Amurgul romantismului digital

Săptămâna trecută am fost cu toții notificați de încheierea unei epoci de 30 de ani, cea a societății digitale romantice și efervescente. Din păcate efectele sunt dincolo de lumea digitală.

La nivel mondial ChatGPT ne-a anunțat decesul social media, în special al platformei Facebook. Resorturile psihologice pe care își bazează social-media succesul nu funcționează în prezența, chiar potențială, a A.I., nimeni nu va avea o satisfacție în a se certa sau dialoga cu un robot.

Vor fi necesare garanții că interlocutorul este uman și astfel va dispare anonimitatea online. Până atunci platformele vor fi suprasolicitate de content creat de A.I. iar proporția acestuia le va afecta veniturile din publicitate.

Efectul se va extinde și asupra vechilor obiceiuri. Abordări acceptate azi precum delegarea către un colaborator a managementului prezenței online a persoanei publice sau solicitarea către un profesionist să realizeze o lucrare artistică sau documentară cu accent pe exactitate dar nu și originalitate vor avea de înfruntat contestarea creației proprii în fața capabilității A.I. de a realiza același task. Va crește riscul acuzației de plagiat sau, cel puțin, al oprobiului public.

Suntem foarte departe, inclusiv la nivel instinctual, de momentul în care vom recunoaște legal invenția, inovarea și dreptul de autor pentru un sistem A.I.

Foarte multe activități vor fi expuse ca inutile. Primul exemplu este din învățământ – practica comentariilor și lucrărilor – diferența dintre cunoaștere și înțelegere va fi extrem de greu de măsurat.

Multe ocupații vor dispare, cea mai bună veste este dispariție fermelor de troli. Vestea proastă este scalarea infinită a războiului hibrid. Vedem deja conștientizarea acestui potențial din faptul că, în România, Strategia AI este coordonată de Președinte, ale cărui atribuții constituționale interne sunt focusate pe zona de securitate.

Tot intern, și acum trecem la proiectul guvernului de Lege a Securității Cibernetice, ne sunt anunțate fără niciun regret vizibil, măsuri pragmatice de adaptare la noile realități.

Art.3 c.) introduce sub puterea legii programatorii contribuitori de Open Source. Acestora li se solicită să respecte o listă de principii, de la Art.5, printre care deplina responsabilitate atât pentru starea sistemelor lor informatice cât și pentru măsurile preventive ce ar fi putut fi luate. În funcție de unde ajunge să fie utilizat produsul open source la care a contribuit, acest voluntar se poate aștepta, în baza Art.19, să fie auditat de una dintre Autoritățile prevăzute de lege de către echipa de audit a acesteia conform unei metodologii interne.

Deși în România nu avem o comunitate puternică de contribuitori este trist că acest curent izvorât din cele mai frumoase trăsături umane este împins pe calea dispariției.

O altă paradigmă pe cale de dispariție este separarea național-internațional. Percepția generală, poate indusă de produsele culturale americane, este că cetățenii proprii beneficiază de un tratament mai bun decât „ceilalți”. Baza acestei percepții este separarea instituțională, știm cu toții că FBI sunt băieți mai buni decât CIA.

Însă Legea Securității Cibernetice reglementează ambele activități, ofensive și defensive, și le alocă, în principal, către MAPN și SRI, deloc către SIE. Culegerea de informații le este ușurată de Art.25 (2) care le interzice să ceară, dar nu să și primească, date personale de la furnizorii de servicii de securitate. Activitatea de cyber-intelligence este împinsă de Art.30 (3) într-un spațiu vag reglementat de tratate internaționale chiar dacă subiecții pot fi și cetățeni români aflați în România. Este un răspuns la o problemă reală, identificarea hackerului este târzie, activitatea sa este monitorizată din timp iar dorința pragmatică este ca această monitorizare să fie eficientă, nu limitată conform celui mai bun scenariu pentru acesta. Retroactiv însă, precum în US[i], putem constata că unele drepturi le-au fost încălcate cetățenilor naționali și intra într-o discuție despre eforturile eficiente de identificare și respectare a acestor drepturi.

Globalizarea, o altă caracteristică a acestei perioade, este agresată de noile cerințe privind securitatea lanțului de aprovizionare. Nu vom cumpăra după calitate și preț, legea le cere companiilor să verifice toată activitatea furnizorului din perspectiva unor riscuri specifice și să-l aleagă și în funcție de cât de credibil răspunde acestor solicitări.

Avem așadar multe lucruri la care să ne gândim.

Există o presiune reală pentru a face ceva. Soluția este însă atributul demnitarilor iar eu, în primul rând, mi-aș dori să simt empatie din partea acestora. Apreciez că, mai nou, MCID se străduie să scrie Note de Fundamentare consistente și astfel să explice societății poziția sa. As vrea însă ca, toți, să ne arate că înțeleg și regretă costul pe care-l vom plăti.

Aș vrea să cred că pentru MCID prioritatea nu este să-și găsească un loc sub soare.

Aș vrea să mă întrebe cineva dacă nu sunt dispus să renunț la social media, baza războiului hibrid.

Aș vrea să văd o corelare între creșterea extraordinară a responsabilității puse pe un număr, necunoscut dar mare, de persoane și entități și o evaluare a capacității profesionale a acestora. Dacă am ajuns în punctul în care pot omorî oameni cu calculatorul la fel precum o pot face cu mașina poate că este cazul să introducem permise de conducere a calculatorului și reguli practice clare de respectat. Nu de alta, dar nu aș vrea să ne reamintim de consecințele unor obligații precum „șoferul trebuie să reducă viteza până la evitarea oricărui pericol”.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro