Sari direct la conținut

Noua hartă geopolitică a Europei. Culisele negocierilor la finalul cărora Ucraina și Republica Moldova au primit statutul de țări candidate la UE

HotNews.ro
Maia Sandu si Volodimir Zelenski, Foto: Handout / AFP / Profimedia
Maia Sandu si Volodimir Zelenski, Foto: Handout / AFP / Profimedia

​Uniunea Europeană a acordat, joi, statutul de candidate la aderare, o decizie istorică prin care se redesenează harta geopolitică a Europei.

Spre deosebire de Ucraina, în cazul căreia lucrurile păreau mai clare încă de la început, Republica Moldova a pornit pe drumul spre Bruxelles doar cu promisiunea „unei perspective europene”, ceea ce nu-i oferea practic nicio șansă la acel moment pentru a primi statutul de candidată.

La București însă, interesul a fost ca să nu se ajungă la o decuplare a Republicii Moldova de Ucraina, pornindu-se la o ofensivă diplomatică aproape fără precedent la cel mai înalt nivel.

„Dacă nu era și Republica Moldova, Rusia ar fi interpretat-o ca pe o invitație”, au comentat surse oficiale de la București.

Potrivit acestora, președintele Klaus Iohannis a jucat un rol important în derularea procesului la finalul căruia Republica Moldova a primit statutul de țară candidată la aderarea la UE.

„A luat toți președinții la rând. A făcut un efort excepțional. Toate acestea au dus pentru Republica Moldova de la zero susținere la rezultatul de aseară”, au spus sursele citate, precizând că a contat foarte mult relația pe care președintele Klaus Iohannis o are cu președintele Franței, Emmanuel Macron.

Și diplomația română a jucat un rol important în dosarul Republica Moldova. Potrivit surselor citate, dacă Ucraina a beneficiat de sprijinul tuturor serviciilor Comisiei Europene în privința chestionarului de aderare, Republica Moldova nu a avut decât România alături de ea.

Liderii celor 27 de state membre ale UE au recunoscut joi Ucraina și Republica Moldova drept candidate la aderarea la UE, a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel, referindu-se la un „moment istoric” în plină ofensivă rusă.

Presedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a calificat decizia liderilor celor 27 de lideri ai UE de acordare a statului de candidat la UE pentru țara sa drept un moment istoric, dar și-a avertizat concetățenii că urmează un drum complicat care cere multă muncă.

„Zi istorică pentru Moldova: Consiliul European ne-a oferit statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Pornim pe drumul spre UE, care va aduce moldovenilor mai multă bunăstare, mai multe oportunități și mai multă ordine în țara lor. Avem în față un drum complicat, care va cere multă muncă și efort – și pe care suntem pregătiți să-l parcurgem, împreună, pentru a asigura cetățenilor un viitor mai bun. Moldova are viitor, în Uniunea Europeană!”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

„O realizare istorică astăzi, când EUCO acordă statutul de candidat pentru Ucraina și Republica Moldova . S-a ajuns la această decizie excepțională în urma unui sprijin puternic al României și a unor demersuri intense”, a scris Iohannis pe Twitter.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro