Dueliști spate în spate

Un extraordinar serial danez cu temă politică, difuzat acum câțiva ani, debutează cu confruntarea live a candidaților la funcția de premier. O funcție decizională de vârf, într-o monarhie. „Borgen – intrigi periculoase” nu a fost tradus și difuzat în România. Păcat! Este o lecție de calitate, cu privire la confruntările care apar în democrație. Candidații stau față în față, iar presa îi provoacă, așa cum e și firesc, ca a patra putere în stat. Electoratul este chemat să îi judece, în urma unui duel frontal.

România se află înaintea unui al doilea scrutin al alegerilor prezidențiale. Iar președintele țării este cel mai puternic om în stat. S-au înscris mulți candidați în primul tur și au fost cernuți în urma votului dat de alegători. Au rămas în cursă primii doi clasați. Insist să spun că acest articol nu are legătură cu numele și cu orientarea politică a vreunuia dintre actualii candidați.

Are însă legătură cu realitățile pe care le-am trăit în străinătate, precum și cu informațiile din mass-media privitoare la alegerile din Europa. Ca să nu mai menționăm, în special, cruntele dezbateri și dueluri dintre candidații la președinția americană, unde săbiile dueliștilor aflați față în față, în mod repetat pe parcursul campaniei electorale, străpung „până la sânge”.

În România, „ghinion”! În afara campaniilor făcute în social media, sau „la picior” prin țară și în diaspora, expunerea de program al fiecărui candidat s-a făcut, îndeobște, în fața unui moderator TV și a unor invitați în platou. Confruntarea a fost mai mult virtuală, ca între două echipe de fotbal care joacă același meci, însă pe terenuri de joc diferite.

Publicul din fața ecranelor de televizor a avut ocazia să-și formeze o părere „la rece”, dar nu și „la fierbintele” confruntării de idei ale actorilor principali. Mi s-a părut o formă deviantă de democrație, a cărei esență este confruntarea, iar nu vreun absolutism.

În confruntarea din „Borgen”, candidații stau în picioare, fiecare la pupitrul său. Este un semn de respect față de electorat, pe care îl servesc, ca aleși și plătiți ai acestuia. Duelul nu se face din fotoliu, ci dintr-o poziție dinamică.

Candidații își pledează cauza în timpi consacrați și egali. Unii își dau aramă pe față, prin aroganță sau neștiință. Alții se folosesc de tertipuri politice și de atacul sub centură. Mai sunt și câțiva care ies la iveală cu nebănuite calități umane, care în general punctează la alegători.

Este un duel față în față, care la finalul campaniei electorale poate înclina sorții câștigului, în favoarea unuia sau altuia. Uneia sau alteia, am putea adăuga, deoarece în lumea politică de azi se afirmă din ce în ce mai multe femei.

În România, s-a intrat pe linia dreaptă a ultimei săptămâni dinaintea turului doi al alegerilor prezidențiale 2019. Au rămas în cursă doi finaliști. Doi finaliști pe care se pare nu-i vom vedea față în față.

Motivele invocate nu stau în picioare. Fiecare dintre aceștia reprezintă opțiunea exprimată la votul din turul întâi a unor milioane de români. Iar viitorul președinte ales va trebui să-i reprezinte și pe cei care nu l-au votat, deoarece sunt parte din poporul său.

Privind la ce se întâmplă în finalul acestor alegeri prezidențiale, am senzația că democrația nu este atât de consolidată în România precum s-ar dori. Mi se pare că asistăm la „un dialog al surzilor”, sau chiar la o lipsă crasă de dialog. Ar avea atâta nevoie de el poporul român, pentru a crede că votul lui nu va fi dat în zadar.

Însă când dueliștii stau spate în spate, săbiile lor scoase din teacă taie doar aerul, într-un vârtej grotesc.