Sari direct la conținut

Ochii de copii, băi, privește ochii. Sau despre Tonitza la ART SAFARI București

HotNews.ro
Ochii lui Tonitza, Foto: Perspektiva
Ochii lui Tonitza, Foto: Perspektiva

Ochii, băi, privește ochii. Ochii, băi, privește ochii. Repet asta. Privește. Și nimic mai mult. Ochii pictați de Tonitza. Privește ochii, vezi ce pățești.

Bun, este artă multă la ART SAFARI. De calitate, interpretabilă, lovind în comoditatea noastră, smulgându-ne din cotidian sau făcându-ne terci zilele de viață. Poți să privești doar, să te dai mare, poți să cumperi, poți, poți, poți. Ăsta-i ART SAFARI.

Dar m-aș întoarce la ceva ce te lovește, izbește în ART SAFARI: ochii lui Tonitza.

Sunt tablouri adunate aici dint toate colțurile Ro și lumii, din colecții știute sau particulare. Sigur, îi știm ochii. Li se spune că-s marca lui Tonitza, că sunt nemai- și rari, superi și superbi. Și ochii ăia pipăindu-mă, am văzut că totul este o lene, o jale, de astfel de atribute.

Ia-o încet, privește-ntâi, tot ce-i Tonitza. E imposibil să nu-i vezi ochii. Ochii lui Tonitza te vor urmări.

Se vor pironi în ceafa, în fruntea, în ochii tăi. Sunt niște portrete de dinainte de jumătatea secolului trecut. Vechituri, nu? Atunci, fă-ți un bine. Ia din nou ochii la văzut. Ochii cheamă ochi.

Intră în jocul ăla dintotdeauna „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.

În mijlocul tablourilor, ochii se decuplează de restul chipului. Sunt parte a întregului și de fapt sunt tot ce-i cu sens în întreg tabloul. Ochii lui Tonitza cheamă ochii tăi. În fapt, dacă stai să vezi detașat nu-i decât o șmecherie impresionistă.

Sunt ca un cărbune. O bucată de cărbune. Sunt goi, inflexibili, ochii unor eroi manga sau ochii eroilor de jocuri pe computer.

Doar că ochii ăștia nu-s de eroi. N-au nicio legătură cu vitejia, cu lupta, cu acțiunea de orice fel în general. Sunt inflexibili.

Nu știm cu adevărat ce lupte au dat copiii sau părinții lor. Și, mai mult, aceste lupte, această viață nu ne interesează.

Pentru că vrem ochii.

Ochii sunt viață, nu? Aici par imobili.

Ochii simbolizează vederea. Aici ei par orbi.

Ochii lui Tonitza atrag privirile. Ochii lui Tonitza te canibalizează, te fac dependent. Te mănâncă. Te răscolesc. Îți dau stări.

Te psihanalizează în 2019 niște ochi din anii 1930. Cum e posibil să dai tot din tine?

Inocență? Deplinătate? Melancolie? Nostalgie?

Nu știu cum, dar nu-s: Furie Rău Orgoliu.

Ieși din feisbuk, din goagăl. Ieși. Nu căuta informații despre Tonitza.

caută-te pe tine privind în ochi de copil. Plictisește-te!

Povestea tu ți-o faci. Ți se dă un ochi și tu faci-desfaci întregul puzzle de stări. Stările-s ale tale. Ce povești ai? Totul e al tău. Ochii-cărbune ai lui Tonitza te însoțesc aparent. Ei rămân pironiți doar la tine, ți se-nfig în creier. Și tu, de voie-de nevoie varși tot ce-ai în creier. Dacă nu știai cum funcționează arta, uite merge și așa!

CLICK DETALII ART SAFARI

Art Safari Bucureşti este deschis în perioada 27 septembrie – 6 octombrie 2019, în Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piaţa Universităţii..

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro