A ajuns Tintin, celebrul personaj de benzi desenate, în România? Criticul de benzi desenate Dodo Niță demonstrează că da

Cunoscutul și neobositul critic și istoric al benzilor desenate, Dodo Niță, a publicat în anul curent o lucrare, Tintin en Roumanie (Editura Revers, Craiova, 2023), prin care demonstrează faptul că Sildavia, un ținut vizitat de Tintin, ar fi fost România în perioada interbelică (1918-1939). Argumentele lui Dodo Niță converg spre ideea că orașele, satele, flora, fauna, cultura și oamenii cu care Tintin intră în contact se situează într-o Românie aflată la cumpăna celor două războaie mondiale.

Îmbarcat pe un vapor de călătorie, Tintin, un jurnalist belgian însoțit de curajosul său câine, Milu, priveau spre orizont, meditând asupra ultimelor lor aventuri. Tânărul cu păr blond nu caută știri senzaționale pe care să le reproducă în scris la o mare gazetă. Dimpotrivă, tipul de jurnalism de investigație făcut de Tintin este unul extrem și riscant: împrejurările banale escaladează în momente tensionate, conflicte armate cu bande de răufăcători, antagoniști cu scopuri complexe și diabolice; toate aceste elemente făceau parte din lumea plină de aventuri al lui Tintin și al câinelui său credincios.

Aventurile lui Tintin, create de desenatorul francez Hergé și publicate în revista Le Petit Vingtième începând cu anul 1929 și până la moartea sa, urmăresc de cele mai multe ori un tipar bine-cunoscut:

1. un eveniment misterios se produce la începutul firului narativ (un jaf într-un muzeu, o răpire a unui personaj din anturajul lui Tintin, o scrisoare de ajutor sau o descoperire științifică importantă).
2. eroul, singur ori împreună cu prietenii săi, investighează evenimentul propriu-zis (explorarea unui mormânt egiptean găsit sub pământ, călătoriile în America de Sud în contextul unei revoluții sau urmărirea unei persoane misterioase care pune în dificultate investigațiile lui Tintin).
3. eroul conștientizează că investigația sa a dus la descoperirea unei rețele de criminali cu diverse scopuri (înțeparea unui maharajah cu otrava nebuniei, trafic ilegal de narcotice în Asia, jafuri și asasinări produse de gangsterii americani, spălare de bani pe o insulă misterioasă, sabotarea conductelor de țiței cu scopul de a produce o criză globală, răsturnarea unui rege de pe tron cu ajutor străin sau răpiri de persoane).
4. eroul, în timpul luptelor cu răufăcătorii, este înfrânt și făcut prizonier pentru ca apoi, ieșind din strânsorile inamicilor, să iasă învingător.

Dar există și aventuri care au o tentă originală, pline de misticism și istorie: entități extraterestre capabile de telepatie (Zborul 714 spre Sydney), un blestem aruncat peste un grup de arheologi care descoperă o mumie cu un glob de cristal într-un sarcofag (Cele Șapte Globuri de Cristal, Templul Soarelui), o presupusă cometă care urmează să lovească Pământul (Steaua Misterioasă), o bucată de hârtie veche de secole care precizează locația unei comori secrete ascunsă de un celebru pirat (Secretul Licornului, Comoara lui Rackham cel Roșu) ori un vechi prieten care dispare în condiții misterioase (Tintin în Tibet). Toate aceste premise atrăgătoare îl determină pe cititor să dezlege, împreună cu tânărul jurnalist, enigmele aventurii.

Însă, desigur, nu putem să nu-i uităm pe principalii antagoniști, personaje memorabile, care dau o continuitate aventurii lui Tintin: celebrul Roberto Rastapopoulos care se află în spatele multor planuri subtil orchestrate cu scopul de a-l elimina pe Tintin (Țigările Faraonului, Lotusul Albastru, Stock de Kocks și Zborul 714 spre Sydney), doctorul J.W. Muller care, pe lângă afacerea sa de spălare de bani (Insula Neagră), creează așa-numita „Formulă 14” – o substanță chimică ce amplifica proprietățile explozibile ale petrolului, punând în pericol relațiile statelor arabe cu Occidentul (Tintin în Țările Aurului Negru, Crabul cu Clești de Aur) – ori Allan Thompson, căpitan al vasului Karaboudjan, implicat alături de Rastapopoulos în trafic ilegal de oameni, de armament, de opium sau amestecat în diverse răpiri (Țigările Faraonului, Crabul cu Clești de Aur, Stock de Kocks și Zborul 714 spre Sydney).

Așadar lumea în care trăiește Tintin este una a contrastelor, unde binele se află într-un etern conflict cu răul. Fiind și o bandă desenată destinată cititorilor de toate vârstele, aventurile eroului nostru pornesc, de cele mai multe ori, de la niște premise obișnuite – o plimbare prin parc, o ieșire printr-un târg de vechituri, o întâlnire cu un amic sau o călătorie într-o țară exotică – care se transformă, pe măsură ce firul narativ evoluează, într-o situație fără de ieșire, plină de emoții la tot pasul. Apariția unui antagonist îl pune în dificultate pe Tintin; primul își divulgă scopul printr-un discurs plin de patetism, în timp ce tânărul jurnalist, obligat să asiste la spectacolul răufăcătorului, este încătușat; eroul va face orice pentru a-l combate pe personajul negativ. Tintin reușește să scape din strânsoarea criminalilor, pune mâna pe o armă și începe să-l caute pe antagonist. De cele mai multe ori personajul negativ este prins de erou și adus în fața autorităților.

TINTIN ȘI SILDAVIA

Probabil cea mai impresionantă aventură al lui Tintin o regăsim în Sceptrul lui Ottokar, o bandă desenată publicată în Le Petite Vingtième între anii 1938-1939 și care îmbină un context politic cu unul istoric.

O geantă lăsată pe o bancă într-un parc este găsită din întâmplare de Tintin care, printr-un gest benevol, află adresa proprietarului și i-o returnează. Profesorul Nestor Alambic, fericit că și-a găsit geanta, îi explică tânărului jurnalist că se ocupă cu colecționarea și cercetarea sigiliilor din întreaga lume. Surprins de vasta colecție a profesorului, Tintin observă că printre sigiliile aranjate în vitrine, se afla una mai specială, cea a regelui Sildaviei, Ottokar al IV-lea. Luându-și rămas bun, eroul nostru pornește spre casă. Însă după câteva minute, acesta își dă seama că și-a uitat în casa profesorului cartea pe care o avea în mână în parc. Urcând spre apartamentul lui Alambic, Tintin aude din spatele unei uși vecine numele său, pronunțat de câțiva indivizi. Tânărul își dă seama că acei oameni misterioși îl spionează pe profesor. Conștientizând pericolul la care se expunea atât el cât și Nestor Alambic, tânărul jurnalist acceptă oferta celui din urmă de a-l însoți spre Sildavia. Pe parcursul povestirii, Tintin își dă seama că în Sildavia există un grup extins de conspiratori care doreau să pericliteze independența statală, punând la cale planul de a fura sceptrul lui Ottokar și de a-l aduce în statul vecin militarizat, Borduria. Tintin ajunge în postura în care reușește să-i demaște pe capii conspirației, reușind să aducă în capitala Sildaviei însemnul regal.

Sceptrul lui Ottokar a rămas până în ziua de azi o bandă desenată controversată prin simplul fapt că Sildavia, conform lui Hergé, s-ar fi aflat, laconic, în peninsula Balcanică. Foarte multe speculații au gravitat înspre identificarea unei posibile țări reale care să-l fi inspirat pe desenatorul belgian. O parte dintre criticii benzilor desenate (numiți metaforic „tintinologi”) gravitau în jurul ideii că Sildavia n-ar fi avut niciun corespondent cu nici o țară din sud-estul Europei ci ar fi fost doar o simplă născocire al lui Hergé; desigur, această teorie nu a avut prea mulți aderenți. Rămânea, totuși, în picioare suspiciunea că creatorul lui Tintin trebuia să se fi inspirat dintr-o țară balcanică atunci când a creat Sildavia alături, prin extensie, de vecinul ei, Borduria.

A FOST TINTIN ÎN ROMÂNIA?

Cunoscutul și neobositul critic și istoric al benzilor desenate, Dodo Niță, a publicat în anul curent o lucrare, Tintin en Roumanie (Editura Revers, Craiova, 2023), prin care demonstrează faptul că Sildavia ar fi fost România în perioada interbelică (1918-1939). Argumentele lui Dodo Niță converg spre ideea că orașele, satele, flora, fauna, cultura și oamenii cu care Tintin intră în contact se situează într-o Românie aflată la cumpăna celor două războaie mondiale.

Cercetarea lui Dodo Niță se împarte în două mari capitole: teza propriu-zisă și procesul de traducere a aventurilor lui Tintin în limba română. În prima parte a lucrării, autorul prezintă șase categorii diferite de argumente:

I. Argumentul toponim prin care Dodo Niță ilustrează faptul că numele de Sildavia (Syldavie în original în limba franceză) este un compus din alte două nume: Moldavie (fr.) și Transylvanie (fr.). Acest tip de argument rămâne în continuare valabil deoarece Hergé a mai folosit o astfel de îmbinare între alte două nume, tot în Sceptrul lui Ottokar: cuvântul Musstler care este o combinație între Hitler și Mussolini.

II. Argumentul ornitologic pornește încă de la subtitlul statului Sildavia: „regatul Pelicanului Negru”. Dat fiind faptul că doar pe teritoriul nostru trăiesc pelicani în libertate, Sildavia este România.

III. Argumentul lingvistic privește expresiile injurioase folosite de căpitanul Haddock în Afacerea Turnesol atunci când, adresându-se spionilor din Borduria, îi numește „bougre de Papou des Carpathes”; „crétin des Balkans”; „espèce de Bachi-bouzouk des Carpathes”. Trimiterile, evident, trimit înspre o zonă din Balcani, străbătută de Munții Carpați, unde cele două state, Sildavia și Borduria, se învecinează.

IV. Argumentul aeronautic adus în discuție de Dodo Niță se bazează pe o realitate cunoscută: începând cu anul 1920, a început să funcționeze Compania Franco-Română de Navigație Aeriană, prima linie mondială de transport aerian transcontinentală. Instituția avea zboruri regulate între Paris și București, cu escale la Strasbourg, Frankfurt, Praga, Viena și Budapesta. În Sceptrul lui Ottokar, Tintin alături de profesorul Alambic, înainte să ajungă pe teritoriul Sildaviei, fac amândoi o escală la Frankfurt apoi la Praga.

V. Argumentele istorice se împart în trei: primul ilustrează similaritatea uniformei lui Muskar al XII-lea din banda desenată cu cea al domnitorului Alexandru Ioan Cuza; al doilea aduce în discuție faptul că Borduria, cu toate asemănările sale fasciste, este de fapt Uniunea Sovietică din perioada interbelică. Acest lucru este demonstrabil prin asemănarea liderului Borduriei, mareșalul Kûrvi-Tasch, cu Iosif Stalin și prin faptul că majoritatea numelor din Borduria sunt de origine slavă: Kavitch, Karouk, Szohod sau Bakhine. Al treilea argument privește un element hibrid: organizația clandestină „borduriană” Z.Z.R.K. (Le Zyldav Zentral Revoluzionar Komitzat) este un partid de extremă dreaptă care avea ca scop eliminarea monarhiei din Sildavia și anexarea ei la Borduria. Dodo Niță explică faptul că această organizație a creat iluzia unui partid de extremă dreaptă, ascunzând, de fapt, că ea era o grupare comunistă. Autorul precizează mai departe că scopul Z.Z.R.K. a fost îndeplinit în România după cel De-al Doilea Război Mondial, regimul comunist eliminând monarhia, instaurându-se la putere, și „lipind” statul nostru de politicile Moscovei. Așadar, Sildavia reprezintă pentru Borduria ce a fost România pentru URSS: un vecin puternic și militarizat care încerca să-și răspândească autoritatea dincolo de granițele sale.

VI. Argumentul geografic propus de Dodo Niță în cercetarea sa pornește de la broșura pe care Tintin, în Sceptrul lui Ottokar, o găsește în avionul care-l duce spre destinație. Mica lucrare tipărită descrie aspecte geografice ale Sildaviei: munți, câmpii, orașe, minereuri, faună și floră. Dodo Niță nuanțează aceste elemente, menționând, de pildă, că Klow este de fapt orașul Galați, fluviul Waldir este Dunărea iar afluentul său Moltus este Prutul.