Jandarmeria. Când se oprește Organu’ din dat cu bulanu’?

După 10 august 2018 Organul își pierde ușor răbdarea. Bun, nici înainte Organul nu stătea și se uita ca filosoful, dar acum senzația este că Organul bate tot ce prinde în cale. Bate săraci și rromi pe vreme de coronavirus. Acum câteva ore, Garda s-a răcorit, bătând în stația de metrou, suporteri de fotbal. Nu că i-a bătut, i-a făcut chisăliță. Pare că trăim tot mai des în scenariul: oamenii mișcă-n front, sunt cu gura mare, teribiliști, Organul rupe zgarda și “dă-i frate în carne vie, dă-i”!

Singura realitate este Bătaie. Băi, ăștia cer bătaie! Hai pe ei, pe mama lor. Singurul adevăr este că între Organe și “grupurile ostile” nu există nici dialog, nici prevenție. Ori așa ceva, trebuie recunoscut. E de speriat. Nu, nu cred în escaladarea violențelor, nu cred nici în faptul că sunt fragil în statul bătăuș. Nu. Nu scriu despre asta. Scriu despre faptul că în 2020 Organu’ se poartă ca organu’. N-are inteligență, ci doar instinct războinic. Organu’ e ca golanu’ și nimic mai mult.

Să privim către justificările lui Enache, jandarmul purtător de vorbe de după bataie. Aici avem un rezumat. „Din informaţiile deţinute rezultă faptul că o parte a suporterilor echipelor Steaua şi Dinamo intenţionau să se agreseze reciproc. (…) Având în vedere intenţiile pe care le cunoşteam din partea acestora, colegii mei au luat măsuri de prevenire şi escaladare a unor conflicte, li s-a interzis suporterilor stelişti deplasarea în zona stadionului, acolo unde existau acei 60 de suporteri ai echipei Dinamo.”

Recitiți textul. E ca o rachetă cu 3 plecări. Enache spune că pe bază de informații. Corect. Enache spune că pe bază de comportament anterior, “știind intențiile”. Corect. Enache spune că nu se respecta ordinea. În toate aceste trepte de reacție n-a existat nici măcar o negociere. Nici un dialog.

Celebrul dialog între șeful poliției și neamul lui Pian, de exemplu, face parte din același arsenal, din aceeași reacție. Am un eveniment azi, azi vorbesc cu băieții. Merge și așa, CLICK aici, dar nu merge și așa.

Jandarmeria acționează, nu negociază. A negocia înseamnă a merge în teritoriu zilnic, nu doar pe eveniment. Un dialog trebuie să fie constant. Și când e meci de fotbal, și, mai ales, când nu e meci de fotbal. Altfel, avem formula: “cere bătaie, dă-i bătaie”.

Confruntarea dintre Orban și golan o fi el ritual, cum spune Dinu Guțu într-o carte memorabilă, dar totuși, un asemenea mecanism “cer bătaie, să le dăm bătaie”. Între sălbatici, e acțiune de sălbăticire. Pare unul etern. Se bat de 2000 de ani, lasă-i să se descarce încă 2000 de ani de acum încolo. Sunt și ei oameni.

Dar, suntem în 2020.

Astfel de violențe nu fac decât să vorbească

despre sport ca o zonă periculoasă,

despre sport ca o zonă plină de desbedei și discriminare,

despre un Organ care este doar vigilent cu bulanu’n mână.

Care se ocupă cu pusul ștampilelor.

Care încurajează prejudecățile.

Păi, Organu’ întărește, certifică ruptura între comunități. Ah, sunt săraci? Păi, să moară săraci. Ah, sunt golani, să moară golani. Organu’ adâncește neîncetat neîncrederea în autoritatea Statului.

Pot să cred Organului că i s-a schimbat generația. E o generație cu mușchii pe ea. Călită în exerciții cum nici nu visa universul acum 20 de ani. Pot să cred că așa cum e România, așa e și Organu’ ei. Mușchiuloasă. Nerăbdătoare. Pot să cred că dacă s-ar fi purtat derbedeii așa la Londra, la Nee York și-ar fi luat-o mai rău. Dar toate astea sunt prejudecăți. Și vrem să ieșim din zona asta toxică.

Pot la fel de bine să cred că șefii Organului, ca și subordonații lui, din ce în ce mai puțin inițiați în arta negocierii.

Jandarmeria este o castă de oameni bătăioși, curajoși, cărora le cam lipsesc filosofii, oamenii care să înțeleagă binele și răul.

Până unde teribilismul golanului poate fi înțeles?

Până unde mușchii de pe jandarm pot fi stăpâniți?

E vorba, asta e, de un pic „de carte”, de negociere, adică discuții permanente cu inamicul, nu doar rapid, urgent, înainte de fiecare event.

E vreun jandarm care coboară cu adevărat în stradă, se duce în cartierele sărace, care viermuiesc de rromi, de „intenții negre”? Hai să spunem că nu, sau mai degrabă, deloc constant. Pentru că atunci când dai cu bulanu’ e simplu să dai cu bulanu’.

Dar întrebarea este când se oprește Organu’ din dat cu bulanu’?

Asta chiar nu știu cine o stabilește? Nici șefii Organului, nici jandarmii habar n-au.

Și altă întrebare: Oare când se termină furia organului se liniștesc “viermii”?