Sari direct la conținut

STUDIU: Ceaiul, mai ales cel negru, poate reduce riscul de diabet de tip 2

HotNews.ro
Antioxidanții din ceaiul negru reduc riscul pentru anumite boli cronice, arată studiile , Foto: © Chernetskaya | Dreamstime.com
Antioxidanții din ceaiul negru reduc riscul pentru anumite boli cronice, arată studiile , Foto: © Chernetskaya | Dreamstime.com

Dovezile care susțin beneficiile pentru sănătate ale consumului de ceai devin mai puternice cu fiecare nou studiu. O cercetare recentă a observat că persoanele care beau zilnic ceai au un risc cu 53% mai mic de a dezvolta prediabet și cu 47% mai mic de a face diabet de tip 2, comparativ cu cei care nu beau niciodată ceai.

Ceaiul adevărat – cel negru, verde și alb – este făcut din frunzele aceleiași plante de ceai, Camellia sinensis. Cele trei culori ale ceaiurilor, așa cum le vedem în ceașcă, rezultă din procese diferite de fabricație, în mare parte realizate manual, imediat după recoltare.

O cercetare din 2014 a concluzionat că polifenolii din ceaiul verde și negru ar putea avea efecte protectoare împotriva dezvoltării unor boli precum diabetul, artrita și cancerul și pot susține sănătatea cardiovasculară.

Într-o revizuire din 2017 pe efectele anti-diabet ale consumului de ceai, cercetătorii au concluzionat că polifenolii, în cantitate mare, precum și cafeina din ceai au efecte benefice asupra diabetului de tip 2.

Studiul a sugerat încă de pe atunci că ceaiul poate îmbunătăți rezistența la insulină, poate stimula imunitatea și diminua deteriorarea celulelor nervoase indusă de diabet.

Rezistența la insulină și diabetul de tip 2

Ca să înțelegem ce reușește să facă în organism simplul consum al ceaiului, trebuie să înțelegem cum funcționează insulina. Acest hormon vital – fără de care nu putem trăi – reglează, printr-un proces foarte complicat, zahărul din sânge (glucoza). Iată cum funcționează:

  • Alimentele pe care le consumăm sunt transformate în zahăr (glucoză) în sânge;
  • Zahărul din sânge (glucoza) intră în fluxul sanguin, moment care semnalează pancreasul să elibereze insulină (produsă de pancreas). Acest hormon ajută glucoza să pătrundă în celulele corpului pentru a fi folosită ca energie pentru organism; tot insulina îi dă de știre ficatului să stocheze glucoza nefolosită (mai puțină activitate fizică = mai puțină nevoie de energie) pentru o dată viitoare;
  • Zahărul din sânge intră în celule, nivelul acestuia din sânge scade, drept urmare, iar nivelul insulinei scade și el, pentru că insulina și-a făcut treaba;
  • Când nu mâncăm, nivelurile mai scăzute de insulină alertează ficatul să elibereze din stocurile de glucoză făcute de el, pentru a oferi organismului energia de care are nevoie zilnic. Până aici, mecanismul funcționează perfect.

Cum arată lucrurile când acest mecanism este dat peste cap?

Mâncăm mult, și nepotrivit, și nu facem nici mișcare. Și tot ceea ce mâncăm se transformă în glucoză (zahărul din sânge), iar această glucoză intră în fluxul sanguin. Pancreasul crește nivelul de insulină pentru a forța glucoza să intre în celule și să fie transformată în energie.

De-a lungul timpului, celulele nu mai răspund la acest nivel crescut de insulină. Se cheamă că au devenit rezistente la insulină. Pancreasul continuă să producă și mai multă, pentru a forța celulele să răspundă; doar că în timp, pancreasul ajunge să nu mai facă față, iar nivelul zahărului din sânge continuă să crească.

Un nivel ridicat de zahăr în sânge este foarte dăunător pentru organism. Atât de mult zahăr nu are ce căuta în sânge, trebuie mutat în celule. În acest scenariu, și nivelul de insulină este mare. Insulina le cere ficatului și mușchilor să stocheze zahărul din sânge. Când ficatul e plin de glucoză, el trimite excesul la celulele adipoase pentru ca glucoza să fie stocată ca grăsime corporală. Acest lucru înseamnă creștere în greutate. Și, ceea ce este mai grav, predispoziție spre prediabet și diabet de tip 2.

Studiu: ceaiul negru, risc mai mic de diabet de tip 2

Realizat de Universitatea din Adelaide (Australia) și Universitatea de Sud-Est (China), studiul observațional sugerează că persoanele care beau ceai în mod regulat, în special ceai negru, își pot scădea rezistența la insulină și nivelul de glucoză din sânge. Și, automat, riscul de a face diabet de tip 2.

Studiul a inclus 1.923 de adulți cu vârste cuprinse între 20 și 80 de ani și a arătat că consumul zilnic de ceai negru a fost asociat cu un risc cu 53% mai mic de prediabet și un risc cu 47% mai mic de diabet zaharat de tip 2. Subiecții, care au fost recrutați din opt provincii diferite din China, au fost întrebați cât de des beau ceai și ce tip de ceai beau.

Rezultatele cercetării au fost prezentate la congresul anual al Asociației Europene pentru Studiul Diabetului (EASD), care a avut loc între 2 și 6 octombrie 2023, la Hamburg.

Ceaiul negru, băut zilnic, controlează nivelul de zahăr din sânge

„Cercetările noastre sugerează că consumul zilnic de ceai are un efect pozitiv asupra controlului zahărului din sânge. Am observat cel mai mare efect la persoanele care beau ceai negru”, spune profesorul Tongzhi Wu, de la Universitatea din Adelaide.

Cercetătorii subliniază că acesta este un studiu observațional și, prin urmare, nu pot dovedi că consumul zilnic de ceai îmbunătățește controlul zahărului din sânge și reduce rezistența la insulină în organism. Indică doar faptul că există o conexiune. Cu toate acestea, ei efectuează în prezent un studiu dublu-orb, randomizat, privind modul în care ceaiul negru afectează controlul zahărului din sânge la diabeticii de tip 2 pentru a documenta efectul.

Efectele benefice ale consumului de ceai negru

„Aceste descoperiri sugerează că acțiunile compușilor din ceaiul negru pot modula excreția glucozei în rinichi. Un efect care, într-o oarecare măsură, imită o nouă clasă de medicamente antidiabetice care, nu numai că este eficientă în prevenirea și tratarea diabetului de tip 2, dar are și efecte protectoare substanțiale asupra inimii și rinichilor”, a declarat profesorul Wu, în concluziile studiului.

Nu este prima dată când cercetările medicale atrag atenția asupra beneficiilor ceaiului negru. Iată de ce e ceaiul negru e mai bun decât alte tipuri de ceaiuri:

– Polifenorii (antioxidanți) din ceaiul negru reduc riscul de boli cronice. Antioxidanții (polifenolii din ceaiul negru) combat efectele radicalilor liberi, scăzând riscurile de boli cronice. Există studii care arată că acești compuși scad riscul de diabet, obezitate și reduc nivelul colesterolului.

– Flavonoizii din ceaiul negru mențin sănătatea inimii. Aceiași flavonoizi care se regăsesc în legume, fructe, vin roșu și ciocolată neagră, se regăsesc și în ceaiul negru. Și pot ajuta la reducerea hipertensiunii arteriale, a colesterolului, a trigliceridelor și a obezității – factori de risc în bolile cardiovasculare. Încă din 2012, un studiu a arătat efectele benefice ale ceaiului negru asupra acestor boli.

– Consumul de ceai negru poate scădea nivelul glicemiei. O cercetare a comparat efectele extractului de ceai negru și verde asupra nivelului de zahăr din sânge și au observat că ambele pot scădea glicemia și pot îmbunătăți modul în care organismul metabolizează zahărul.

„Dacă se descoperă un mecanism, ceaiul negru ar fi un supliment natural minunat de luat în considerare într-un plan de tratament pentru cei cu risc sau pentru cei care au deja diabet zaharat de tip 2”, a declarat dr. Sue Inonog, medic primar medicină internă la Harbor Health în Austin (Texas) pentru Medical News Today.

Sursa foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro