Romgleza și onlaiu’

Am fost avertizat că subiectul romglezei este de neatins.

Prolog. Am găsit, cu ani în urmă, o abordare matematică a unei probleme din lingvistică: în 2003, D.M. Abrams și S.H. Strogatz au publicat articolul [2], în prestigioasa revistă Nature, care începe cu următoarea frază: Thousands of the world’s languages are vanishing at an alarming rate with 90% of them expected to disappear with the current generation (Mii dintre limbile lumii dispar cu viteză alarmantă astfel că este de așteptat ca 90% dintre acestea să dispară în timpul generației actuale.).

Articolul se concentrează pe obținerea unui model matematic dinamic, destul de simplu, cu o ecuație diferențială neliniară de ordin unu, pentru două limbi care intră în competiție într-o populație bine delimitată. Concluzia la care ajung autorii este că două limbi nu pot coexista, în mod natural, în aceeași populație, una dintre ele va dispărea în mod inevitabil. Factorul determinant în competiția dintre două limbi este prestigiul: limba învingătoare este cea care primește un statut social superior, cealaltă fiind condamnată să dispară mai devreme sau mai târziu. Modelul este verificat pe mai multe exemple din Peru, Scoția, Țara Galilor, Bolivia, Irlanda, și regiunile Alsacia și Lorena, cu date pentru aproximativ o sută de ani. Singura soluție, formulată de autori și verificată pe multe exemple, care poate salva o limbă de la dispariție, este intervenția comunității în forme mai mult sau mai puțin instituționalizate. Autorii articolului nu nuanțează formele specifice care ar putea fi folosite pentru a salva de la dispariție o limbă, ci dau doar exemplul limbii franceze din regiunea Quebec în care prin strategii de politici sociale, educație și promovare, se ridică statutul social al limbii franceze comparativ cu cel al limbii engleze. Pentru a avea o intervenție inteligentă a statului este nevoie, în primul rând, de interesul comunității pentru salvarea limbii respective, urmată de alinierea intereselor comunității cu cele ale reprezentanților comunității în structurile statului.

Am făcut mai jos o simulare, în MATLAB, pe baza modelului Abrams-Strogatz pentru două limbi X și Y utilizate de o poplulație, pornind din situația că jumătate din populație utilizează limba X și cealaltă jumătate utilizează limba Y, prin variația parametrului s care măsoară statutul relativ al limbii X față de limba Y, cu valori între 0 și 1: valori mici ale lui s înseamnă că limba Y are un statut cu mult mai mare decât cel al limbii X. Echilbrul dintre cele două limbi se obține pentru s=0,5 dar acest echilbru este instabil și practic imposibil de susținut în mod natural, ci doar prin intervenții exterioare. În oricare dintre scenariile naturale, fără intervenție exterioară, una dintre limbi dispare.

Articolul lui Abrams și Strogatz ne conduce către alte întrebări: ce anume face ca o limbă să se bucure de un prestigiu mai mare decât o alta, poate gradul de utilitate, poate apartenența la un grup social cu un statut superior sau, poate ține de sistemul de valori al individului sau al populației?

Romgleza. Nu mai plătim cu numerar ci cu cash, nu mai avem sfârșit de săptămână ci avem weekend, nu mai avem transmisiuni în direct ci live, nu mai avem centre de vaccinare din mașină ci drive-through sau, mai americănește, drive-thru, nu mai avem știri de ultima oră ci avem breaking news, nu mai avem un loc de muncă ci un job, nu mai există tendință ci trend, nu mai sunt liber profesionist ci freelancer, nu mai avem utilizator ci user, nu mai sunt perdant ci looser, nu mai avem o afacere ci un business, nu mai avem vânzare cu amănuntul ci retail, nu mai avem țintă ci target, nu mai există o marcă ci un brand, nu mai avem tichet valoric ci voucher. Ar fi necesare foarte multe pagini ca să inventariez romgleza, adică mulțimea cuvintelor englezești care sunt utilizate în anumite medii în detrimentul celor românești deși au exact același înțeles.

Curiosul caz al cuvântului sit. I se atribuie lui Clémenceau o definiție haioasă a limbii engleze: l’anglais ce n’est jamais que du français mal prononcé (limba engleză nu este nimic altceva decât franceză stâlcită). Se apreciază că aproximativ 40% dintre cuvintele din engleza modernă sunt de origine franceză, pronunțate, bineînțelesc, după regulile limbii engleze.

În limba română, cuvântul sit, din latină situs, are sens de loc, folosit cu precădere în expresii de tipul sit arheologic, și mai rar cu sensul de priveliște. Același cuvânt latin a produs în limba franceză site și pronunțat tot sit, dar având un înțeles cu mult mai larg: conform dicționarului Larousse are vreo șase sensuri, două relativ generale, cu sensul de loc, și patru mai speciale. Cuvântul franțuzesc site a fost preluat în engleză și pronunțat sait, conform regulilor de pronunție din limba engleză. Diseminat ca termen de specialitate din informatică, cuvântul, de acum englezesc, site, dar care are același înțeles de loc, sit, a fost preluat de românii entuziaști cu aceeași scriere site și pronunțat cu mândrie sait. Mai mult, dacă se articulează, apare struțo-cămila site-ul.

Se schimbă toponimia. Dacă faceți o plimbare prin noile zone rezidențiale veți observa că în România au răsărit ca ciupercile după ploaie foarte multe residence, pronunțat rezidens, englezește, și nu rezidans, franțuzește. Complexele comerciale integrate, numite mall și pronunțat mol, au în mare majoriate nume englezești. Chiar simplele prăvălii, băcănii, și magazine de cartier au devenit market. A apărut barber shop și a dispărut frizeria. Mai toate magazinele afișează, când vor să mai facă o lichidare de marfă, pe toată vitrina, Sale și nu Reduceri. Vânzătoarea îmi oferă un discount și nu o reducere: mai în glumă, mai în serios, întreb dacă reducerile astea se adresează doar vorbitorilor de limba engleză și nu tuturor iar vânzătoarea mă privește cu uimire, de unde a mai picat și ăsta? Târgul de Crăciun a devenit Christmas Market, evenimente artistice și sociale organizate în România au cu precădere nume englezești.

Pe români îi doare gura. O bună parte dintre substitutele englezești pentru cuvinte sau expresii românești cu același sens sunt mai scurte, uneori un singur cuvânt englezesc are sensul unei expresii, sau sintagme, din limba română. Alteori este tot un cuvânt care înlocuiește un cuvânt, dar cuvântul englezesc este mai scurt. Limba engleză are un specific, care o deosebește pregnant de foarte multe alte limbi, și anume bogăția lexicului: diverse dicționare dau diverse valori numerice ale lexicului însă, comparativ cu limba română, lexicul limbii engleze este cel puțin dublu, dacă nu chiar triplu. Oricum, într-o ierarhie a lexicului diverselor limbi, limba engleză se află în partea superioară. O a doua particularitate, legată de prima, este că cuvintele englezești sunt relativ mai scurte. Un exemplu hazliu, dar care spune ceva despre specificul limbii engleze, este cel despre originea cuvântului bus (autobuz). La un moment dat, englezii au luat cuvânul latin omnibus, care înseamnă pentru toți, și l-au folosit pentru autobuz. După un timp (era prea lung cuvântul!) au tăiat omni și au lăsat doar bus. Partea hazlie este că au tăiat rădăcina, cea care dă înțelesul, și au lăsat sufixul, care n-are nicio legătură cu înțelesul, făcând originea cuvântului neinteligibilă. Dar ăsta este specificul limbii engleze și este treaba lor cum își formează și aleg cuvintele.

În timpul unui seminar al institutului de matematică, care era vizionat în mod virtual, și în care vorbitorul utiliza limba română în fața unei audiențe formate exclusiv din români, i-am reamintit vorbitorului, român care lucrează de ani buni la o universitate din Europa, în mod discret în fereastra de comentarii, că cuvântul englezesc gap, pe care îl folosea frecvent, are corespondentul în limba română lacună: era vorba de sintagma spectral gap care se traduce prin lacună spectrală. O colegă de seminar a replicat destul de tăios: este prea lung cuvânul lacună, mai bine spunem gap (adică îl scriem gap și îl pronunțăm ghep). Se pare că unii dintre români încearcă să își micșoreze suferința atunci când vorbesc: ce putem face pentru a-i convinge că folosirea limbii române poate fi o plăcere și nu o suferință?

Neologismele. Toate limbile se îmbogățesc prin import de cuvinte din alte limbi, atunci când nu au corespondente care să îndeplinească suficient de bine criteriul înțelesului. O analiză mai amănunțită, și aici este marea problemă pe care o văd eu, arată că romgleza nu este vreo formă de îmbogățire prin neologisme a limbii române ci de substituire a cuvintelor românești prin cuvinte englezești, luate la pachet cu scrierea și pronunția din limba engleză. Ceea ce mie mi se pare cu mult mai grav este atentatul la caracterul limbii române scrise care este esențial fonetic: pronunțăm cuvintele după reguli de pronunție specifice limbii noastre și nu ale limbii din care provine respectivul neologism, așa cum merci a devenit mersi, de exemplu.

Unde ne sunt trădătorii? Italienii au o vorbă înțeleaptă: traduttore traditore, cu sensul că nu există traducere perfectă, care să nu trădeze cât de cât sensul orginal. Afirmația aceasta are o consecință foarte subtilă: orice traducere conține un act de creație. Un exemplu pe care îl ador: Ou sont les neiges d’antan? (F. Villon) care în traducerea lui R. Vulpescu devine Dar unde-i neaua de mai an? Limba română a evoluat, prin grija și strădania înaintașilor noștri, către o limbă frumoasă și expresivă, cu o eleganță demnă de toată admirația noastră. În limba română, verbul a traduce are, în afara celui uzual, și pe acela de a trăda, o subtilitate pe care din păcate nu o mai apreciază aproape nimeni în ziua de astăzi.

Profesia de traducător este o profesie nobilă și esențială pentru orice cultură. Traducătorii sunt aceia dintre noi care fac legătura cu alte culturi, care ne îmbogățesc cunoașterea în mod esențial aducând în cultura noastră opere importante din alte culturi și, în același timp, promovând opere din cultura noastră în alte culturi. Fără traducători, am fi îngrozitor de săraci spiritual, de izolați cultural, și deconectați de realizările umanității. Traducătorii duc o luptă teribilă pentru a păstra unitatea, suplețea, și modernitatea limbii noastre și au toată recunoașterea și prețuirea mea.Citeste intregul articol si coemnteaza pe contributors.ro