Să nu precupețim niciun efort pentru militarizarea deplină a țării!

Suie pretutindeni pe scena exprimărilor libere, în teatrul vorbăriilor civice, de parc-a dispărut decența oricărei minime abțineri de sine, tot felul de flecari. Care, auzi domle, își permit să cârtească fățiș împotriva acestui atât de nobil și preafrumos act al militarizării (ba chiar și a supra- și para-militarizării) patriei. Fraieri! Moftangii! Mocofani! Drept e că niște de-ald-ăștia erau ceva mai numeroși cu vreun an-doi-trei marș înapoi, rărindu-se progresiv, sigur și definitiv. Și precis vor dispărea ca potârnichile cu toții, ori vor schelălăii și ascunde-n cotețe ca potăile când încep a răpăii kalașnicoiele soldaților noștri în exerciții de tragere peste dealuri. De-altminteri după exemplul rokărilor și panchiștilor muzicanți din anii ’90, aceia care urlau sus și tare împotriva politicii și politicienilor (deci implicit contra statului și a siguranței naționale), pentru ca să-și modifice radical atitudinea, + textele aferente, după ce și-au dat seama că banii și celebritatea lor stau la îndemâna agenturilor de stat care ori le dau lor piețe de muncă, public și mălai de-onorar, ori pa și pusi, țuț/canci.

De fapt, dinăștia îndrăzneau a mai fi pripășiți ca neghinile-n holde chiar și pe vremea tov. Ceaușescu Nicolae, care scriind pe garduri însă liniștindu-se după o bătaie soră cu extracția manuală de dinți sănătoși și unghii curate, care dactilografiind prostii la mașinile de scris și la xeroxurile pe care oricum le verifica bine miliția și deci iute erau săltați, care trimițând epistole însuși Comandantului Suprem al Forțelor Armate ori către Europa Liberă, până la urmă obținând și pașapoartele de emigrare care erau tot ce-i interesa. Dar vă aduceți bine aminte cât de tenace și eficace erau neutralizați, mai ales că nu doar prietenii și colegii lor erau oamenii noștri, dar chiar și printre rude sau parteneri de pat beneficiau tot de tovarăși cu contracte plătite discret însă militărește ca popa. Oricum, țara-ntreagă ar trebui să zică sărumâna părinte cremei de patrioți ultramilitari și paramilitari care au perfectat lovitura de stat din București decembrie 1989, că de nu erau dragii de ei, eroi pursânge nu alta, așazisa revoluție populară ar fi fost doar o gogoașă bulbucindă cu iz de glumă sleită, o sarma de post prost, o mămăligă bleago-molâie, să nu zic balon săpunar, ce s-ar fi fost fâsâită într-o oră-două-trei (hai o noapte-două) și basta.

Căci nu pentru o țar-a lui pește prăjit, să nu zic Vodă Mihai prin Lobodă de Cai, am luptat noi. Iar atâta creier ar trebui să aibă toți în cvadratura căpățânilor pentru ca să priceapă că între democrație și forțele-armate nu-i nicio contradicție, ci dincontră. Nominal: armata și miliția sau poliția a fost, este și va fi liantul și garantul sănătății fizice și mintale a nației, ba chiar și-a egalității de șanse, a ambițiilor de parvenire, a instituțiilor de Stat și a rahaturilor de asociere civică, a proprietății de Stat sau private, a prosperității și păcii tuturor, iar asta la orice nivel sau strat, de la altitudine ierarhică până la ultima hudă umană. Evoc cuvântul din urmă nu din greșală tâmpă sau fără schepsis, sper că-nțelegeți, deoarece mă gândesc și ar fi impardonabil să nu mă gândesc și la bieții mineri, care ne-au fost și trebuie menținuți binemersi pentru ca și-n prezent/viitor să ne fie parteneri de încredere întru păstrarea echilibrelor politice, informaționale, comunicaționale și mai ales interactive din țară.

Militarizarea totală (nu doar parțială) a oricărei instituții de stat, deci nu doar a parlamentului, guvernului și partidelor aferente, ci și a unora mai puțin evidente, cum ar fi să zicem inocentul Minister al Culturii, Cultelor și Identității Ultranaționale, este un mast nespus de folositor. Căci numai așa, de-i să dau sau să iau un exemplu, se vor putea elabora legi, respectiv se va pune guvernul la croit cât mai multe ordonanțe, pentru ca tot timpul liber al românilor să fie nu numai fan și vanitos și risipitor, ci și foarte bine susținut și asigurat, așadar managerizat sistematic și corespunzător.

În asentimentul întregii societăți civile și al tuturor oengeurilor de bine, un liderșip cazon va fi mult mai eficient pentru ca, de pildă, să se dubleze repede întreg preasfântul Calendar Ortodox cu un preacinstit Calendar perfect Laic. Asta nicidecum înspre competiție, suprapunere și ocultare, ci dincontră. Practic ambele calendare își vor uni forțele pentru a pune poporul să sărbătorească și să se veselească cât mai abitir, să chiuie și să joace, să pape mult și bine, ba chiar să bea inclusiv excesiv. Important fiind să se cumpere și să se vândă, omul consumând câte ceva aproape nonstop.

Așadepildă, atunci când vom lansa și serba an de an Zilele Cocoșului de Horezu, Bâtei Ciobănești, Calului Bălan, Pâinii de Țăst, Vetrei Satului, Iiei, Naiului, Călușarilor, Mărțișoarelor, Colindei, Bocetului, Bărbuncului și Bătutei, Ilenei Cosânzenei, Babei Dochia, ale lui Trăian și Decebal, Mihai Viteazu, Matei Corvinu, Ștefan cel Mare și Sfânt, ale lui Bacchus și Deceneu, Imnului Patriei și Horei Unirii, etc. etc… absolut orice celulă a administrației naționale, regionale, județene și comunale sau urbane va trebui să organizeze spații și mijloace de distracții publice, va trebui să investească resurse financiare și umane fără număr, pentru ca tot românul, dar absolut tot, să fie fericit. Medicii, asistentele, brancardierii și smurdu trebuid a fi corespunzător reprezentate prin prezență, în număr și densitate proporțională cu masele populare care vor bea și mânca (în vreme ce poliția și jandarmeria vor avea grijă să nu se încaiere și snopească) pe măsură.

În sensu ăsta să se termine odată cu tâmpeniile privind dietele, cumpătarea, anti-excesul. „O viaț-are omul!”, „Cu-o moarte toți suntem datori!” – ce sfinte cuvinte, eterne sloganuri atât de nobile… Așa că lăsați ironiile la adresa slăninii celor care-o posedă și cultivă personal, bașca le dă o încredere-n sine ceva de speriat, că nu e cazul să devină corpolența obsesie națională negativă. Cine-i bolnav… n-avem doctori, spitale?… Cine moare (de una/alta, nu contează, mai ales că nimeni nu moare degeaba, în sensul că oricum se-ntâmplă conform Datului, Sorții, Providenței)… nu are urmași? N-are copii/nepoți/strănepoți ca să le lase locul? Ori vă freacă acuma grija demografiei naționale!… Vreți ca toașu Ceaușescu minim 5 decreței pe cap de damă? Ori ca penticostalii, câte 10 habotnici mici? Visați la suprapopulații ca-n India/China, să se calce-n picioare ori să fugă unde-or vedea cu ochii din cap? De parcă nu-s destui transfugi imigranți, să se integreze pe-aici ca-n toată Europa și America… De parcă nu-s destule țări mici și foarte mici, cu puțină și foarte puțină lume, de-o duc binemersi.

Revenind însă la faptele care trebuiesc legiferate și reglementate la concret, trebuie ca absolut toate evenimentele sărbătorite, așadar sărbătorile legiferate și reglementate inclusiv prin buget, trebuie să se știe că absolut toate zilele calendaristice bifate creștinește și marcate cu-n ix secular vor fi negreșit gratulate și cu timp liber. Cu una sau două-trei zile de concediu plătit, așadar libere la stat și foarte ocupate de către instituțiile care slujesc ordinea, disciplina, liniștea, securitatea și cheful aparținând cetățenilor și turiștilor străinezi. Adică cele mai importante instituții din stat vor fi foarte ocupate atunci când cetățenii sunt liberi; iară când cei din urmă revin la treabă toate aceste instituții care se bucură de maxima încredere a cetățenilor, cu sau fără variile lor uniforme și poziții de drepți/pasalé/stai/pe-loc-repaus, ori se vor relaxa prin somn automat, bairam, plajă, ori se vor compensa monetar la alegere.

Pe de altă parte [deschizând încă una bucată paranteză fermă], noua ordine a prosperei și fericitei societăți naționale române o va lăsa mai moale și cu tărășenia asta cu alcoolismul. Că dacă aproape 200 de ani de poliloghie contra (ia amintiți-vă frumos cât de hidos urlau și scriau primii doctori, ba chiar și mulți popi, mirându-se cât de mult trăgea la măsea țăranul român prin secolul 19), deci dacă două secole de politică antialcoolică dusă de tot felul de-ntelectuali și medici prin țara asta n-au reușit mare brânză, să nu ne mai facem iluzii. Și nu doar atât, dar dimpotrivă, să acceptăm și să satisfacem acest hobii, această plăcere și relaxare a românului, având doar grijă să nu-și bată nevasta deranjând vecinii, să nu se suie la volan (ori de s-a urcat să-l coborâm noi imediat), să nu spargă vitrine, să n-omoare pe nimeni. Iar de ne mai scapă uneori vigilenței specific instituționale, respectivul scăpat să plătească din plin, cu vârf bine-ndesat.

Deci să respectăm slăbiciunile omului de rând, ba chiar și pe-ale vipurilor sociale, doar având grijă să nu încalece legea prea mult. Iar tot câte o sărbătoare numită Zilele Berii și Vinului (în toată țara), ale Răchiei (în Maramu), ale Pălincii (în Ardeal), ale Țuicii (Oltenia), ale Brăgii (Dobrogea), de ce nu ale Uischiului (măcar pe la ambasade și-n Centrul Vechi al Bucureștiului), ar rezolva și alte pături sociale aflate în deplasare, concediu sau interes de serviciu în timpul altor tipuri de sărbători populare, libere, democrate.

În altă bună ordine de idei, zic și eu: de ce să se mai umilească românu-n genunchi? În ortostatism ca bradu nu se poate? Vreau să zic deci că omul să se-ncline și ploconească doar în biserică, iar în rest noi să cultivăm ținuta, statura, postura, mersul trufaș și pompos, marșul și alergatul cu varii forme de eleganță clasică sau neoclasică. Căci să fim serioși, numărul membrilor de națiune preponderent împovărați de obezitate, boli sangvine, zbârciri, anchilozări și cocoșări pe la orice vertebre s-ar împuțina văzând cu ochii dacă toată lumea ar ști ce-i aia exercițiu fizic practic, tactic și strategic, instrucția de pază, apărare, atac și retragere ordonată, antrenamentul de-o-sută-de-metri-garduri, târâșul grăbiș, marș/trap/galop de un-doi-trei kilometri, saltul înainte/lateral/înapoi și alte detalii științifice de genul.

Față de-o bleagă lălăială la fix ora 8 în curtea școlii, prin care nici măcar să se scoale din somn nu e-n stare copilu, atunci când mândrul elev încă din grădiniță și clasa a-ntâia intonează dacapoalfine Imnul Național (mărșăluind fie și doar pe loc, eventual chiar și cu pumnii strânși la piept sau ridicați în cadență spre slăvi), nu e-o cu totul altă mâncare de pește? Iar în pauzele de așazisă recreație, decât să-i lăsăm să se bată și hârjonească, sau să sugă pepsi molfăind cipsurile multinaționalelor nesănătoase și nepatriotice, nu mai bine s-alerge regulat la comenzile sonice și precise de tip drepți/la dreapta/fuga-nainte-marș/stai/stânga-mprejur/pe-loc-repaus eventual salt-înainte/târâș/etc.?

Căci în privința cărții, ce să mai vorbim… Merge educația galopant din rău înspre rău tot mai rău și-ngrozitor ca dracu? Merge. Este elevul de gimnaziu și de liceu analfabet funcțional, ba chiar polifuncțional de nu chiar disfuncțional am putea zice? Este. Păi de ce? Apăi de-aia c-am fost proști și-am desființat frumoasele organizații de tineret precum Șoimii Patriei, Pionierii, UTC, Gărzile Patriotice. Nu vedeți că fără de-atari plutoane fudule și pline de ritualuri cazone, de defilări și marșuri regulate măcar periodic, s-a dus dracului orice ordine și disciplină, orice respect și bunsimț încă din prima copilărie în care s-ar mai fi putut face ceva? Școlile militare, stimați tovarăși domni și preastimate tovarășe doamne. Asta e alternativa!

Cât despre dascălii aștia tradiționali… Șlehte de pălăvrăgitori țipând la copii mai ceva ca onor militarii, boscorodind la ora clasei aproape aiurea de unii singuri, eventual făcând bancuri ca să fie populari și să dea meditații pe șpagă. Iară în cancelarii numai cafea, bârfe, țigară de foi, chestii… Muierile, că numai doamne nu poți să le spui, așteptând să capete mereu flori, ciocolăți, bijuuri ieftine și iar flori… Păi asta e clasă superioară, elită? Profesorii în mod cu totul deosebit trebuie puși să exerseze exerciții ofensive și mișcări defensive plus stagii de pază și apărare militarizată în fiecare vacanță. Fără discuții!Citeste continuarea pe Contribuotrs.ro