Sari direct la conținut

VIDEO 80 de ani de la Debarcarea din Normandia: Ultimii veterani în viață participă la festivitățile cu o însemnătate aparte anul acesta

HotNews.ro
Veteran al celui de-al Doilea Razboi Mondial la festivitatile organizate in Normandia, Foto: Jean-Marc David / Sipa Press / Profimedia Images
Veteran al celui de-al Doilea Razboi Mondial la festivitatile organizate in Normandia, Foto: Jean-Marc David / Sipa Press / Profimedia Images

Veterani și lideri mondiali, printre care președintele american Joe Biden și premierul britanic Rishi Sunak, s-au strâns joi în Normandia pentru a comemora 80 de ani de la debarcarea trupelor aliate în Franța pentru a alunga trupele naziste din țară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează Reuters.

Având în vedere războiul ce se desfășoară în Ucraina, festivitățile de anul acesta au o însemnătate aparte și au loc cu doar câteva zile înainte ca Uniunea Europeană să organizeze alegeri pentru Parlamentul European.

În condițiile în care și Statele Unite vor organiza alegeri prezidențiale și pentru Congres în luna noiembrie, este așteptat ca liderii prezenți să facă paralele cu anii premergători celui de-al Doilea Război Mondial și să avertizeze împotriva izolaționismului și a atracției față de extrema dreaptă.

„Anul acesta democrația este la modul propriu pe buletinul de vot”, a declarat președintele american Joe Biden înainte să plece în Franța, adăugând că sacrificiile făcute în timpul Debarcării din Normandia nu trebuie uitate.

Grupuri mici de oameni au început să se strângă de joi dimineața la Arromanches-les-Bains, una dintre plajele pe care trupele aliate au debarcat cu 80 de ani în urmă.

Numărul veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial scade de la an la an

Sub un cer albastru senin, acestora li s-au alăturat o colecție de jeepuri militare din al Doilea Război Mondial și, mai târziu, o ambarcațiune de desant cu soldați scoțieni.

Având în vedere că numărul veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial, mulți dintre ei cu vârsta de peste 100 de ani, scade rapid, festivitățile de anul acesta vor marca probabil ultima comemorare majoră organizată în Normandia în prezența lor.

Este așteptat ca în jur de 200 de veterani, majoritatea americani și britanici, să participe la celebrările organizate pe plajele care încă poartă urme ale luptelor duse cu 80 de ani în urmă ca parte a celei mai mari operațiuni de desant din istorie, una în care și-au pierdut viața mii de soldați aliați.

Printre cei prezenți se numără Bob Gibson, un veteran în vârstă de 101 ani care a făcut parte din al doilea val de soldați care a debarcat pe plaja desemnată „Utah”.

„E ca și cum s-ar fi întâmplat ieri. Nu ați crede ce am văzut. Îngrozitor. Unii dintre băieții tineri nu au ajuns niciodată pe plaja importantă. Sunt lucruri care încă te trezesc noaptea”, a declarat el pentru Reuters.

Printre liderii prezenți se numără președintele ucrainean Volodimir Zelenski, regele britanic Charles al III-lea, cancelarul german Olaf Scholz, premierul canadian Justin Trudeau și, evident, președintele Emmanuel Macron. Festivitățile au început la 8:30, ora locală, cu o ceremonie britanică organizată la Ver-sur-Mer în prezența regelui Charles și a reginei Camilla, precum și a premierului Rishi Sunak.

Volodimir Zelenski, prezent la comemorarea Debarcării din Normandia, Rusia nu

În pofida anunțului inițial făcut de partea franceză în luna aprilie privind participarea Rusiei la festivități, Parisul a decis în cele din urmă ca o delegație a Moscovei să nu fie invitată. Decizia a fost luată săptămâna trecută, cu câteva zile înainte de demararea festivităților.

„Ucraina are nevoie de sprijinul europenilor la fel cum Franța și celelalte state europene au avut nevoie de el pentru a înfrânge nazismul”, a declarat un diplomat european pentru Reuters, subliniind totodată importanța participării președintelui Zelenski la festivități.

„Dintre toți cei care sunt prezenți astăzi în Normandia doar Zelenski și puținii veterani aflați încă în viață stiu ce este cu adevărat un război”, a adăugat diplomatul.

La ceremonia britanică de la Ver-sur-Mer,veteranii au fost aplaudați pe măsură ce au sosit și și-au ocupat locurile decorate cu flori de mac.

În condițiile în care celălalt război major ce are loc în prezent, cel purtat de Israel în Fâșia Gaza, a stârnit polemici puternice și în Franța, unii dintre localnicii prezenți la festivități și-au exprimat dorința pentru pace în lume.

„Este foarte emoționant să vezi cum atâția tineri au fost îngropați aici”, a declarat Brigitte Peardix, în vârstă de 66 de ani, care a participat la ceremonia de comemorare a soldaților americani căzuți în luptă organizată la cimitirul militar din Colleville-sur-Mer.

„Un omagiu adus lor ar fi ca atrocitățile și războaiele în desfășurare acum să se oprească. Ar fi ca un trandafir pus pe fiecare mormânt”, a mai spus ea.

Președintele american Joe Biden a sosit alături de prima doamnă Jill Biden la Colleville-sur-Mer pentru a participa la ceremonia organizată aici.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro