Stocarea de la prosumatori la geopolitică. Prosumatorii de fapt vor crește facturile

A fi prosumator este un lucru bun. Politicile de incurajare a prosumatorilor sunt bune dar trebuie făcute cu cap. Avem 900 de MW capacitate instalată de prosumatori. Mai urmează încă câteva sute de MW ce vin din ultimul program AFM destinat lor.

Problemele nu sunt ale lor ci ale companiilor de distribuție. Fiecare mare distribuitor s-a trezit că în timpul zilei are un surpus de câteva sute de MW cu care nu are ce face, deoarece nu are posibilitatea de echilibrare.

Dacă eu sunt prosumator, adică mi-am pus pe casă panouri fotovoltaice de (să zicem) 3 KW și nu am stocaj, energia electrică produsă de mine probabil va fi consumată în timpul zilei de frigiderele vecinilor. În timpul zilei este clar ca în zonele de case cu populație tânără și activă, deci care se duce la serviciu, nu prea este consum. Dacă am o aglomerare de case cu panouri fotovoltaice, aceasta va furniza probabil energia electrică necesară pentru un cvartal al unui cartier de case. Astfel distribuitorul de energie electrică se va trezi că trebuie să decupleze o parte din acești prosumatori deoarece surpusul nu poate să-l trimită prea departe. Transformatoarele nu sunt bidirecționale, adică nu sunt apte să ridice energia electrică produsă în rețeaua de medie tensiune pentru a fi distribuită în altă zonă.

Acum, ca să râdem, ridic următoarea problemă: majoritatea celor care și-au depus dosarele la Agenția Fondului de Mediu, nu știu ce îi așteaptă. Cum își vor spăla panourile fotovoltaice de pe case? Dacă nu și le vor curăța nu vor mai produce energia preconizată. Câți ani speră ei să funcționeze instalația? Ce vor face după ce aceasta nu va mai funcționa?

Revenim la compania de distribuție: dacă aceasta nu va investi în stocare putem spune că statul a cheltuit niște bani mai degeaba, deoarece rețelele de distributie nu sunt apte să preia atât de multă energie. Este clar că aceste companii nu sunt pregătite cu atât de multe dispozitive inteligente (de ex, contoare inteligente}, cu capacitatea de a procesa atât de multa energie (și date), adică nu sunt digitalizate, pentru a face față cât de cât la o asemenea avalanșă de mici producători.

Investițiile pe care trebuie să le facă distribuția se pare că sunt destul de mari iar prețul va crește chiar sunt necesare capacități de stocare de dimensiuni mici și medii. Probabil fără o capacitate de câteva sute de MW, companiile de distribuție nu vor face față. Deja există o investiție în stocare. E pentru Transelectrica și nu pentru distribuție. Asta înseamnă că distribuitorii trebuie să investească câteva sute de milioane de euro și acesti bani se vor regăsi în facturile noastre.

Stocarea – o problema de securitate a sistemului electro-energetic național

De cațiva ani România produce energie verde că de cele mai multe ori nu are ce face cu ea, deci o exportă. Sunt perioade când această energie intermitentă și impredictibilă nu este disponibilă și atunci trebuie să importam. Energia din import este provenită din arderea gazului în special. Gazul deobicei provine din Rusia, este transformat în energie electrică în alte țări, unde se pun taxele și impozitele și mai apoi e importat de noi. Nu este altceva decăt un import mascat de gaze rusești! Acest lucru duce la un dezechilibru în balanța de plăți: exportăm energie electrică verde și ieftină și importăm energie gri și scumpă. Evident că și de aici rezultă facturi la energie mai mari.

Ce este de făcut? Gândirea unor sisteme de stocare. Când vorbim de cantități mari de energie, de ordinul a mii de MWh, singura soluție este hidrocentrala cu acumulare prin pompaj, adică avem două lacuri de acumulare la altitudini diferite, când eolienele și solare produc cu mult peste consum, din lacul de jos pompezi apa în lacul de sus. Când ai lipsă de energie, dai drumul apei de sus să învârtă turbinele. Cu alte cuvinte, energia electrică se stocheaza în energia potențială a apei.

Problema este că de 35 de ani se tot discută ca România să realizeze o astfel de hidrocentrală cu acumulare prin pompaj. Pe vremuri au fost făcute studii de fezabilitate și s-a ales ca în zona Tarnița – Lăpușești sa se realizeze mai multe lacuri de acumulare, aflate la diverse altitudini care să fie dotate cu instalații care sa joace și rorul de turbine și rolul de pompe. Studiile au fost refăcute acum câțiva ani. Acum mulți ani fost înființată de Ministerul Energiei o societate care ar fi trebuit să dezvolte acest proiect important pentru România. Săptămânile trecute această companie și-a declarat falimentul. Nu cunoaștem motivele, dar putem bănui că dacă cineva și-ar băga nasul prin hârtiile societății am vedea că aceasta a avut în toți acești ani directori, secretare, șoferi, angajați care nu au făcut nimic. Și daca și-ar băga nasul mai adânc cine știe peste ce mirosuri pestinentiale ar mai da. Dar din păcate problemele de securitate energetică nu au fost înțelese de decidenți.

Nu avem încă așa ceva, dar până la urmă ce putem face? Am zis că energia electrică importată nu este altceva decât un import mascat de gaz rusesc la care alte state și-au adăugat plus-valoare, taxele, impozitele și accizele. Noi avem gaze dar nu avem termocentrale. Pentru echilibrarea sistemului e mai ieftin să ai câteva termocentrale pe gaz, cu tehnologie nouă și nu din anii 60 – 70, care să fie în stare să pornească în câteva minute pentru a produce cand este lipsă de energie. Și este adavărat că investiția pentru câteva sute de MW de producție e mai mică decât investiția pentru câteva sute de MW de stocaj în hidrocentrale cu acumulare prin pompaj. Iar aceste termocentrale se construiesc și mai repede decât două lacuri de acumulare cu instalațiile aferente.

Stocarea – un avantaj geopolitic regional

Pentru a putea face stocare prin hidrocentrale cu acumulare prin pompaj trebuie să ai conditii geografice. Romania le are. Bulgaria le are. Ungaria nu are o geografie corespunzatoare pentru un astfel de proiect. Serbia are dar nu are bani. Ucraina este în război cu Rusia și are sistemul electro-energetic dărâmat în mare parte. Bulgaria are o astfel de centrală în funcțiune (culmea, este retehnologizată de o companie românească) și mai investeste în una cu aport UE. –

Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro