"Vrem autostrăzi!"- mișcarea născută din exasperare

​Mai întâi a fost un marș motorizat spre București, apoi a fost aprobată o lege cu totul inedită, pentru a forța Guvernul să investească într-un banal proiect de infrastructură, iar acum este campania „România vrea autostrăzi”, care îndeamnă la 15 minute de grevă generală. Dacă în majoritatea țărilor europene, de mult timp este un lucru obișnuit ca marile orașe să fie legate prin rețea de autostrăzi, în România se organizează proteste pentru a convinge clasa politică că trebuie depășit nivelul desenelor pe hârtie. Oamenii și-au pierdut răbdarea și nu mai admit nicio scuză, nici cea cu străinii care nu ne lasă să construim și nici cea cu liliecii, urșii și popândăii care se pun de-a curmezișul. Este acesta începutul unei mișcări puternice în România?

Cât este credibil consilierul Darius Vâlcov când spune că România nu are autostrăzi fiindcă se opun alte țări? Dacă tot susține astfel de teorii, poate ne explică și cum au reușit acele „alte țări” să împiedice PSD, partid aflat de 7 ani la guvernare, să construiască autostrada Pitești- Sibiu, de exemplu, investiție cerută cu insistență de francezii de la Renault.

Nu ne va explica, pentru că nu există nicio conspirație a străinilor, a animalelor sălbatice sau a birocraților. A devenit deja ridicol ca după 30 de ani, din care ultimii șapte cu PSD la guvernare, politicienii să vină cu aceleași pretexte pentru a justifica nivelul primitiv al infrastructurii din România. Anul trecut, Guvernul Dăncilă a aprobat în regim de urgență o nouă legislație privind parteneriatul public-privat. Guvernul spunea că este nevoie urgentă de investiții. A trecut aproape un an de atunci, iar proiectele au rămas doar la stadiul de simplă înșiruire în niște documente guvernamentale.

„Știți de ce nu fac autostrăzi? Pentru că nu vor. Ar însemna ca oamenii să înceapă să gândească și ar fi mai greu de stăpânit. Nu au nevoie de oameni care gândesc”, îmi spunea, deunăzi, un preot dintr-un județ controlat, de aproape 20 de ani, de Marian Oprișan. Pare o platitudine, dar această idee, exprimată atât de simplu, a răsunat puternic în urechile mele: Nu au nevoie de oameni care gândesc…

Ce înseamnă, de fapt, autostrăzile? Înseamnă atragerea de investiții în orice domeniu, investițiile înseamnă locuri de muncă și salarii mai mari, înseamnă mai mulți bani la buget, înseamnă mai mulți bani și pentru pensii, înseamnă mai mulți bani pentru școli și spitale, înseamnă oameni mai educați si mai sănătoși, iar oamenii educați și mai sănătoși votează o clasă politică mai responsabilă. E un întreg lanț. Ne uităm pe harta Europei și vedem că țările dezvoltate sunt exact acelea cu multe linii verzi, șerpuitoare. Este frustrant să vezi că acele linii, care reprezintă autostrăzile, dispar brusc în dreptul României.

„Vă place, mă, aşa o ţară? V-ar plăcea, nu? Frumos, cu autostrăzi, industrie, ai unde munci…„, întreba, zilele trecute, un șofer de tir, în timp ce filma o autostradă din Olanda. Și cine ar putea cunoaște mai bine decât un șofer de tir ce înseamnă infrastructură rutieră modernă? De altfel, știu ce înseamnă autostradă multe milioane de români care muncesc sau care călătoresc des în străinătate.

Poate din frustrare și exasperare s-a născut și această mișcare. Anul trecut, în mai, mii de oameni din Moldova, dar și din Transilvania, s-au mobilizat într-un marș motorizat impresionant. Au ajuns până în centrul Bucureștiului, cu un mesaj clar: Vrem autostrăzi! Mesajul nu a fost suficient de bine înțeles. La fel ca în toți anii precedenți, și în 2018, banii pentru investiții în infrastructură au fost redistribuiți, în urma rectificărilor bugetare, către cheltuielile cu pensiile și salariile. De altfel, ne-am obișnuit ca bugetul de la transporturi să fie, de fapt, pușculița din care se scot sume uriașe, de două ori pe an, la rectificări, bani care dispar într-o gaură neagră.

În toamnă, a trecut de Parlament o lege mai mult simbolică, cea privind construirea autostrăzii Tg. Mureș- Iași. Teoretic, este o lege care ar obliga Guvernul să investească în proiect. Teoretic. Practic, nu împiedică nimic Guvernul să tărăgăneze investiția, așa cum a făcut cu multe altele, invocând motive de procedură, de lacune legislative, de animale sălbatice sau de dușmani invizibili, dar răi, ai României.

Pe 15 martie, la ora 15.00, timp de 15 minute, o parte din România se va opri. Companii private, ONG-uri, asociații profesionale și primării se alătură campaniei „România vrea autostrăzi” și vor întrerupe lucrul pentru un sfert de oră. Este un mesaj important pentru toată clasa politică, dar și un avertisment: nu mai sunt acceptate promisiunile deșarte.

Câți dintre politicieni au priceput mesajul lansat sub hashtag-ul #șîeu de suceveanul Ștefan Mandachi? Cu siguranță, Răzvan Cuc, actualul ministru al transporturilor, nu l-a înțeles. Dă vina, în continuare, pe proceduri, și vorbește, ca mulți alții înaintea lui, despre necesitatea unei noi modificări a legislaţiei privind achiziţiile publice. Pentru a câta oară?

Unii ar spune că nu doar infrastructura rutieră este importantă, ci și cea feroviară. Corect, discuția s-ar putea purta în același mod și în ceea ce privește dezvoltarea căilor ferate, unde situația este de-a dreptul dramatică. Ce țară a ajuns la „performanța” de a avea trei locomotive deraiate într-o singură zi, locomotive care se târau pe șine cu puține zeci de kilometri la oră?