Premierul francez l-a pus în dificultate pe rivalul de extremă-dreaptă în dezbaterea electorală. Sondajele arată o cu totul altă situație
Premierul francez Gabriel Attal și favoritul extremei drepte, Jordan Bardella, s-au înfruntat joi seară într-un duel televizat, prezentând două viziuni ireconciliabile ale Europei, cu două săptămâni înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, într-un moment în care lista deschisă de Bardella conduce detașat în sondajele de opinie, scriu AFP și Politico.
Timp de aproape o oră și jumătate, cei doi tineri lideri – 35 de ani pentru prim-ministru, 28 de ani pentru capul de listă al Rassemblement National (RN) -, ambii ambițioși și abili comunicatori, au dezbătut la o oră de maximă audiență Europa, imigrația, puterea de cumpărare și războiul din Ucraina, printre altele, scrie AFP.
Gabriel Attal și-a acuzat adversarul, protejatul lui Marine le Pen, că „urăște Europa” și că „se răzgândește în toate privințele”, în timp ce Bardella i-a reproșat rivalului său bilanțul și faptul că folosește „argumente sub centură”.
Unul dintre cele mai aprinse schimburi de replici a vizat Rusia.
„Partidul dumneavoastră, cel al doamnei Le Pen și al lui Jean-Marie Le Pen, avea nevoie de bani. Rusia avea nevoie de un partid în Europa tocmai pentru a slăbi Europa din interior”. Și „poate că v-ați plătit datoria, dar aveți încă un contract moral cu ei” în Parlamentul European, a spus premierul.
„Nu este treaba prim-ministrului Franței să aibă argumente sub centură”, a răspuns Bardella, acuzându-l pe președintele Emmanuel Macron că „se joacă cu focul” prin faptul că nu exclude trimiterea de trupe în Ucraina.
Votul pentru RN e ca o loterie, spune premierul
Adesea mai relaxat decât rivalul său, Attal a subliniat „contradicțiile” și răsturnările de decizie ale partidului de extremă dreapta în ceea ce privește poziția față de Europa și l-a acuzat că propune „măsuri fără cap și fără coadă”.
Politico este de acord că Attal a reușit în câteva rânduri să arate că este în controlul discuției.
Într-o strategie similară cu cea folosită de președintele francez Emmanuel Macron în cele două dezbateri anterioare împotriva lui Le Pen, Attal a atacat extrema dreaptă pe tema inconsecvenței și a capacității sale de a guverna în mod competent, presându-l deseori pe Bardella să ofere precizări cu privire la propunerile sale politice.
A vota pentru extrema dreaptă este ca la loterie, a spus Attal: „Odată ce zgârii suprafața, nu mai e nimic de arătat”.
Bardella punctează pe tema migrației
Candidatul RN s-a simțit mai confortabil atunci când a vorbit despre migrație, tema favorită a partidului său, acuzând guvernul lui Attal că este prea blând.
Bardella a criticat pactul european pe această temă, spunând că acesta lasă alegerea între „imigrația obligatorie sau pedeapsa financiară” și a repetat acuzațiile potrivit cărora „delincvența și criminalitatea sunt legate de incapacitatea de a controla fluxurile noastre migratorii”.
Bardella l-a acuzat pe Attal că promovează un „proiect extremist în materie de imigrație” și a declarat că agenția de frontieră a UE, Frontex, servește în prezent „nu ca un birou de pază a frontierelor”, ci mai degrabă ca „un serviciu de primire pentru migranți”.
RN conduce detașat în sondaje
Numit în funcție la începutul acestui an, Attal a devenit cel mai tânăr prim-ministru din istoria Franței. Prin participarea la dezbatere, el a încercat să ofere un impuls listei electorale a partidului prezidențial, Renaissance.
Condusă de Valérie Hayer, necunoscută publicului larg, lista Renaissance este creditată cu 16% din intențiile de vot, urmată de lista socialistă condusă de Raphaël Glucksmann, cu 15%.
În schimb, RN, condus de Bardella, urcă vertiginos în fruntea sondajelor în ceea ce privește intențiile de vot, ajungând chiar la 33%, potrivit unui sondaj publicat joi
Exclus din dezbatere, Glucksmann a denunțat „o confiscare” a alegerilor. De asemenea, el a lansat joi un apel pentru a „construi un zid puternic împotriva extremei drepte”, împreună cu mai mulți lideri social-democrați europeni, printre care socialistul olandez Frans Timmermans, liderul socialist belgian Paul Magnette, comisarul european luxemburghez Nicolas Schmit și alții.
François-Xavier Bellamy, candidatul principal al partidului conservator Les Républicains, a calificat și el dezbaterea drept „un simbol al unei crize democratice profunde” și a deplâns absența altor reprezentanți politici.
El a întrebat de asemenea de ce a fost invitat Attal în locul candidatei principale a Renaissance pentru alegerile europene, Valérie Hayer.
Le Pen continuă strategia de normalizare a imaginii
În tabăra extremei drepte, scrie AFP, dezbaterea a fost însă un motiv de satisfacție, RN fiind mulțumit de faptul că a fost ridicat la rangul de adversar principal.
Partidul își continuă astfel strategia de normalizare a imaginii, începută în urmă cu un deceniu de Marine Le Pen, care s-a distanțat de remarcile rasiste și antisemite ale tatălui său, Jean-Marie Le Pen, care a fondat partidul în 1972.
În acest sens, Rassemblement National tocmai a rupt alianța cu partenerii germani din Alternative für Deutschland (Alternativa pentru Germania – AfD), după scandalurile în care gruparea a fost implicată.
Joi, AfD a fost exclus din grupul Identitate și Democrație (ID) din Parlamentul European – din care face parte și RN-ul francez.