Sari direct la conținut

Decizie de infringement: România are la dispoziţie două luni ca să închidă şi să reabiliteze depozitele de deşeuri ilegale

HotNews.ro
Decizie de infringement: România are la dispoziţie două luni ca să închidă şi să reabiliteze depozitele de deşeuri ilegale

Comisia Europeană a cerut vineri României să închidă, să sigileze şi să refacă ecologic 15 depozite de deşeuri ilegale care au beneficiat de o perioadă de tranziţie, conform Tratatului său de aderare, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, scrie Agerpres.

Astfel, Comisia a trimis vineri României o scrisoare de punere în întârziere, document ce reprezintă, de fapt, deschiderea formală a procedurii de infringement.

România are la dispoziţie două luni ca să remedieze deficienţele; în caz contrar, Comisia Europeană poate decide să trimită un aviz motivat.

Conform Directivei privind deşeurile (2000/60/CE), statele membre trebuie să recupereze şi să elimine deşeurile într-un mod care să nu pună în pericol sănătatea umană şi mediul, interzicând abandonarea, aruncarea sau eliminarea necontrolată a deşeurilor.

Deşeurile trebuie tratate fără riscuri pentru apă, aer, sol, plante sau animale, fără a provoca neplăceri prin zgomot sau mirosuri şi fără a afecta negativ zonele rurale sau locurile de interes special.

Pactul verde european şi Planul de acţiune al economiei circulare al UE urmăresc să accelereze tranziţia către o economie circulară, bazată pe o eficienţă ridicată a resurselor, reducerea deşeurilor şi rate ridicate de reciclare în toate sectoarele.

În România, 101 depozite de deşeuri care nu corespundeau standardelor au beneficiat de o perioadă de tranziţie. Ele ar fi trebuit să fie închise până în iulie 2019. Conform informaţiilor primite din România, 86 de depozite de deşeuri sunt acum închise şi reabilitate. Planificarea pentru închiderea şi reabilitarea celor 15 depozite de deşeuri rămase este incertă, deoarece pentru majoritatea acestora lucrările de închidere nu au început încă.

Decizie de infringement: România are la dispoziţie două luni ca să remedieze deficienţele privind tratarea apelor urbane reziduale

Comisia Europeană a decis vineri să trimită României și o scrisoare suplimentară de punere în întârziere pentru nerespectarea normelor UE privind tratarea apelor urbane reziduale (Directiva Consiliului 91/271/CEE) în marile zone urbane, se arată într-un alt comunicat al Executivului comunitar, citat de Agerpres.

Și această scrisoare de punere în întârziere reprezintă, de fapt, deschiderea formală a procedurii de infringement. România are la dispoziţie două luni ca să remedieze deficienţele, în caz contrar, Comisia Europeană poate decide să trimită un aviz motivat.

Conform Directivei, oraşelor li se cere să pună în aplicare infrastructura necesară pentru colectarea şi tratarea apelor lor reziduale urbane. Apele reziduale netratate pot pune în pericol sănătatea umană şi pot polua lacurile, râurile, solul, apele de coastă şi subterane.

Obiectivul Pactului verde european este să orienteze UE către reducerea la zero a poluării, care să aducă beneficii sănătăţii publice, mediului şi neutralităţii climatice.

Conform celor mai recente date furnizate de autorităţile române, în timp ce unele aglomerări mari nu au asigurat colectarea adecvată a apelor reziduale urbane, s-a constatat că cele suplimentare nu sunt conforme, informează Comisia Europeană. 188 de mari aglomerări încă nu sunt conforme cu obligaţiile de colectare a apelor reziduale urbane, prevăzute de legislaţia UE, în timp ce 192 de mari aglomerări nu respectă obligaţiile de tratare secundară, iar 193 de mari aglomerări nu îndeplinesc cel mai strict tratament.

Prin urmare, Comisia trimite vineri o scrisoare de punere în întârziere către România. Acest caz face parte dintr-o acţiune orizontală care implică 12 state membre, care toate au beneficiat de derogări temporare în temeiul tratatelor lor de aderare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro