Sari direct la conținut

Zeci de cămile au fost descalificate de la un concurs de frumusețe fiindcă au fost injectate cu botox

HotNews.ro
Camila, Foto: ImageSource / Profimedia Images
Camila, Foto: ImageSource / Profimedia Images

Peste 40 de cămile din Arabia Saudită au fost descalificate de la un concurs de frumusețe după ce judecătorii au descoperit că crescătorii lor le-au injectat fețele cu Botox pentru a le face mai atrăgătoare, relatează Insider.

Potrivit Associated Press, zeci de cămile înscrise la Festivalul Regele Abdulaziz au fost eliminate din concurs după ce s-a descoperit că acestea au fost supuse unor proceduri de lifting facial și injectate cu Botox deși sunt strict interzise deoarece judecătorii examinează fețele, gâturile, cocoașele și postura animalelor când le evaluează.

Botoxul injectat cămilelor a fost detectat cu ajutorul unor tehnologii „specializate și avansate”, potrivit agenției de presă a Arabiei Saudite.

Aceasta relatează de asemenea că crescătorii au injectat Botox în fețele animalelor pentru a le mări buzele și au folosit apoi substanțe care să le relaxeze mușchii faciali.

„Clubul [crescătorilor] dorește să oprească toate actele de manipulare și înșelare în înfrumusețarea cămilelor”, scrie agenția de presă saudită, adăugând că persoanele găsite vinovate vor fi „aspru pedepsite”.

Potrivit Al Arabiya News, organizatorii concursului de frumusețe pentru cămile au oferit premii în valoare de 66 de milioane de dolari.

Concursul de frumusețe face parte dintr-un festival dedicat cămilelor care a început pe 1 decembrie și va dura până la sfârșitul lunii. Este estimat că în jur de 33.000 de cămile vor participa la eveniment.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro