nu se arunce cu toată forța asupra Rafahului, ceea ce explică parțial amploarea limitată a operațiunii actuale – a început cu un ordin de evacuare pentru 100.000 de civili, ceilalți rămânând pe loc în timp ce Israelul execută manevre într-o zonă restrânsă.

Mutarea a pus fără îndoială și mai multă presiune pe Hamas, dar concomitent a și grăbit momentul în care Israelul va trebui să decidă dacă va continua sau nu asaltul la Rafah până la capăt, cu riscul de a-și răci complet relația cu administrația Biden. Această perspectivă, la rândul ei, mărește presiunea asupra Israelului pentru a ajunge la un acord. Deși deznodământul acestei succesiuni rapide de evenimente e incert, un punct crucial se apropie cu repeziciune – și în acel punct va veni poate iar momentul să ne exersăm răbdarea, pe măsură ce știrile incomplete se vor revărsa spre noi.

Material realizat cu sprijinul Rador Radio România