Despre rolul capitalului cultural în bunul mers al ţării noastre

Dificultăţile unor cetăţeni ai noştri în a guverna bine ţara par a fi corelate cu unele probleme pe care le-au avut în însuşirea unor elemente de cultură, dintre care cele mai evidente public sunt acelea legate de gramatica limbii române. În literatura ştiinţifică în accepţiunea ei modernă, adică la standarde de obiectivitate în ce priveşte măsurătorile şi decizia asupra a ce este adevărat, ori un model potrivit de reprezentare a realităţii, există câteva corpuri de cunoaştere despre care ar putea fi de un oarecare folos să ştie şi publicul larg instruit.

În acest text pun la dispoziţie în prima parte o mică bibliografie structurată pe domenii, iar în a doua propun câteva idei, ciorne pornind de la această bibliografie.

Despre capitalul cultural se poate vorbi într-o manieră agregată, la scara unei comunităţi umane ca întreg, sau într-un mod analitic, la scara fiecărei persoane (individ, agent) şi organizaţii. Diferenţa dintre cele două abordări este asemenea diferenţei dintre macroeconomie şi microeconomie. Din punct de vedere ştiinţific ambele abordări sunt legitime, ridicându-se şi problema legăturii între măsurătorile şi observaţile la scară organizaţională şi individuală şi observaţiile şi modelele de la scara unei întregi comunităţi.

O altă observaţie introductivă ar fi că discuţia în termeni de capital cultural, nu de cultură în genere, angajează către un anumit mod de abordare în care se face o legătură explicită cu gândirea economică. Există şi alte căi ştiinţifice valide epistemic în care se discută despre cultură, mai apropiate de profilul istoriei şi filologie, cum este antropologia, ale căror contribuţii nu sunt surprinse în acest text. Textul e limitat la acele abordări prin care se poate face o legătură directă în modelele explicative cu capitalul natural şi procesele naturale din mediu care susţin funcţionarea capitalului natural. În domeniul ecologiei s-a dezvoltat în ultimii douăzeic de ani o direcţie inter-disciplinară la interfaţa dintre ştinţele vieţii şi pământului şi ştiinţele sociale în care se încearcă producerea unor reprezentări utile managerial despre aşa numite sistem socio-ecologice. Astfel de obiecte ştiinţifice au în structura lor atât variabile naturale, cât şi variabile sociale, între care unele sunt asociate culturii. Cultura oamenilor, exprimată în acest model sub forma capitalului cultural, influenţează foarte mult felul în care folosim, îngrijim, gestionăm natura, exprimată într-un astfel de model sub forma capitalului natural.

A pune la dispoziţia publicului instruit câteva repere despre această problematică ar putea stimula comunităţile ştiinţifice disciplinare şi ar putea creşte receptivitatea cetăţenilor la abordări mai integratoare, mai puţin conflictuale ale problemelor de interes public care sunt asociate capitalului natural şi celui cultural (unele direct, şi practic toate indirect).

1 Corpuri de literatură

Lista bibliografică se găseşte la finalul textului, iar doreşte o arhivă cu literatura o poate primi pe mail pentru uz privat. Sursele se găsesc în bibliotecile electronice publice sau în cele accesibile instituţiilor academice şi România.

Un prim corp de literatură care deschide discuţia este cel cu privire la natura capitalului şi funcții de producție economică. Termenul capital a migrat dinspre economie spre sociologie şi alte discipline sociale şi există tendinţa de revenire a noilor concepte, cum este şi cel de capital cultural, înapoi în domeniul economic. Principala barieră este dificultate, uneori imposibilitatea cuantificării unor forme de capital în unităţi monetare pentru a alimenta calculele şi modelele economice. Atât capitalul natural cât şi cel cultural au dimensiuni ale valorii lor care nu pot fi reduse la cea estimabilă financiar, deşi au clare efecte financiar influenţând producţia economică. Felul în care am putea ţine seamă prin modele ştiinţifice de ceea ce nu este cuantificabil în bani, dar are efecte asupra viabilităţii economice, este o problemă deschisă, fără soluţii general acceptate, aici putându-se manifesta creativitatea cercetătorilor în domeniu.

Un alt corp de literatură aparţine domeniului sociologiei, şi anume singurul în care interacţiunile dintre oameni sunt modelate prin procese care fac apel şi la mintea lor, ca parte din modelul teoretic al agentului aflat în interacţiune, interacționismul simbolic. Producţia economică depinde de cooperarea oamenilor, în particulare pentru gestionarea bunurilor comune cum sunt şi multe din cele naturale (să ne gândim la sistemul climatic planetar), iar felul în care această cooperare e influenţată de capitalul cultural poate fi înţeleasă într-o anumită măsură prin aparatul conceptual al interacţionismului simbolic.

Un corp de literatură asociat celui anterior, dar distinct ca dezvoltare a cercetărilor este cel despre capitalul simbolic. Acest domeniu a evoluat în sociologie din preocupări aflate la interfaţa dintre economie şi sociologie cum sunt cele legate de evoluţia instituţiilor (în particular lucrările lui Veblen), alături de domenii din economie cum este instituţionalismul economic, fără să mai comunice direct cu acesta din urmă. Capitalul simbolic se referă la rolurile unor părţi din capitalul cultural de a funcţiona în sensul validării unor ierarhii de putere şi de status social. O filieră a abordări duce prin exagerarea importănţii culturii în validare, separat de performanţele efective ale oamenilor şi organizaţiilor, la marxismul cultural, în care prin simpla restructurarea culturală se speră progresul lumii omeneşti. Dar există o dimensiunea reală a fenomenului, şi anume că nu poate exista o societate funcţională în absenţa unor ierarhii(de merit profesional, de comportament moral, etc) acceptate, ieftin de stabilit în practică, şi descriind realist performanţele oamenilor. Absenţa unor astfel de ierarhii funcţionale se manifestă în România de azi (a se vedea primul paragraf al acestui text).

În biologie există un program teoretic foarte solid util pentru explicarea apariției capitalului simbolic şi anume teoria semnalizării. Ea încearcă şi reuşeşte să explice fenomene cum sunt trăsăturile aparent dezavantajoase ale organismelor (coada păunilor, coarne exagerat de mari) prin avantaje indirecte în sensul semnalizării unor trăsături biologice relevante pentru selecţia sexuală a masculilor de către femele. Fără o legătură directă cu aspecte sexuale schema explicativă a migrat în antropologie şi încearcă să explice comportamente culturale şi distibuţia unor produse culturale între oameni în acelaşi fel, ca semnalând o informaţie greu de obţinut altfel. De exemplu a avea o diplomă de doctor, o hârtie imprimată în fond, semnalizează o mare competenţă profesională într-un anumit domeniu. Cetăţeanul vede doar hârtia politicianului şi trage concluzii cu privire la competenţă fără să ştie chimie cuantică, dacă e vorba de un doctor în chimie fizică. E lesene de înţeles ce se întâmplă când capitalul simbolic e viciat (diploma nu mai indică o mare competenţă), iar semnalul este unul fals. Oamenii nu vor mai avea încredere în aceste indicii şi se vor orienta mult mai greu în ce priveşte competenţele altora în domenii în care nu sunt instruiţi.

O formă particulară de capital cultural cu consecinţe importante în privinţa orientării oamenilor asupra performanţelor morale ale altora este capitalul spiritual. Nu e vorba aici de sfinţenia oamenilor, termen duhovnicesc, ci de practicile observabile şi măsurabile legate de viaţa religioasă. Consecinţele vieţii religioase asupra performanţei economice direct în cazul practicanţilor şi indirect prin influenţa comportamentului lor în societate sunt obiectul a numeroase cercetări sociologice şi economice, multe aplicate în cazul unor probleme de mediu. De exemplu, organizaţiile religioase pot fi interpretate ca întreprinderi care produc o anumită încredere între oameni (capital social) cu anumite costuri. Consecinţele asupra PIB-ul unei ţări depinde de raportul dintre cât se produce în termenii stimulării comportamentului corect, moral, şi cât se consumă pentru a asigura funcţionarea organizaţiilor. Investiţia în Catedrala Naţională poate fi interpretată din această perspectivă ca o investiţie într-un capital simbolic necesar pentru acceptarea socială a ierarhiilor de importanţă şi putere centru- provincii în România (consolidarea statului centralizat) şi pentru stimularea producţiei de capital social prin intermediul Bisericii (capitalul social mai e produs şi de educaţia din sistemul public, precum şi de procese neinstituţionalizate de interacţiune socială).

Un corp specific de literatură pentru cuplarea versantului economic cu cel natural este despre tipologia valorilor capitalului natural (aceste valori sunt un tip de capital cultural), despre cum anume oamenii înţeleg valoarea naturii. Aici există o dimensiune normativă, cum ar trebui să o înţeleagă, nerelevantă ştiinţific (se concept etici ale mediului) şi una descriptivă, cum înţeleg ei de fapt. O etică a mediului care nu ţine seamă de realitatea raportărilor la mediu dintr-un grup social va fi foarte costisitor să fie promovată prin educaţie. În general sunt trei feluri de a ne raporta la natură : utilitarist (valoarea de acest fel poate fi transformată în bani şi să alimenteze direct modele economice), deontologist (credem că natura are o valoare în sine, infinită, ceva uşor de înţeles prin analogia cu valoare persoanei umane în creştinism, acest tip de raportare poate duce la produse culturale cum este filmul România neîmblânzită, biocentrism, ecocentrism, omul fiind o parte din natură de o importanţă secundă în raport cu natura ca întreg, dar şi la produse cum este enciclica papală Laudato Si, o perspectivă creştină eco-antropo-teo centrică asupra relaţiei dintre om şi natură) şi eudaimonic (în care relaţia echilibrată cu natura ţine de un mod bun de viaţă, de o viaţă care merită să fie trăită. Distribuţia acestor modele teoretice în realitatea socială şi felul argumentele despre pertinenţa teoretică a unui model sau altul reprezintă obiectul unui domeniu aflat la interfaţa dintre economie, etică aplicată şi sociologie.

Odată cu următorul corp de cunoaştere, despre costuri de tranzacție, trecem către consecinţele economice ale capitalului natural. Pe scurt, diferitele forme ale capitalului cultural menţionate mai sus influenţează cooperare dintre oameni prin creşterea sau scăderea costurilor de tranzacţie, acele costuri care acoperă paşii preliminari de apropiere dintre indivizii umani pentru a coopera. Într-o societate fără capital simbolic, fără ierarhii funcţionale, costurile sunt mai mari, pentru că e mai scump să te informezi despre celălalt. La fel într-o societate cu încredere scăzută între oameni.

Costurile de tranzacţie mici sunt necesare în special în cooperare între agenţi economici diferiţi şi beneficiarii produselor lor în cadrul aşa numitei co-producţii a serviciilor publice. Unele servicii publice sunt mult mai eficiente produse dacă sunt nu doar livrate şi consumate pe o piaţă, ci şi dacă în procesul de producţie sunt direct implicaţi beneficiarii într-o anumită măsură, dacă există o participare a lor fie şi prin infromare preliminară sau consultare. Democraţiile liberale oferă cadrul instituţional general al co-producţiei serviciilor publice, spre deosebire de autoritarism, dar nimeni nu poate obliga cetăţenii să intervină efectiv în co-producţie. Intervenţia lor, folosirea oportunităţilor democraţiilor liberale depinde de capitalul cultural sub toate formele lui. Într-o cultură a conformismului şi supunerii, într-o cultură cu costuri de tranzacţie mari, cu capital simbolic precare, meritocraţii absente, etc democraţia liberală nu poate fi funcţională. Bibliografia e grupată în două părţi, co-producție -aspecte generale şi co-producția serviciilor ecosistemice. Partea a doua se referă felul cum prin implicarea cetăţenilor se poate gestiona mai bine ce oferă natura oamenilor în termeni de servicii public (de exemplu controlul inundaţiilor, al schimbărilor climatice).

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro