Sari direct la conținut

Relocarea afacerilor din China: Începe lupta pentru investitori. Cât este de dispusă România să pună la bătaie ajutoare de stat?

HotNews.ro
Afaceri, Foto: Hotnews
Afaceri, Foto: Hotnews

​De vreo două săptămâni tot auzim despre ideea atragerii în România a investitorilor care doresc să-și relocheze afacerile din China, în contextul pandemiei de coronavirus. Sunt transmise mesaje în acest sens atât de la nivelul Guvernului, cât și al administrației prezidențiale. Cu siguranță, nu doar România pândește acești investitori. De altfel, potrivit informațiilor HotNews.ro obținute din surse guvernamentale, va exista o concurență acerbă între statele europene, de aceea este foarte important pentru România să pună în joc toate armele pe care le deține, pentru a nu pierde o posibilă unică șansă. Investitorii vor cere facilități și ajutoare de stat. Cât este de dispusă România să le ofere?

Pandemia a prins statele UE total nepregătite pentru o criză medicală, fiind puse într-o situație extrem de dificilă și din cauza dependenței uriașe față de produsele chinezești. Într-o primă fază a pandemiei, statele europene au ajuns chiar și în situația să se lupte între ele pentru măști de protecție de proastă calitate din China. Așa s-a născut și ideea relocării unor activități din China.

Potrivit informațiilor HotNews.ro, nu doar afacerile din China ar fi în atenția României, ci și din Marea Britanie. Ar putea exista posibilitatea și relocării unor activități economice din Marea Britanie, în condițiile Brexit.

Ministrul economiei Virgil Popescu consideră că partea „bună” a crizei este că a arătat cât suntem de dependenți de China. „Această criză dacă are o parte bună între ghilimele este că ne-a arătat cât de dependenți suntem de importurile din China. Vrem ca România să nu mai fie dependentă pentru materialele esențiale de importurile din China. România nu trebuie să mai fie dependentă de importurile din China”, a declarat, pe 7 aprilie, Virgil Popescu, ministrul economiei, într-un interviu acordat HotNews.ro. Două săptămâni mai târziu, într-un interviu pentru Bloomberg, Virgil Popescu a spus că există interes ca „în perioada următoare să atragem investitori care vor să-și relocheze afacerile din China”.

(sursa foto: freepik.com)

Așa au fost lansate primele semnale legate de intenția atragerii unor investitori care ar urma să plece din China. Ar fi vorba de afaceri din toate domeniile. De exemplu, industria de componente auto, IT sau medicamente.

Însă investitorii vor facilități și ajutoare de stat. Este pregătit Guvernul să le ofere. Premierul Ludovic Orban spune că da. „Cred că putem profita de o conjunctură economică internațională, în care România poate fi o țintă atractivă pentru relocări importante de capacități de producție, care vor fi relocate din anumite țări și noi suntem pregătiți pentru a oferi condiții cât se poate de bune pentru a putea atrage aceste companii care vor să se relocheze. Deja avem semnale favorabile în acest sens și cred că poate fi un motor important de creștere„, a spus Orban zilele trecute.

  • Urmează să fie adoptat un act normativ care va crea un mecanism de garantare pentru capitalul de lucru și pentru investiții și pentru companiile mari.
  • Mai este pârghia ajutorului de stat pentru investiții ‘greenfield’, a anunțat Orban.
  • Și ar mai fi o schemă de autor de stat care există pe masa Comisiei Europene pentru aprobare, de garantare și de asumare a riscurilor de către stat în limita unui plafon stabilit, pentru a asigura creditele comerciale. Este o schemă care cu siguranță va permite reducerea la maximum a blocajelor care pot apărea în plățile între companii care să afecteze mai multe companii, în condițiile în care o companie are probleme cu plățile.

Despre relocarea unor activități economice a vorbit și președintele Klaus Iohannis. „Avem nevoie să readucem anumite producții în România, cum am discutat și la nivel european, să încurajăm sectoare întregi, sectoare strategice să se relocheze în Europa, fiindcă toată lumea știe, nu e niciun secret, la începutul acestei pandemii am fost puși în situația să cumpărăm echipamente de protecție, ventilatoare ș.a. din țări care sunt foarte departe de noi, și nu vorbesc despre foarte departe geografic, fiindcă asta se rezolvă relativ simplu, ci sunt foarte departe de noi din punct de vedere al percepției unui sistem democratic„, a răspuns Iohannis unei întrebări, în cadrul conferinței de presă susținută săptămâna trecută.

Președintele consideră că trebuie să existe facilități pentru producțiile strategice. „Nu cred că cineva găsește că e un lucru bun să nu avem pe ce pune mâna în momente de criză. Și părerea mea e că va exista o regândire și o reașezare a lanțurilor economice, a lanțurilor de producție, în așa fel încât – sigur, nu trebuie să producă fiecare țară fiecare piesă, dar trebuie să avem grijă ca în Uniunea Europeană să existe facilități de producție acolo unde se realizează o producție strategică„.

La nivelul UE, discuțiile despre relocare sunt foarte importante, după cum spune Nicu Ștefănuță, europarlamentar USR (Renew Europene) într-un interviu pentru HotNews.ro. Și acesta consideră că într-o primă fază, statul trebuie să ofere ajutor pentru a putea atrage industrii relocate. „Aici e o discuție importantă în privința relocării unor industrii strategice. (…) Este o discuție foarte importantă în privința relocalizării unor industrii strategice.(…) Unele industrii trebuie relocalizate, nu e protecționism, e strategie.(…) Aici este rolul statului, poate ajuta într-o primă perioadă, astfel încât această relocalizare să prindă rădăcini„, a declarat Nicu Ștefănuță.

La nivel declarativ, voința Guvernului de a atrage afaceri relocate din China există. Mai rămâne de trecut doar partea practică, la care România s-a împotmolit de nenumărate ori în ultimii 30 de ani.

Acest articol face parte din proiectul Lumea în schimbare, o inițiativă HotNews.ro, susținută de Fundația Konrad Adenauer. Opiniile prezentate în materialele proiectului nu reprezintă în mod necesar poziția partenerului nostru.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro