Sfânta Parascheva, Pelerinaj și Hram. Cui i-e frică de Sfânta Parascheva?

Zilele astea sunt ale Sfintei. Luni 14 octombrie este marea ei slujbă de pomenire la Iași. Sunt zile în care exersăm două tipuri de orbire: ignoranța atee, cinică și fanatismul religios, devotat. Două tipuri de orbire, egale în drepturile lor, nu? Dreptul de a crede sau nu în Dumnezeu. Dreptul de a-l face pe Celălalt cinic sau fățarnic. La Iași sunt pelerinii, zeci de mii, cu ore de așteptare în căutarea miracolului. Pe rețelele de socializare stă spectacolul crud: înjurătură, teroare. Doar că între dependența de Parascheva și binging-ul pe Netflix nu-i mare diferență. Să explic.

Încerc să înțeleg ce-i cu pelerinajul de la Sfânta Parascheva. Și-ncerc să caut o comparație, o “ușă” care să se deschidă spre înțelegerea acestei nevoi omenești de a avea stăpân.

Am fost, ca jurnalist, de vreo două ori la fața locului. Am fost între două trenuri, am vânat pitorescul. N-am făcut decât să întăresc corul celor care înjurau. Mi-am scris reportajele și pace bună. Acum vreo patru ani și ceva am citit cercetarea lui Mirel Bănică, “Nevoia de miracol”.

Și cartea asta, făcută cu prețul a zeci-sute de ore de stat în pelerinaje, mi-a deschis mintea către infinita sensibilitate a pelerinului.

Revin: există vreo “ușă” care să se deschidă spre înțelegerea acestei nevoi de a avea un Dumnezeu?

Sfânta Parascheva nu este sigur că-i Sfânta Parascheva

Conform doxologia.ro (DĂ CLICK) legenda Paraschevei spune că un trup a fost găsit îngropat aproape de mare. Nu se știa al cui este, dar tot ceea ce se știa era că trupul acesta era intact conservat și plin de miresmele pe care numai Domnul le adoră. Acum, realitatea istorică spune că moaștele Sfintei au ajuns la Iași aduse/comersate de domnitorul Vasile Lupu. Acum peste 300 de ani comerțul cu moaște era în floare. Inițial, trupul conservat al Paraschevei a fost așezat în ctitoria Biserica Trei Ierarhi, dar incendiul din 1888 a mistuit lăcașul de cult. Moaștele rămase intacte au ajuns la Catedrala Mitropolitană.

Să observăm în această poveste întemeietoare marile necunoscute, adorarea unei Parascheva care nu este sigur că e ea și mitologia păstrării corpului intact, indiferent de trecerea anilor și intemperiilor. Deci, să vorbim de acel “crede și nu cerceta”.

Și să credem că sunt semeni de-ai noștri, părinți, bunici, care cred și nu pun la îndoială, n-au nevoie să cerceteze. Bineînțeles, nu-s toți idioți, cretini, proști, constipați.

Oare știm noi cei care punem etichete ce-i cu pelerinajul? De ce atâta drum?

În primul rând, drumul și așteptarea în noapte, în frig, în picioare. Imposibil să nu te impresioneze. Starea aceea de a fi împreună: timp îndelung, caznă fizică, rezistență, ești față-n față cu suferința ta, împărtășești “viața” cu Ceilalți, cu ai tăi și necunoscuții, sentimentul unei protecții “plouă, nu-mi pasă”, “mi-e frig, rezist”, “nu răcesc eu, Sfinta mă are în puterile ei”. Rugăciunea, aerul plin de tămâie și incantații. Sentimentul de sărbătoare. Tarabele pline. Sarmale și alte mâncăruri, ceaiuri pentru a rezista. Apoi, întâlnirea propriu zisă cu Sfânta. Graba, euforia, „îmbulzeala” din fața raclei. Jandarmii. Momentul de grație divină. Atingerea Sfintei cumva. Deget, cot, batistă, prosop, maieu și alinarea suferinței, punerea acestui obiect pe locul vătămat sau ducerea lui persoanei în suferință. Sau acatist dat spre iertarea păcatelor ș-o viață mai bună. Închinăciunea și căderea în genunchi. Oameni din 2019 refac scenariu de ev mediu, nu?

Un motiv este cel economic, dar nu este o justificare suficientă

Să privim cine “pupă Moaștele”. Nu-s toți defavorizați, săraci. Dar sunt și bunici și părinți de-ai noștri care trăiesc în șantajul salariilor și pensiilor majorate la București. Ori salariile și pensiile astea dau nesiguranță. Sunt singurele forme de subzistență în zone economice ale României rămasă aproape de evul mediu. Dar acolo la Moaște nu se închină doar “moșii” patriei. Acolo sunt tineri, da tineri care, unii, n-au treabă cu banii. Cred sau i-a lovit vreo năpastă sau așa au prins din familie. Portretul nu e complet fără a vedea tinerii defavorizați, care nu-și văd viitorul altfel decât plecând din țară. Sunt tinerii care au crescut cu părinții plecați la muncă în străinătate. Sunt tinerii care cu diplomă /au salarii mici, trăgând ca sclavii. Sunt tineri fără diplomă, dar fără specializare, fără orizont, trăind de pe o zi pe alta. Societatea, în sensul în care includem aici politicieni și lideri de opinie, n-au lărgit cercul jocului lor de interese, au gonflat doar discursul seducător, apoi, au lăsat România aceasta într-o tăcere, într-o spaimă de viitor și de sine. Un motiv, deci, este cel economic, în a “crede și a nu cerceta”. Și aici cei mai mulți spun că Dumnezeul chiar invizibil, nu te seduce și abandonează.

Dar dacă vedem doar cauza economică atunci nu vedem omul și credința în Dumnezeu. Și nici aici nu avem destule explicații. Una este că Dumnezeu înseamnă nevoia “de miracol” (Mirel Bănică). Este forma cea mai la îndemână de a crede că va fi mai bine în viața ta. Plătești biletul de drum/te duce primarul din Voluntari cu autobuzul și crezi într-un mai bine în viața ta.

Nu epuizăm explicațiile, dar, culmea, există nevoia aia organică de a dialoga cu cineva iertător, nevoia de a nu te simți singur pe lume, nevoia de a te simți pe lume al cuiva.

Și-n sfârșit, credință. O credință dincolo de tangibil. Crezi. De ce? De aia. Pentru că Tu Crezi.

De aici mă despart de cartea lui Mirel Bănică și încerc să mă aventurez de capul meu.

Credința e de Evul Mediu? Nu cred. Cred că fiecare are dreptul să aleagă, după cum se simte în siguranță. Să gândească pozitiv sau să creadă în draci, moaște și dumnezei. Avem în 2019 libertatea de a gândi și laic și religios și chiar libertatea de a le mixa.

Neurologic-psihologic, dacă vreți să fim pozitivi, să intrăm în detalii pe care știința ni le oferă, limitele creierului oricui, pelerin, corporatist, hipster, bătrân, tânăr, e configurat pe nevoia de ritual-comunitate și nevoia de dependență.

Nu exclud, deci, ca mersul la Parascheva să fie, dece nu, pentru unii, ca distracția la Mall, pentru alții ca Netflixul, pentru iubitorii de medieval și istorii imaginare ca Games of thrones pentru gammeri, ca un Forsaken World. iPhone 4 cu ecran curbat poate s-o înlocuiască oricând pe Sfânta.

Dincolo de psihologie și sociologie, se vede că Sfânta Parascheva astăzi este industrie (surse Mediafax, Ziare.com, Europa FM, Doxologie, Libertatea) Parascheva zilele astea, așa cum e gândită de organizatori, este o industrie care-și devorează zecile de mii de adulatori: “Sute de poliţişti şi jandarmi”. “Un camion plin cu flori pentru a împodobi baldachinul”. “ecrane pentru ca pelerinii să poată urmări în direct ce se petrece în curtea Catedralei”. “Elena Săbiuță de 15 ani se așează cu 20 de ore înainte de începerea pelerinajului”. “Programul de joi până luni al hramului”. Mărturii: Rugăciunea mea către tine a ajuns la Dumnezeu, iar El a făcut o minune. Mama mea s-a vindecat de o boală grea, numită cancer. Marius, 10 ani”. “Un numar record de oameni care s-au inscris la pelerinajul organizat de 15 ani de Primaria Voluntari.” “100.000 de exemplare din ‘Ghidul pelerinului’, 250.000 de iconite plastifiate cu Sfantul Ierarh Spiridon si Sfanta Parascheva, doua pliante color despre vietile celor doi sfinti in cate 10.000 de exemplare.” “40 de preoti vor merge, la anumite intervale orare, de-a lungul randului de pelerini pentru a discuta cu ei, a le raspunde la intrebari, a le aduce la cunostinta anumite informatii. Exista un program numit ‘Hrana pentru pelerini’, prin care Biroul de Asistenta Sociala al Mitropoliei ofera 30.000 de pachete care constau in alimente ambalate, patiserie ambalata, ceai cald, cafea, in perioada 11-15 octombrie.”

Astăzi, există nenumărate feluri de a scăpa de infernurile personale. Bagi un pelerinaj cu Parascheva sau un binging cu games of thrones. Și nicio variantă nu are de ce să fie exclusă. Când descoperi că nu ești iubit, când ești îmbolnăvit, când ești exclus din slujbă, din gașcă, din lumea ta în care ți-a mers așa bine. Când timpul e prea greu.

În 2019, nu-i mare diferență între omul care se-nchină la Parascheva și cel care face mătănii la Netflix sau se pierde în games of thrones, Forsaken World. Au nevoie cu toții să uite de sine, de lume, de limite. Au nevoie de dependențe. Pelerinajul Paraschevei arată ca-n games of thrones, este un Forsaken World, nu? Iar vizionarea games of thrones și jucatul unui Forsaken World este ca un Pelerinaj Parascheva. Pericole, concentrare, „arme”, reușite, eșecuri, următorul episod/next level.

Trebuie recunoscut totuși realitatea vieții și pelerinajul sunt cu mult mai greu de îndurat.

P.S,: acest articol nu face apologia pelerinajului, Bisericii Ortodoxe Române, Netflixului, Forsaken World.