Lupta noastră cu coronavirusul, pe scurt: „Eram români și nu știam”

​A fost un pic mai mult de-o lună de nebunie. România vrea să lupte cu pandemia din stare de urgență și românii, unii dintre ei măcar, cred că vom ieși din situația asta mai buni, mai verticali și mai atenți cu ce lăsăm în urma noastră. Eu cred că suntem doar români, ceea ce nu-i rău sau bine, dar asta ne va marca mereu existența.

E o situație de criză, fără îndoială, și în astfel de momente oamenii trăiesc la extreme mai mult ca niciodată. Unii o fac prin voluntariat și donații, alții o fac prin ciupeli acolo unde se poate – de la ieșit din carantină până la sifonat bani publici pe interese personale.

În tot vacarmul mi-a rămas în minte un titlu din presa spaniolă: „Éramos felices y no lo sabíamos” (Eram fericiți și nu știam – n.r.). Și ce succes a mai avut acest text în rândurile poporului iubitor de telenovele și seriale turcești. Încă îl mai văd în aceste zile distribuit de oameni care ajung la o concluzie extrem de inutilă: iată ce bine ne era (chiar dacă e vorba de Spania) și ce proști am fost că n-am profitat, că nu ne-am bucurat fiecare de propria bătătură și îmbucătură.

Poate că și astfel de texte au contribuit la sentimentul general că după pandemie o să fie mai bine, vom fi mai buni, mai oameni. Poate acum, în plină prelungire a stării de urgență, nu e un moment potrivit s-o zic. Dar orice moment e foarte potrivit să observăm ce-i în jur și să vedem dacă se dărâmă casa cu noi în ea sau o mai proptim un pic până la următorul cutremur de orice natură ar fi el.

Ce ar fi important, din punctul meu de vedere, e să învățăm și să acceptăm că nu suntem turiști în România, nu am venit ieri într-un city break, ne-a prins criza medicală aici și suntem surprinși de locul în care am nimerit. Eram și suntem români, iar emoția generală e un dolce far niente cu kilometrajul dat înapoi.

În acest sentiment am strâns un pic de România, așa cum am tot întâlnit-o în ultima lună. Sunt subiecte peste care poate ai trecut, pe care poate le-ai uitat, dar consider că ar trebui menționate undeva să nu uităm ce-am fost și ce n-am ajuns.

„Cercelul” și românii

Nici nu s-a așezat bine pasca peste miel și peste drob c-a și venit Adrian Streinu Cercel, care conduce Institutul „Matei Balș”, cu un „proiect” genial. Aș vrea să ți-o rezum, dar înainte trebuie să-i afli numele: „Vacanța mare”. Scopul? Prevenirea îmbolnăvirii mai ales în rândul bătrânilor.

Printre măsuri se numără separarea bătrânilor de familii pentru o perioadă de trei luni şi izolarea totală în categoria de vârstă 40 – 65 de ani, în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie. Proiectul lui Cercel, aruncat pe masă cam cum pui un digestiv în păhăruț, presupune „izolare totală” acolo unde este posibil şi decalarea programului de lucru, astfel încât să înceapă munca la 7.30.

Dar ce haos ar fi acela fără să fie dus la extrem? Implicit, proiectul prevede și ca primăriile şi Poliţia locală să identifice persoanele cu loc de muncă şi care nu pot lucra de acasă şi să le elibereze adeverinţă de muncă. Ce ar putea merge prost, te întreb?

În fine, desigur că am păstrat pentru final bucata cea mai bună: să fie format un guvern anti-pandemic sau minister intersectorial pandemic (nu știu ce-am face cu ăsta de-acum, dar probabil l-am băgat la saramură), dar și oprirea TVA, suspendarea taxelor, iar industria alimentară ar funcţiona non-stop, asemenea și regiile apă și canal, cele de electricitate și salubrizare şi toate costurile ar fi decontate de stat, nu de cetăţeni. Voce gravă, pian și declarația finală: aceste trei – patru luni vor trebui considerate ca şi cum nu au existat vreodată. Cu adevărat vacanța mare.

Ocazie cu care vreau doar să spun că iată unde se ajunge dacă fiecare crede că știe cum să scoată o țară sau o populație dintr-o astfel de criză. La o adică, am putea la fel de bine să ne facem bagajele și să ne mutăm pe-o insulă până se dă de epidemie cu ceva soluții pe-aici pe la noi.

Mai e însă o nuanță. E foarte posibil ca Streinu Cercel și colegii săi să fi aruncat în spațiul public teoria, imposibil de aplicat, ca Ministerul Sănătății și Guvernul cu totul să vină cu alta pe care oamenii s-o accepte mai ușor.

Din an în Paște

Există această vorbă românească: „Mergi la biserică din an în Paște”. Nu m-am gândit prea mult la ea de-a lungul timpului, dar acum a căpătat un sens cu atât mai puternic. Dacă românul, în general, ajunge la biserică o dată pe an și atunci de Paște, înseamnă că e ceva cu „vizita” asta, nu?

Cu câteva zile înainte de Paște, ministrul Afacerilor Interne a anunțat că Biserica Ortodoxă Română și MAI au încheiat un acord ca lumina să fie distribuită și cu personal al Ministerului, cu voluntari, dar și cu o relaxare a condițiilor de izolare socială. Ocazia a dat subiect de păreri pe internet și două sentimente mai mari: primul a fost că toți credincioșii sunt o turmă de idioți, ceea ce nu prea poate fi cazul, și al doilea că, iată, BOR poate face suficiente presiuni cât să-și atingă scopul.

Acordul a fost, între timp, nuanțat și Paștele s-a desfășurat un pic altfel. Momentul a scos în față altceva. Ministrul Vela este ca unchiul tău Gigi de peste 50 de ani care crede că totul se rezolvă cu sfințire, dovadă că a cerut asta pentru biroul de la MAI, iar în 2011 a spus că i-ar fi plăcut să fie starețul unei mănăstiri.

În ciuda stării de urgență și-a pericolului considerabil pentru cei mai mulți credincioși, unii reprezentanți ai bisericii nu s-a ținut chiar departe de scandal. De exemplu, în martie, preotul Irimiță Marga, care slujește la o parohie din Sibiu, a fost filmat în timp ce își împărtășea credincioșii direct cu mâna. Subiectul a devenit celebru în prima săptămână de stare de urgență.

Mai recent, un preot din Târgu Frumos a băgat 200 de persoane în izolare, că n-a ținut cont de toate avertismentele și le-a împărtășit. Ceea ce poate n-ar fi fost o problemă, dacă n-ar fi fost dovedit infectat cu virusul.

Însă niciun moment dintre cele de mai sus nu poate concura cu ce-a zis Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR: „Coronavirusul nu se ia prin rugăciune, ci, în primul rând, prin ignorarea normelor de igienă elementară, așa cum spun și autoritățile medicale. Cei declarați bolnavi stau oricum acasă sau în carantină. Biserica nu intră în carantină, pentru că ea aparține lui Hristos, nu vreunei autorități pământești”, a spus Vasile Bănescu.

Și nu, n-au nicio relevantă comparațiile între ortodocși și catolici, între Patriarhul Daniel și Papa Francisc. În ciuda plăcerilor carnale cu băieți în floarea vârstei la care se dedau unii preoți catolici, Biserica respectivă se descurcă excelent la comunicare, iar Francisc a devenit o portavoce excelentă a smerenie. Dovadă aici și toată euforia de după slujba de Paște.

N-am uitat însă de plăcerea sufletului, iar ca mine nici o parte din personalul medical de la Spitalul Județean din Târgoviște. Prin oraș au fost purtate moaștele Sfântului Ierarh Nifon, iar personalul din spital a ieșit pe uliță să vadă mașina și un poster imens cu sfântul. Sigur, ar putea fi un demers legitim prin care oamenii voiau, pur și simplu, să se încarce cu energie pozitivă. Sper doar că nu s-au încărcat cu mai mult de atât.

Banu’ face legea, ca Mihai Viteazul

Există minuni în lume. Miracol mai mare decât cel din martie nu există. O bucătăreasă din Giurgiu a reușit să câștige un contract de 12 milioane de euro pentru măști de protecție. Și minunea apare aici: contractul a fost încredințat firmei Romwine&Cofee, fondată în urmă cu un an și care are drept obiect principal de activitate următoarele: „comerț cu produse alimentare, băuturi și produse din tutun, efectuat prin standuri, chioșcuri și piețe”.

Reporterii care au căutat-o pe Mioara Cristian să afle cum s-a făcut minunea n-au găsit-o. Dar au găsit o vecină cu chef de vorbă care a spus următoarele: „Nu e om de afaceri, ea lucrează ca bucătăreasă la han, la Călugăreni. Acum hanul s-a închis și lucrează cu ziua, împreună cu mai multe fete de aici, de la noi, la o firmă de lângă han.” Antreprenori români, luați aminte!

Minunile, pentru că trăim în România, nu se întâmplă doar la Giurgiu. De exemplu, Suceava, unde patroana unei pensiuni din Pojorâta a fost implicată, alături de alții, în modernizarea spitalului. Au fost contracte de peste 7,5 milioane de euro cu firma femeii. Sigur, acolo miracolul s-a mai împărțit. Uite, a fost implicat chiar și un constructor din Iași la firma căruia a lucrat Mihai Chirica, primar Iași, și care i-a făcut edilului una dintre vile.

Starea de urgență prevede și o nuanță importantă: contractele pentru echipamente medicale pot fi date fără licitație. Și până acum ți-ai dat seama deja că lucrurile pot patina foarte ușor pe-o pantă ciudată: panta supraprețului. De exemplu, Unifarm care a cumpărat din China 2,2 milioane de măști cu trei pliuri la un preț dublu decât cel cu care au sosit în România.

Firma Ministerului Sănătății a făcut afacerea prin două firme intermediare, care nu și-au asumat nici un risc, de vreme ce tot statul le-a achitat și un avans consistent. Situația e miraculoasă și aici: Camelia Sas a cumpărat printr-o firmă niște măști, care au ajuns la altă firmă și, în final, la Unifarm. Pe drum prețul – sau costul pentru deranj – a crescut.

În fine, încă o minune, că nu mă pot abține și ar fi păcat să țin lucrurile incredibile doar pentru mine. Dintre companiile care au luat bani de la stat de la începutul anului pe „coronavirus”, 34 au zero angajați. Până pe 31 martie erau 258 de firme. La nivelul ultimei raportări, din 2019, referitoare la anul 2018, nu mai puțin de 162 din aceste 258 de firme nu aveau mai mult de cinci angajați.

Peste toate, premierul Ludovic Orban a spus că România trebuia să aibă stocuri strategice care să permită aprovizionarea întregului sistem de sănătate. Când a venit la guvernare, zice acesta, n-a găsit nimic. Statul s-ar fi mobilizat să ia echipament încă din 4 februarie. Primul caz a fost confirmat 22 de zile mai târziu. Iar pe lista de achiziții au fost trecute și ventilatoarele mecanice, cele care ajută pacienții să respire când ei, pe cont propriu, nu mai pot. Ba chiar se discută cu Dacia și alți producători mici să furnizeze așa ceva.

Ocazie cu care poți afla că la Întreprinderea Tehnică Medicală din București s-a pus lacătul pe ușă. Cei 11 angajați au fost trimiși acasă. Fabrica era considerată de importanță strategică și a fost fondată în urmă cu un secol, după gripa spaniolă.

În aceeași cheie, e bine să mai știi că 82 de aparate Real Time PCR pentru testare zăceau nefolosite în laboratoare și centre de cercetare. Asta în timp ce România prelucra doar 185 de teste pe zi.

E nevoie însă și de bani, iar, pentru cei care nu știu cum merg lucrurile, e bine să se știe că și ridicarea cadavrului de la morgă se face fără licitație, cu atribuire directă de șpagă. Nu e deloc o practică ciudată, cel puțin în acest domeniu, dar e dezumanizantă în aceste vremuri.

Hai cu izoleta, până-n deal la Violeta

Suntem, iată, în plin avânt al normelor globale de izolare socială. Unii îi spun distanțare, că n-ar vrea să te bage în depresie, dar e în regulă să auzi și să accepți adevărul din când în când. Se vede excelent izolarea asta într-un raport publicat de Google. Nu dispera însă, există mici lagune de bucurie.

Uite, la Spitalului de Boli Infecțioase din Craiova s-a trăit un pic viața. Adina Turcu, administratora spitalului, a justificat hora personalului: „Este o filmare de 30 de secunde pe care i-am dedicat-o unui pacient care ne urmărea de la etaj. Se află de 32 de zile în spital, era să piardă lupta cu viața de nenumărate ori, iar astăzi este vindecat de COVID”.

De voie bună a vrut să profite și primarul din comuna Acâș. Acum, Tibor Balog este cercetat penal după ce ar fi participat la o adunare de 30 de persoane, în localitate. El trebuia să impună normele de restricție, dar, după cum bine ne-au arătat secole de informații istorice, rău cu rău, dar mai rău fără rău sau fără un pic de veselie.

Nici cu bine, nici cu rău, dar Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a reușit probabil cel mai stupid demers din perioada asta. Exagerez, nu e cel mai stupid demers, e într-o concurență acerbă cu zeci de astfel de cazuri. Dar ANOFM a reușit să dea un absurd. 60 mii de șomeri care primesc ajutor de șomaj și 200 mii de șomeri care nu primesc acest ajutor, ci ajutoare sociale de primării înregistrați în evidențele Agenției sunt obligați prin legea 76/2002 să se prezinte lunar sau semestrial la sediile din teritoriu ale instituției pentru a dovedi că au încercat să se angajeze sau ca să primească consiliere pentru angajare.

Sigur, Guvernul n-a modificat legea, dar nici ANOFM n-a zis nimic. Scuze, am greșit absurdul de la ANOFM era altul: 1,4 milioane de euro din fonduri UE pentru „informare și publicitate”. Instituția a suspendat însă procedura de achiziție, când cazul a ajuns în presă.

E însă și tristețe în lume, cum ar fi video-ul dat pe Facebook de Bahoi Libanezu despre care am aflat cu ocazia acestor vremuri teribile prin care trecem. El s-a plâns că, iată, în carantină nu-i ca la all inclusive. Și, într-adevăr, nu e.

La un hotel de trei stele din Herculane, transformat în centru de carantină, Laura Pătru, manager de marketing, a spus, tot ca reacție la niște video-uri ajunse online, că unii dintre cei care se află în carantină se cred în sejur. Centrele de carantină ne-au arătat însă că sunt tratate cu aceeași seriozitate ca întreaga situație:

„Duminică stăteau oamenii pe holuri de zici că erau la piață sau la ședința de scară. Se salutau, fumau pe hol, își mai trimiteau lucruri dintr-o cameră în alta. E foarte periculos, pentru că dacă unul din ei era infectat nenorocea un etaj întreg. Asta se întâmplă pentru că ușile de la camere rămân descuiate, se încuie doar etajele”, a spus un voluntar de la Crucea Roșie din Brașov.

În vinerea mare s-a adunat însă toată veselia în Suceava. În localitatea Pătrăuți, 16 persoane au ieșit la grătar. La o matematică simplă asta dă cu mai mult de 13 persoane peste limita grupurilor de trei. Și așa a ajuns internetul să vadă un echipament considerat SF pentru România: camera cu termoviziune care ia urma grătarului.

Țara trăiește însă, ca să parafrazez un film celebru, să moară în altă zi și pe proprie răspundere. De exemplu: românii care vin din „zonele roșii” și nu au simptome de COVID-19 merg în carantină la domiciliu, printr-o declarație pe propria răspundere că au condiții de separare de restul familiei, după ce se vor epuiza locurile de carantină instituționalizată.

Decizia e luată pentru „o eventuală depășire a capacității” de cazare în carantină instituționalizată.

Virusul ar trebui amendat de Poliția care lucrează la plan

Circula un zvon răutăcios înainte de pandemie care zicea cam așa: Poliția are plan de amenzi și, din când în când, își scoate personalul pe stradă să facă record frumos. Ei bine, zvonul a fost spulberat zgomotos în plină pandemie, când a venit dovada: da, o parte (mai mică sau mai mare) lucrează la plan, că șefii cu deprinderi comuniste încă lucrează pe raportat mai sus.

Și nu, nu vom afla cu adevărat niciodată cât de răspândită e practica planului de amenzi, dar sper doar că o să fii mai circumspect când o să auzi că „Poliția scoate radarele pe străzi”. Și, da, iată, are nevoie de zile speciale în care să scoată radarele. Probabil și ele sunt ca moaștele – la ocazie.

A, dar să nu uit una bună cu Poliția: declarații pe proprie răspundere, cu date personale, fotografiate cu telefoane din dotarea personală. Între timp, polițiștii au fost sfătuiți să nu mai facă asta, că încalcă legea. Așa arată ironia. Dacă nu erau destule neclarități în declarații.

Virusul însă nu există, e totul o minciună. Sau cel puțin asta a crezut un român șofer de tir în Franța. A murit la 47 de ani din cauza COVID-19, iar mesajul pe care l-a publicat pe Facebook în martie, în care chestiona existența virusului, a rămas un fel de memento mori.

Și nu, după cum ai citit aici, pandemia nu a fost programată, pur și simplu specialiștii știau că e inevitabilă. A știut-o până și Bill Gates, și filmul Contagion.

Permite-mi însă, pe finalul unui text poate un pic prea lung, dar deloc suficient pentru tot ce s-a întâmplat în România în ultima lună și jumătate, să-ți amintesc de Daniel Drăgoi, fostul șef al Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava. Omul și-a înscenat o rugăciune în fața instituție și-a fost prins cu camerele de supraveghere.

În fine, cu îngăduință, află și de politicianul român prins în teleconferință. Nu are relevanță numele (Ionel Floroiu, deputat PSD), că sunt mulți ca el. Și el așa a grăit: „Te-am recunoscut după voce (pe Daniel Suciu, președintele de ședință – n.r.), habar nu am, am dormit, nu știu ce s-a întâmplat între timp, acum m-am trezit.”

Ca să-ți fie ușor să treci peste aceste zile, clătește-ți un pic ochii cu un video de la Silviu Gherman. A luat un clip de la Revoluție și-a tras vocea României peste. Rămâne dilema: virusul e mic sau mare?

Ce-am adunat aici nu e vreo formă de „virtue signaling” din partea mea. Văd însă în jurul meu oameni surprinși de comportamentul altor cetățeni. Ne-a transformat perioada asta de criză în niște extremiști, mai soft sau mai radicali, și asta nu e sănătos.

Cum ziceam, nu suntem în city break în România. Eu sunt de 28 de ani și încă simt că sunt prea ușor surprins de ce se întâmplă. Nicio educație nu m-a pregătit pentru ceea ce poate să facă românul în orice context. O fi bine? Sigur, putem să ne prevalăm mereu de câte-o vorbă de-asta populară, că uite ce inspirați suntem. Dar cred că e mai degrabă rău.

E rău, că s-ar putea să cultivi, neinspirat, speranțe că după perioada asta vom fi mai buni, vom fi ca-n Vest. Nu vom fi. Țara și oamenii se schimbă, dar nu peste noapte și nu în urma unei crize, oricât de mare ar fi. Ne vom schimba cu răbdare, așa cum România de acum 10 sau 20 de ani e extraordinar de diferită de cea de acum.

Se donează, se oferă ajutor, se luptă și pentru alții. Dar nu te lăsa furat de bulă, încă sunt oameni care se luptă pentru alții, dar mai ales pentru ei.