Sari direct la conținut

Cum se desfășoară căutarea celor mai mari surse de scurgere de metan din lume

HotNews.ro
Norul de metan depistat deasupra Kazahstanului are acelasi efect asupra climei ca 10.000 de masini care circula intr-un an, Foto: Jim West / Sciencephoto / Profimedia Images
Norul de metan depistat deasupra Kazahstanului are acelasi efect asupra climei ca 10.000 de masini care circula intr-un an, Foto: Jim West / Sciencephoto / Profimedia Images

Oprirea scurgerilor de metan din depozitele de deșeuri, câmpurile de petrol, conductele de gaze naturale și multe altele este una dintre cele mai puternice pârghii pe care le avem pentru a încetini rapid încălzirea globală, potrivit BBC.

Amenințarea era invizibilă pentru ochi: tone de metan ondulau spre cer, suflate de conductele de gaze naturale care șerpuiau în Siberia. În trecut, aceste gaze de seră eliberate de operațiunile petroliere rusești anul trecut ar fi putut trece neobservate. Însă, înarmat cu o nouă tehnologie de imagistică puternică, un satelit de ”vânătoare de metan” a adulmecat emisiile și le-a urmărit către sursele lor.

Datorită tehnologiei care avansează rapid, o flotă în creștere de sateliți își propune acum să ajute la închiderea supapei de metan identificând astfel de scurgeri din spațiu. Misiunea este critică, cu o serie de rapoarte recente care trag un semnal de alrmă din ce în ce mai urgent pentru reducerea emisiilor de metan.

Deși are o viață mai scurtă și mai puțin abundentă decât dioxidul de carbon, metanul este mult mai puternic în captarea căldurii, ceea ce face ca încălzirea sa să aibă un impact de peste 80 de ori mai mare pe termen scurt.

Aproximativ 60% din emisiile mondiale de metan sunt produse de activitățile umane – cea mai mare parte provenind din agricultură, eliminarea deșeurilor și producția de combustibili fosili.

Metanul cauzat de om este responsabil pentru cel puțin 25% din încălzirea globală actuală, estimează Fondul pentru Apărarea Mediului. Reducerea acestor emisii, subliniază o nouă evaluare globală a metanului de către Programul Națiunilor Unite pentru Mediu, este cea mai bună speranță pentru a pune rapid frâna la încălzire.

„Este cea mai puternică pârghie pe care o avem pentru reducerea încălzirii și a tuturor efectelor care vin odată cu schimbările climatice în următorii 30 de ani”, spune Drew Shindell, profesor de științe ale pământului la Universitatea Duke și autor principal al raportului ONU. Oamenii de știință subliniază că reducerile majore atât în ​​dioxid de carbon, cât și în metan sunt esențiale pentru prevenirea schimbărilor climatice extreme. „Nu este un substitut pentru reducerea CO2, ci complementar”, spune Shindell.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro