FOTO Ce am învățat de când locuiesc în cel mai urât cartier din București

​Dacă mergi pe jos pe Prelungirea Ghencea, pentru că numai pe jos te mai poți deplasa dintr-un punct în altul din cauza traficului infernal, o să ai posibilitatea să te minunezi de urâțenia incredibilă a zonei. O urâțenie pe care zeci de mii de oameni o trăiesc în fiecare zi.

E un abandon general în această zonă relativ nouă a Bucureștiului: autoritățile locale nu mai fac nimic, nici măcar promisiuni, iar locuitorii nu mai protestează nici măcar pe Facebook, nu mai zic să iasă în stradă, cum o făceau în alți ani.

Pe undeva prin dreptul fostelor sere din Prelungirea Ghencea, un semn de circulație cu oprirea interzisă, lovit în urma cine știe cărui accident, a rămas îndoit, aproape paralel cu pământul, ca un steag abandonat al luptei pentru condiții decente de viață.

După ce treci de Valea Oltului, în direcția spre Domnești, te trezești deja într-un loc ciudat. În această porțiune e un fel de „no go zone”, că tot e la modă noțiunea printre orașele europene, numai că la noi nu-ți dă nimeni în cap, iar autoritățile stau departe nu pentru că s-ar teme de locuitori, ci pentru că nu le pasă.

Construcții provizorii din tablă, blocuri noi înconjurate cu garduri rupte, saloane de nunți și hoteluri dubioase, trotuare distruse, anunțuri de tot felul – lucruri care-mi amintesc de călătoriile prin Sri Lanka.

Nici mersul pe jos nu e ușor în Prelungirea Ghencea. Trotuarele provizorii făcute de Gabriela Firea în 2017, în urma nenumăratelor proteste ale cetățenilor plătitori de taxe, s-au distrus între timp.

Ideea era ca aceste amenajări pietonale să reziste câțiva ani, până când mult așteptata modernizare a străzii, numită în mod abuziv „bulevard”, să se întâmple, iar cartierul să beneficieze de minime condiții de viață: o stradă cu măcar două benzi pe sens, o linie de tramvai, piste de biciclete, trotuare pentru pietoni și așa mai departe.

Niciuna dintre aceste minuni inginerești nemaiîntâlnite nu s-a întâmplat. Ultimele vești de la Nicușor Dan sunt că, în cel mai bun caz, la începutul anului viitor vor fi atribuite contractele pentru lărgirea tronsoanelor 3 și 4 din Prelungirea Ghencea (porțiunea după Valea Oltului către ieșirea din oraș).

Dar nu e prima dată când oamenii de aici aud „vești bune”. În 2013, Oprescu și Ponta promiteau că în doi ani zona va fi modernizată. Și dacă mergem înapoi în timp, în 2006, în viziunea de atunci, bulevardul trebuia să aibă nu mai puțin de șase benzi. Mi-e și frică să caut promisiunile primarilor din anii 90.

Locuitorii din Prelungirea Ghencea și edilii din București nu sunt în mod evident de pe aceeași planetă. De pildă, pentru cineva care locuiește în zonă și care nu poate pleca de acasă, pe jos, cu autobuzul sau mașina, fără să înghită gazele de eșapament ale miilor de autoturisme blocate în trafic, e greu de înțeles disputa dintre primarul de la Sectorul 6, Ciprian Ciucu, și Primarul General Nicușor Dan vis a vis de amenajarea unei străzi care face legătura între Prelungirea Ghencea și Bulevardul Timișoara și care ar mai decongestiona traficul de pe bulevard.

Primul a cerut voie să taie niște copaci care-i stăteau în cale, al doilea s-a opus pentru că „fiecare sursă de oxigen contează într-un oraș sufocat de trafic și poluare”.

Dacă vorbim de spații verzi și oxigen, o suprafață cât parcul Herăstrău stă abandonată, cu vegetație care crește nestingherită. E vorba despre așa-numitele „Sere Militari”, de pe vremea comunismului, și care acum sunt păstrate de Agenția Domeniilor Statului, chipurile, pentru despăgubirea foștilor proprietari.

Nu se știe până când vor fi păstrate, dar și despre această suprafață verde s-a spus la un moment dat că ar putea fi transformată într-un parc. „Ar putea fi”, în Prelungirea Ghencea, înseamnă de cele mai multe ori „niciodată”.

Un străin a fost adus la un moment dat în zonă, de asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea, și prima întrebare care i-a venit în minte, văzând lipsa unei minime infrastructuri, a fost: „Pe unde merg copiii la școală?” „Care școală? – a fost întrebarea cu care i s-a răspuns la întrebare

Pentru că în Prelungirea Ghencea s-au construit, pesemne, cartiere doar pentru dormit, iar una dintre principalele cauze ale traficului inuman este că oamenii trebuie să-și ducă, totuși, undeva copiii la școală.

Traiul în Prelungirea Ghencea oferă în același timp multe lecții oamenilor care locuiesc aici. În primul rând le reamintesc în fiecare zi că trăiesc într-o Românie extrem de coruptă.

Dacă nu ar fi așa, cum s-ar fi putut oare construi în disperare atâtea cartiere fără drumuri, utilități, școli, spitale și așa mai departe?

De exemplu, mai întâi s-au construit blocurile și după aceea s-a tras o conductă de apă care să facă față cererii tot mai mari. Și nu pentru că cineva s-a gândit să le facă un bine oamenilor, ci pentru că aceștia s-au revoltat când au rămas fără apă la robinete fix 31 decembrie 2012. S-au organizat atunci, de Revelion, au făcut presiuni și ulterior au rezolvat o problemă.

Acesta a fost un caz fericit, excepția. Pentru că viața în Prelungirea Ghencea te învață că, în general, protestele sunt cam degeaba în România. De zeci de ori au ieșit oamenii în stradă, la început cu sutele, apoi cu zecile, și la un moment dat nu a mai venit nimeni la aceste acțiuni. Când oamenii au văzut că nu se întâmplă nimic, și-au văzut de ale lor. Și nu poți să-i condamni.

Și încă un lucru am mai înțeles locuind în Prelungirea Ghencea. Că foarte mulți români s-au învățat să funcționeze exclusiv pe cont propriu. Și mă gândesc la cei care continuă să plece de acasă cu mașinile personale, deși în mod evident vor petrece foarte-foarte mult timp în trafic.

Ca să-l citez pe un vecin cu care am dezbătut problema: „dacă locuiești în Prelungirea Ghencea nu te poți descurca cu o singură mașină. Din cauza traficului, trebuie să ai tu mașina ta și soția mașina ei. Fiecare să plece de acasă în direcția lui, nu merge să plece amândoi cu aceeași mașină”. Probabil că există pe undeva o logică, în neîncrederea noastră organică în orice înseamnă autoritate.

De când cu războiul, în zonă s-au mutat foarte mulți refugiați ucraineni. Prețurile scăzute la chirii sau poate faptul că multe apartamente sunt disponibile după ce proprietarii și-au schimbat domiciliul ca să poată ajunge totuși la serviciu au contat în alegerea făcută.

Ucrainenii, srilankezii, nepalezii – sunt oameni care locuiesc de nevoie în Prelungirea Ghencea.

Poate mulți dintre ei, când se vor întoarce acasă, vor povesti despre cum au trăit ei în București. „Nu-i mare scofală în Europa. E cam ca la noi, numai că au salarii mai mari”.