Securitatea și Enescu în documente inedite: Romeo Drăghici par lui-même

În cartea sa Destăinuiri despre George Enescu (București, Editura Minerva [-Editura R.A.I.], 1996 [de fapt ianuarie 1997], pp. 97-98), Ilie Kogălniceanu – prietenul lui Enescu, fiul iubitei lui prietene de o viață Ninette/Nineta (Elena) Duca – scria despre Romeo Drăghici:

„Îmi amintesc c-am fost în două sau trei rânduri acolo [în casa mică din spatele Palatului Cantacuzino din Calea Victoriei 141, unde se mutase Drăghici după 1949, în locul Mariei Odobescu, așa cum ar fi vrut Maruca Enescu și Elena Duca]. Drăghici mi-a arătat scrisori vechi primite de Enescu, pe care pusese ștampila ovală cu cerneală: «Colecția Romeo Drăghici». Niciodată Enescu n-ar fi autorizat aceasta, niciodată n-a donat scrisori lui Drăghici sau altei persoane. […] După moartea lui Enescu, în 1955, Drăghici devenise un personaj important. Nu ajungeai ușor la el. Nu puteai să ai acces la toate documentele lui Enescu pe care le deținea acolo. Devenise arțăgos și autoritar” (subl. I.K.).

În cursul unui stagiu de cercetare, conferințe și dezbateri la Botoșani, Ipotești, Dorohoi și Liveni (14-18 ianuarie 2024), desfășurat de Eugen Ciurtin cu ocazia participării la decernarea Premiului național Eminescu maestrului Gabriel Bebeșelea (Botoșani, 15.01.2024), cu sprijinul Memorialului Ipotești (manager Ala Sainenco) și prin acordul Muzeului Județean Botoșani (manager Aurel Melniciuc), în contextul unui dialog despre cele douăsprezece manuscrise muzicale Enescu indicate a subzista în Fondul Dorohoi și Fondul Liveni de Noul catalog tematic Enescu al Clemansei Liliana Firca (2010, ediția a II-a în pregătire), muzeografa Lidia Alexie de la Muzeul Memorial Enescu din Dorohoi i-a comunicat lui Eugen Ciurtin o scrisoare inedită nedescifrată a lui Romeo Drăghici, păstrată în fondul documentar de la Dorohoi așa cum a lăsat-o acolo un muzeograf anterior al Casei Enescu din Dorohoi, Petru Diaconescu (1946-2020) – însuși destinatarul scrisorii. Descifrarea parțială și însemnătatea descoperirii au fost realizate în aceeași zi (16.01.2024), meritul de a fi conservat și comunicat acest document inedit privat revenindu-i Lidiei Alexie, căreia coautorul îi mulțumește nespus. Publicăm așadar împreună, aici – în beneficiul celor care studiază opera și viața lui Enescu, precum și a celor preocupați de pa

trimoniul cultural mobil de însemnătate națională unică – o ediție completă rapidă însoțită deocamdată de un comentariu minim.

Romeo Drăghici către Petru Diaconescu, scrisoare din 14 mai 1980.

Plicul. Plic de corespondență standard, întărit în interior prin file de protecție neagră (contra descifrării în lumină) prezervate incomplet. Plic conservat integral, dar rupt parțial (la deschidere?) în partea stângă sus. Două ștampile ale poștei la București, amândouă având data de 14.05.1980. O ștampilă a poștei la Dorohoi, mai greu descifrabilă, cu data de 17.05.1980. Recto, dreapta sus: două timbre, unul de 1.20 lei, celălalt de 55 bani.

Scrisoarea. O pagină de dimensiuni A5, împăturită, numerotată de noi aici cu 1 (incipit recto/față), 2 (verso prima pagină), 3 (recto al filei a doua rezultată din împăturire) și 4 (verso ibidem). Scrisoare scrisă în ordine aleatorie, cu suplimente de rânduri fie verticale în dreapta (paginile 1 și 3), fie răsturnate orizontal (pagina 1), fie adăugate orizontal jos (pagina 2). Întregul are astfel 51 de rânduri [16+10+12+13]. Duct a fost probabil foarte rapid și e parțial incoerent, fiind în diferite porțiuni dificil sau chiar foarte dificil descifrabil. Contextul explică grafia. Expeditorul Drăghici avea în acel moment 89 de ani (cum și menționează în text) și, conform unor surse secundare și terțiare, precum și a unor informații orale ale celor care l-au cunoscut personal (comunicate în 2021-2024 lui Eugen Ciurtin), era deja aproape orb. Destinatarul Petru (Petruș) Diaconescu avea în acel moment 34 de ani. Sublinierile făcute de Drăghici sunt cu două, trei și chiar patru linii. Am indicat prin [?] porțiunile unde par a mai subzista neclarități. Completările prin croșete […] aparțin editorilor.

Textul documentului inedit.

[Plic recto]

Romeo Drăghici

Calea Victoriei 141

71101 Bucur[eș]ti

[Plic verso]

Tovar[ăș]ul

Profesor muzeograf

Petru Diaconescu

Strada Brazi nr. 4

6850 Dorohoi Jud. Botoșani

[Scrisoarea, în reconstituirea logică a textului: paginile 1 → 4 → 2 → 3. De asemenea, la 1: rânduri completate orizontal răsturnat sus | la 2: scris vertical ulterior | la 3: scris vertical, cu rânduri orizontale răsturnate, adăugate ulterior sus.]

14 Mai [1]980
Tovarășe Diaconescu,

Sunt sătul de vorbe.

Te-am rugat prin scrisoarea [?] trimisă prin tov.[arășul] Pricopiu să-mi restitui imediat materialul încredințat spre vânzare de aproape un an. Ce greșeală am făcut [4] crezându-te pe cuvânt.

Dacă nu mi-l trimiți, voi fi obligat să reclam la Tov. Ministră Suzana Gâdea, pe care o văd când vreau și pe care am pus-o la curent de necazul meu.

Conduci o instituție creiată exclusiv de mine, și te rog să-i faci cinste, așa cum a[u] făcut-o predecesorii D-tale tov.[arășii] [Ioan] Balan și Maria Bunea. Ce pot să-ți spun în înche[i]ere, [e] că sunt mai mult decât indignat de felul cum te-ai [1: șase rânduri orizontale răsturnate sus] purtat cu mine, care am crezut că nu [cuvânt indescifrabil] recunoștința ta fie altfel. Sunt silit[,] cu toată [cuvânt indescifrabil] vorbesc, [cuvânt indescifrabil] să faci [două cuvinte indescifrabile] un drept al meu.

[3] Eu sunt foarte bolnav și am nevoie de bani, nu de promisiuni. M-ai încredințat [?] că [o] să se înfăptuiască [?] – era în August anul trecut – voi avea banii. Cum, materialul nu poate fi trecut în inventar, nefiind plătit, după legile în vigoare, am dreptul să retrag oferta de [2] achiziție și cer să mi se restituie prin plic recomandat cu retur recipisă. Te somez, și te rog să crezi că m-ai condus [?] la depresie, să trimiți materialul timbrat, ce va fi luat de arhivele Statului la preț dublu. Ți l-am dat pentru memoria Maestrului. [2, scris vertical] La vârsta mea de 89 de ani n-am crezut să fiu tratat astfel. Am rămas [cuvânt indescifrabil] prieten al Maestrului Enescu.

[1, un rând vertical dreapta] Sper ca măcar odată să ai delicatețea să-mi răspunzi[.]

[3, un rând vertical] Sunt indignat, indignat, indignat. R. Drăghici

Comentariu.

În 1980, timbrul unui plic simplu de scrisoare costa 55 de bani pentru trimitere în același județ, iar prețul de 1.75 lei constituia în 1980 prețul pentru o scrisoare cu greutate de maxim 20 gr. și destinație interjudețeană pe distanță maximă, precum București-Dorohoi. Drăghici nu trimite o scrisoare recomandată, dar întrebuințează un plic de calitate superioară celor timbrate tipărit de Poșta RSR a epocii, cu minim 55 de bani. Atât indicarea celor două adrese personale, nu instituționale (sediile Muzeului Enescu din București și al Muzeului Enescu din Dorohoi), cât și tipul opac al plicului, precum și mențiunea opacă repetată la obiectul tranzacției – „materialul” – sunt indicii limpezi că, în pofida tonului energic și a mențiunii exprese a banilor, Drăghici își luase totuși ultimele precauții în a nu spune direct și complet ce tranzacționa astfel din avutul Enescu.

De ce este simptomatică adresarea către Dorohoi? Așa cum se știe, Drăghici era botoșănean și totodată principalul responsabil de la centru pentru înființarea muzeelor regionale Enescu. Sursele documentare cu privire aceste muzee Enescu au fost deja publicate: vezi Memoria arhivelor botoșănene. George Enescu, ediție de documente întocmită de Sergiu Balanovici, Gheorghe-Florin Știrbăț, Rodica Crăcană și Lidia Alexie, Iași, Editura Pim, 2016 (vezi mai ales pp. 53, 59, 65, 79, 100-101, 129, 135 și 142-144). _ Citeste restul articolului si comenteaza pe Contributors.ro