Cum vindecăm durerea sufletului la finalul unei relații sau la pierderea cuiva drag? Etapele pierderii și fazele durerii

Emoțiile dureroase sunt cât se poate de reale. Orice om se va întâlni în viață cu durerea. O simțim la moartea unei persoane dragi, la pierderea unui loc de muncă, la sfârșitul unei relații sau la orice altă schimbare neplăcută care ne modifică viața. Însă, oricât de intensă ar fi, există strategii să ne vindecăm.

Cercetări recente arată să durerea emoțională activează aceleași regiuni ale creierului pe care le atinge și durerea fizică. Elena Iorga, psihoterapeut de cuplu și familie în cadrul Clinicii Oana Nicolau, parte din Rețeaua de sănătate Regina Maria, spune despre durere că este procesul spontan de adaptare la irevocabilitatea pierderilor suferite, fie că e vorba de ființe, obiecte, relații ori visuri.

Cum se simte durerea sufletului

Manifestările sunt atât emoționale, cât și fizice. Emoțional, simptomele durerii sunt tristețe, furie, vină și autoreproșuri, anxietate, singurătate, șoc emoțional, dor, mâhnire și depresie, blocare ori eliberare. Pentru că emoțiile sunt senzații fizice în corp cărora le asociem o poveste, există și manifestări fizice ale durerii. Acestea sunt:

• gol în stomac;
• apăsare în piept;
• suprasensibilitate la zgomot;
• moleșeală musculară;
• senzație de gâtuire;
• pierderea energiei;
• gură uscată;
• senzația de sufocare;
• senzația de depersonalizare, derealizare;
• suspine incontrolabile;
• simptome digestive (dureri de burtă, pierderea apetitului);
• senzația de gol interior;
• oboseală sau epuizare fizică;
• tulburări de somn;
• neliniște corporală;
• dificultatea de a activa corpul pentru diverse activități.

„Durerea în sine poate fi de mai multe feluri. Există durere normală, anticipatorie, nerezolvată, cronică, întârziată, deformată, spirituală sau patologică”, detaliază psihoterapeutul.

Care sunt fazele durerii în fiecare dintre etapele unei pierderi

Există etape ale pierderii, care descriu stadii diferite ale integrării sau neintegrării pierderii respective și există faze ale durerii, care se referă la felul cum se transformă în timp durerea resimțită. Aceste etape sunt generalizate, făcând o medie a cazurilor observate până la un moment dat, arată cercetările. Vom vorbi mai întâi despre etapele pierderii pentru a putea explica emoțiile resimțite în fiecare etapă.

Etapele pierderii și manifestările

Iată care sunt cele 5 etape ale pierderii după Elisabeth Kübler-Ross, o autoritate mondială pe subiectul morții, medic psihiatru și inițiatoarea mișcării de îngrijire paliativă, dar și care sunt manifestările caracteristice, explicate de psihoterapeut Elena Iorga:

1. Negarea. Este dificil să se accepte realitatea și să se înțeleagă pe deplin impactul evenimentului.

• Nu se poate…
• Nu este adevărat…
• Așa ceva nu mi se poate întâmpla mie…
• Este absurd…
• Este o greșeală pe undeva…

2. Furia sau tristețea. Această etapă a exprimării directe a emoțiilor legate de pierdere arată o deblocare a procesului, mișcarea înspre acceptare. Este de două feluri:

Îndreptată împotriva celorlalți:

• Numai din cauza lui X!
• Când o să fii în locul meu, atunci să vorbești!

Îndreptată spre sine:

• Niciodată nu sunt atentă!
• Așa-mi trebuie dacă…

3. Negocierea. Este modalitatea minții de a ne reda iluzia controlului atunci când ne simțim neputincioși. „Cererile” se adresează, de regulă, divinității/universului/soartei:

• Dacă mă ajuți…
• Dacă se rezolvă, dau de pomană!
• Dacă mă însănătoșesc, mai fac un copil
• Dacă l-aș fi dus forțat la medic…

4. Depresia. O altă etapă care arată apropierea de acceptare. Dacă experimentăm depresia, înseamnă că ne confruntăm deja cu realitatea pierderii și consecințele ei.

• Asta e, nu mai e nimic de făcut…
• S-a terminat…
• Atât a fost…
• Ce se vor face copiii mei?…
• Nu mai are rost/sens nimic…

5. Acceptarea. Etapa în care am găsit un mod de a trăi cu această pierdere.

• Ok, aceasta este situația, cum merg mai departe?
• Care sunt, de fapt, următoarele lucruri de făcut?

„Nu există un timp «corect» pentru a trece prin doliu. Fiecare persoană este unică, iar procesul de vindecare poate varia în funcție de circumstanțe și de resursele individuale. Dacă durerea sufletească devine copleșitoare sau persistentă, căutarea de ajutor profesional, precum terapia, poate fi benefică”, completează psihoterapeutul Elena Iorga.

Fazele durerii

Fazele durerii (după John Bowlby, 1980, cel care a dezvoltat o teorie a doliului) sunt:

• 1. Amorțeală. Acesta este o stare de neîncredere și sentimente amorțite.
• 2. Dor. S-ar putea să simți că pierderea este insuportabilă și că devii o povară în viața altora din cauza sentimentelor și a nevoilor tale.
• 3. Furie. Acesta este faza în care te dezlănțui, învinovățindu-l până și pe Dumnezeu sau Universul pentru ceea ce ți s-a dat de îndurat.
• 4. Dezorganizare. După ce furia a fost descătușată, eliberată, este normal să experimentezi o stare de deznădejde, de dezorganizare, un sentiment că nu știi încotro să o apuci și ce ar trebui să faci în continuare.
• 5. Disperare. Este o perioadă în care preferi singurătatea, izolarea, în timpul căreia procesăm și reflectăm asupra pierderii.
• 6. Reorganizare. Furia și durerea s-au dus, s-au stins, simți liniște și împăcare, de-acum începi să reconstitui puzzle-ul vieții pentru a putea merge mai departe.

„Nu toți oamenii trec prin toate etapele. Nu toți vor atinge acceptarea, de exemplu. Și, foarte important de subliniat este faptul că, în cele mai multe cazuri, etapele acestea nu sunt liniare, ci pot exista multe reveniri la stadiile anterioare. Poate părea că un stadiu a fost depășit (poate chiar s-a ajuns la acceptare), după care un context de viață scoate la suprafață o altă latură a pierderii respective și procesul se reia sau revine la o etapă anterioară”, atrage atenția psihoterapeutul.

Cum vindecăm durerea sufletului după pierderea unei persoane

Procesul de doliu este unul pe care nu îl putem grăbi. Sistemul fiecărui om va prelucra pierderea și durerea asociată în ritmul său. Pentru a-l face mai ușor, mulți oameni au tendința să apeleze la strategii de evitare a emoțiilor precum adâncirea în muncă, mâncat compulsiv, cumpărături etc.

„Cel mai sănătos mod de a face față este să dăm voie durerii să existe. Ea va fi acolo oricum, fie că ne opunem, fie că îi dăm voie să existe. Să dormim mult, să acceptăm ajutorul celorlalți, să le permitem celor din jur să ne conțină emoțiile și să manifestăm compasiune pentru noi înșine” – Elena Iorga, psihoterapeut cuplu și familie.

Ideal ar fi să trecem prin toate etapele, spun psihologii, să desăvârșim „călătoria” pentru a putea duce sănătos următoarele dolii din viața noastră și chiar pentru a înfrunta cu seninătate și acceptare propria moarte. Dacă nu integrăm un doliu, în mod sigur următoarea pierdere va fi complicată de durerea neprocesată din trecut.

Această călătorie presupune acceptarea realității pierderii, trecerea prin durerea fizică, emoțională, comportamentală asociate pierderii, adaptarea la o nouă înțelegere a vieții, în care ființa/obiectul pierdut nu mai există, relocarea, din punct de vedere emoțional, a ființei/obiectului pierderii și permiterea investirii energiei în altă persoană/obiect.

„Știm că doliul a fost integrat atunci când persoana simte față de ființa/obiectul pierdut tristețe, dar nu și durere”, spune psihoterapeutul.

Când e cazul să cerem ajutor de specialitate

Studiile arată că este indicat să nu grăbim intrarea într-un proces terapeutic imediat după o pierdere. Este important să se aștepte momentul în care persoana nu mai poate merge singură mai departe în propriul proces de doliu și solicită sprijin.

„Există și indicatori ai unui doliu complicat (neintegrat), situații în care se recomandă apelarea la ajutor de specialitate”, spune psihoterapeutul. Câteva exemple sunt:

• incapacitatea de a vorbi despre pierdere fără a simți durere intensă, copleșitoare, devastatoare;
• reactivarea unor reacții intense de doliu la evenimente relativ recente (de ex., avortul unei prietene activează doliul neprelucrat al propriului avort);
• păstrarea intactă a mediului decedatului, ca înainte de moarte;
• dezvoltarea unor simptome fizice similare cu cele ale decedatului, care pot apărea anual, în jurul perioadei aniversării morții sau când persoana ajunge la aceeași vârstă precum decedatul;
• schimbări radicale în stilul de viață ca urmare a pierderii, care presupun excluderea unor prieteni, membri ai familiei sau activități asociate cu decedatul
• existența unei depresii subclinice bazate pe o vină persistentă sau, la polul opus, prezența unei false euforii fundamentate pe o vină nerezolvată neconștientizată;
• compulsia de a imita persoana decedată, fără conștientizarea acestui comportament, bazată pe nevoia de a compensa pierderea, care duce până la identificarea cu persoana pierdută;
• dezvoltarea unei anxietăți de boală sau moarte.

Cheia înțelegerii durerii este realizarea faptului că nimeni nu experimentează același lucru. În plus, durerea este foarte personală și s-ar putea să simți diferit de fiecare dată. Este posibil să ai nevoie de câteva săptămâni pentru a te vindeca la fel de bine cum vindecarea durerii poate dura câțiva ani.

Sursa foto:Dreamstime.com