Democratizarea producției de energie – pentru o autonomie energetică locală și regională
Sâmbătă 18 noiembrie a fost cod roșu de vânt în Dobrogea și Reactorul 2 de la Cernavodă s-a decuplat automat. A urmat decuplarea turbinelor eoliene tot din cauza vântului prea mare. (Pentru juriștii, filozofii și „expertii” în schimbări climatice care își dau cu părerea în politici energetice, inginerii spun că există limitari ale turbinelor eoliene și pentru vânt slab și pentru vânt puternic, uneori și pentru termeraturi prea joase.)
Fig. 1 – Parametrii SEN sâmbătă 18.11.2023 la ora 18.24 sursa: Transelectrica)
Din Graficul 1 se observă:
- Decuplarea Reactorului 2 înainte de 18.30
- Decuplarea treptată a turbinelor eoliene, începând cu ora 14.30, pentru care estimarea de producție era de 2.800 MW și s-a ajuns în câteva ore la jumătate – 1.400 MW (din cauza vântului puternic)
- La ora aceea solarul nu funcționează
- Imediat s-a produs o scădere a exportului cu aproape 1000 MW. (Din cate știm, exportul din ultima perioadă se realizează către Ucraina, care trece printr-o perioada de sărăcie energetică după ce Federația Rusă i-a distrus treptat capacitatile de producție și de transport ale sistemului electro-energetic.)
Reactorul 2 a fost resincronizat dar Cernavodă tot sub 800 MW funcționează și după mai mult de o săptămână. Situatia meteo s-a repetat după o săptămână și o zi, duminică 26 noiembrie. Iar a fost cod roșu de vânt, dar de data aceasta au fost temperaturi mult mai joase și a nins așa de mult încât au fost închise toate drumurile naționale și locale din Constanta, Tulcea, Brăila și Galați.
Marea problemă a fost că luni 27 noiembrie la ora 10 peste in peste 177 de localitati mai existau 150.000 de gospodarii care aveau întreruptă energia electrică și majoritatea sunt pe „coridorul de vânt” (singurul) al României. Luni seara erau 363 locaitati și aproape 238.000 de gospodarii decuplate din cauza căderii a 175 linii de medie tensiune, care aparțin operatorilor de distribuție.
De data asta se pare că problemele cu energia eoliană au fost mult mai mari deoarece începând cu ora 02.00, când produceau peste 2500 MW, acestea au început să fie decuplate până la cateva sute de MW din acelasi motiv: vântul prea puternic.
Mai observăm că pentru aceeași zi de duminică cu viscol și zăpadă, energia solară pe tot parcursul zilei a fost aproape de zero.
Dacă analizăm producția din ultimile două săptămâni, observăm ca SEN se bazează pe câteva capacități care produc energie securitară în bandă: aproximativ 1000 MW pe cărbune, aproximativ 1500 MW pe gaz și aproximativ 1350 MW pe nuclear. La acestea SEN se ajută cu energia hidro care este în medie 2500 MW.
Norocul nostru a fost că aceste fenomene meteo s-au produs în zilele de weekend când consumul este destul de mic. Colegul de Contributors, Cătălin Dragostin, se întreba zilele trecute ce s-ar fi întâmplat dacă vântul puternic (peste 100 Km/h, înseamnă tăria unui uragan) ar fi fost într-o zi de miercuri, când necesarul de consum de energie electrică este mai mare. Probabil că erau decuplați de la SEN marii consumatori industriali sau regiuni întregi.
Am întânit și primari luminați
Există multe întreruperi de energie electrică în mediul rural. Eu trăind în București, sunt rupt de „Romania profundă” și încerc să ies cât se poate de des pentru a avea contact cu persoane din diverse regiuni și diverse medii. Am trei exemple de primari care s-au gândit la o autonomie energetică deoarece există sărăcie energetică în localitățile pe care le păstoresc.
În 2020 am vizitat Primăria Ciugud unde l-am întâlnit pe probabil cel mai cunoascut primar de comună din Romania: Gheorghe Damian. Înainte de pandemie Ciugudul avea stații de încărcare a automobilelor electrice din energie fotovoltaică.
Anul trecut l-am cunoscut pe primarul orașului Dărmănești, Constantin Toma, care își punea problema unei solutii de stocare a energiei hidro și solară. Anul acesta, a organizat o întâlnire cu cațiva ingineri de la Universitatea Tehnică din Iași pentru a dezvolta o soluție nouă de stocare de energie electrică.
Anul acesta printr-o împrejurare fericită l-am cunoscut pe primarul comunei Arpașu de Jos, Constantin Văcariu, care era extrem de îngrijorat din cauza întreruperilor dese de energie electrică și își punea problema înființării unei capacități mici locale de energie electrică. Cu câteva luni înainte, luase contact cu Dumitru Chisăliță de la Asociația Energie Inteligentă care îi prezentase o soluție de obținere de hidrogen folosit pentru o instalație mică de cogenerare.
Există destul de multe UAT-uri care au devenit prosumatori cu capacități de producție de energie electrică solară, producție care a dus la eficiența energetică mărita a instituției administrației locale și la scăderea substanțiala a cheltuielilor cu energia. Cei trei primari cu care am stat de vorbă aveau probleme cu asigurarea energiei electrice și termice pentru clădirile pe care le administrau și doreau rezolvarea urgentă a asigurării măcar a energiei termice pentru școlile de pe raza locatităților pe care le conduceau.
Nu este prima dată când tratez problema sărăciei energetice locale. Sărăcia energetica este endemică în România dupa 15 ani în care de fel de fel de cetățeni care au ocupat jilțul de la ministerul de resort sau tronurile de la ANRE nu s-au preocupat de starea industriei energetice naționale. (Se pare că avem noroc din vara asta cu Sebastian Burduja, primul ministru care a înteles ce trebuie să facă!) De sărăcia energetică naționala a scris și profesorul Chisăliță aici, acum cateva zile, domnia sa ocupărdu-se prin programul „Energie pentru viata” de rezolvarea punctuală a gospodăriilor fără energie electrică și generând un parteneriat cu Ministerul Energiei prin care se dorește inventarierea locuințelor fără acces la o rețea de distribuție de energie electrică și găsirea de soluții pentru combaterea sărăciei energetice.
Există regiuni mari în România și multe localități de dimensiuni mici și medii care nu au capacități de productie de energie electrică și termică.
Nu trebuie decât să amintim că Uniunea Europeană, prin planul de eliminare a emisiilor de carbon și a poluării, va interzice începand cu 2030 arderea în sobe a biomasei deoarece aceast proces are cel mai mic randament dintre toate soluțiile de încălzire.
Marea problemă pe care România trebuie să o rezolve este acoperirea cererii de energie termică, cunoscând că aceasta este cea mai mare parte din mixul energetic național primar.
O noua arhitectură a energiei
Când a fost proiectat sistemul energetic național s-a ținut cont de planurile de dezvoltare industrială din anii 50 ai secolului trecut și acesta s-a bazat pe amplasarea de capacități de producție mari în zonele cu resurse energetice sau cu consum mare de energie. Uitându-ne la distribuția capacităților, acestea se află în sud, în judetele Gorj (CEO), Prahova (rafinârii) sau Vâlcea (Oltchim). Pentru echilibrare s-au amplasat hidrocentrale în locurile propice din Alba, Argeș, Bacâu, Bihor, Caraș Severin, Hunedoara, Mehedinți, Neamț, Olt, Sibiu și Vâlcea.
Observați (în harta de mai jos) că cele mai multe capacități se află în sudul țării, nordul și estul aflându-se într-o mare sărăcie energetică.
Vedem că operatotul de transport (Transelectrica) și operatorii de distribuție nu sunt în stare de a menține retelele în funcțiune. Cu sau fără cod roșu. (Aici trebuie să fie întrebați cei de la ANRE care sunt motivele pentru care investițiile, în special a distribuitorilor, au fost făcute aiurea.)
Dacă ne uităm cu atenție la ceea ce se întâmpla în Ucraina, care are un sistem electro-energetic destul de asemănăor cu al nostru, vedem că Federația Rusă a reușit să-l distrugă fără prea mari eforturi. Noi l-am distrus singuri deoarece nu s-au făcut investiții în noi capacități de producție și în sistemele de transport și distribuție.
Constatam (în Ucraina) că problema alimentării cu energie a fost rezolvată acolo unde s-a putut de către autoritățile locale care au improvizat fel de fel de capacități de generare de energie electrică și termică pentru a putea acoperi nevoile urgente.
Soluția s-ar putea afla în mâna primarilor cărora le pasă de soarta localitțăilor pe care le conduc.
În mediul rural sunt convins că rezolvarea o poate aduce orice tehnologie care să folosească biomasa sau agrobiomasa. Spun acest lucru după ce am văzut funcționând o astfel de instalație demonstrativă construită de specialiștii de la Grupul Wing, în colaborare cu Universitatea Politehnică București, care are ca materie primă agrobiomasa și genereaza energie electrică. Materia primă poate fi de fapt orice deșeu care conține celuloză sau plastic, ambele bogate în carbon și hidrogen, care poate produce diverși combustibili (verzi) sau hidrogen, având atașată o solutie de stocare a carbonului și a altor elemente chimice. (aici mai avem un exemplu european de energie regenerabilă care nu folosește tehnologii monopolizate de China)
Pentru urban soluția nu poate fi decât refacerea sistemelor de alimentare centralizată cu agent termic (SACET) deoarece Uniunea Europeană îi acordă importanța cuvenita acestei tehnologii alocând fonduri pentru cogenerare. Aici Ministerul Energiei are competența de a atragere și distribuire a fondurilor și a construirii unor astfel de sisteme. Nu cred că ar fi o problemă în a înființa o companie națională specializată în termoenergie care să înființeze, să atragă fonduri și să gestioneze astfel de sisteme și care ar contribui și la umplerea lipsurilor de capacități de energie electrică și la autosuficiența energetică locală și regională, companie care ar preda ulterior SACET-urile înființate UAT-urilor pe care le deservesc.
Care este nivelul de sărăcie energetică regională
Din site-ul ANRE am preluat informațiile privitoare la toate capacitățile ce se află în funcțiune în 2023 și le-am organizat pe județe și pe tipul de combustibil. Observăm că există judete care nu reușesc să-și acopere necesarul de energie electrică. Județele sărace energetic să află în Moldova și Transilvania, existând 26 de judete care au capacități securitar _
INTERVIURILE HotNews.ro