Sari direct la conținut

Cantități periculoase de antibiotice descoperite în apele curgătoare

HotNews.ro
Cantități periculoase de antibiotice descoperite în apele curgătoare

Sute de ape curgătoare din lume sunt contaminate puternic cu antibiotice, potrivit ultimului studiu pe această temă, scrie The Guardian.

Poluarea cu antibiotice este una dintre căile principale prin care bacteriile reușesc să dezvolte rezistență la substanțele farmaceutice de acest fel, făcându-le inutile pentru om.

„Foarte multe din genele rezistente pe care le întâlnim la patogenii umani provin din bacterii din mediu”, a declarat Prof William Gaze, din cadrul Universității Exeter. Creșterea rezistenței bacteriilor la antibiotice este o urgență de sănătate la nivel global, care ar putea ucide 10 milioane de oameni până în 2050, potrivit datelor ONU.

Studiul a fost prezentat luni la o conferință din Helsinki și a arătat că unele dintre cele mai cunoscute ape curgătoare ale lumii, inclusiv Tamisa, sunt contaminate cu antibiotice.

În unele cazuri au fost identificate niveluri periculoase. Dunărea reprezintă cel mai grav caz de poluare cu antibiotice de pe continent. Cercetătorii au testat mostre din 711 de locații din 72 de țări și au găsit antibiotice în 65% dintre acestea.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro