Sari direct la conținut

Urzica DN1. Urzica București-Ploiești

HotNews.ro
Urzici cu om si halba de bere. Taraba din Piata, Foto: Desteptarea
Urzici cu om si halba de bere. Taraba din Piata, Foto: Desteptarea

Pe marginea drumului București-Ploiești. În gălăgia de claxoane. În nesimțita viteză a bucureștenilor. Stau atârnate urzici. Bătute de vânt. În pungi de plastic. Atârnă de cui. Urzicile. Au apărut! Zilele mai calde. Zilele fără iarnă excesivă ne-au dat urzicile. Nu-s curățate. Așa că-s de curățat. Rele sunt la atingere, pișcătoare, violente. Pișcă buricul deștelor. Se pune o problemă esențială. Necruțătoare. Cum se curăță urzicile?

N-am văzut mașină de curățat urzici. O fi. Dar e de trăit urzica. Cea mai bună idee e de curățat cu mâna. Tulpina urzicii e pitică. Și frunzele-i sunt ba mici, ba mari. Ba pe stânga. Ba, pe dreapta. Și numărul lor este niciodată exact. Urzica n-are algoritm. E greu de imitat.

Așa că ia fiecare creatură a lui Dumnezeu la mână. Chiar dacă pișcă. Ce dacă! Cică mâncată împrospătează sâmgele. Dar curățată? Nu face bășici. Ci te înțeapă. Un pic. Pic cu pic. E ceva în înfruntarea cu urzicile. Vrei să le abandonezi. Cine te-ar trage de urechi că n-ai terminat de curățat grămada? Nu-i nimeni să te condamne. Te-ai luptat. Dacă nu s-a putut tot, nu s-a putut tot. Dar urzica are ceva care te îndârjește. Cum nu poți lăsa neterminată grămada. O simplă grămadă. E o simplă grămadă. O pui pe masă. Îi dai un brânci, îi dai o suflare și zboară.

N-o poți lăsa. Nu-ți vine să-i faci nimic. E atât de simplu, atât de fragil. E atât de puțin ce obții…

Grămada pare umflată ca o femeie gonflată, dar din gonflata asta nu te alegi cu mai nimic la curățare. Așa că oricând te trădează grămada, te trădează fiecare frunză abandonată. Te mușcă, mergi înainte. Pișcă, nu mori.

E apoi în urzici și altceva. Cum? Cum? Nu știu. Cum? Nesupus. Nespus.

Parcă nu vor să te lase să le sacrifici. Frunzele sunt așezate rebel. Nu le poți apuca o dată pe toate să le cureți. Nu poți să ai scurtături. Nu. Trebuie să dai atenție fiecărei frunze. Fiecăreia. Nu le poți lua pe toate șapte odată între dește și rupe așa, ca pe spanac. Nu. Poate prinzi 5 pe o parte dar mai sunt 3 pe altă parte. Uite nu-s șapte, credeai că-s 7, nu-s! Când te buricește urzica te trezești cu mult mai multe.

Poți să le dai dracului, dar poți?

Parcă alea, în plus, ce n-au ieșit la număr, sunt mai cu vino-ncoace. Poate până aici vorbim de independența justiției-urzicii. Dar uite, un cuvânt despre cum nu se fac urzicile. Urzica nu se termină odată ce ai curățat-o. Adică, ai făcut-o a ta. Adică a devenit bună de mâncat.

Zici că ai ales râul de bine. Zici că ai ales frunzele bune. Și e gata! Nu e.Dar alegerea asta nu-i destulă. Fiecare frunză e plină de pământ. Plină, frunzuliță, plină. Și atunci musai să scapi de pământul ăsta. Printre frunzulițele alese se ascunde pământul, nisipul iernii. Frunzulițele pentru care ai luptat, care te-au mușcat de buricele deștelor, frunzulițele alea dețin praf, urâtul pădurii. Le speli o dată, de trei ori, le ții în apă. Nu-i destul! Dacă le pui la fiert fără să le scapi de pământ o să-l crănțăni când mănânci. Viața petrecută lângă urzici nu mai are sens. Și, dacă stai bine și te gândești, care este rostul curățării urzicii? Curățarea sângelui este o prostioară.

Poate doar dacă iubești. Voința simplă n-are rost în curățarea urzicii. Să-ți verși actul de voință pură, să spui: am voință! Nu-i destul. Asta te roboțește. Dragostea e singura bună ca să vindece pișcăturile, ca să-ți amintească să opărești urzicile. Doar dragostea te privește crud în ochi și-ți spune: opărește urzicile. Fiindcă acest curățat de urzici te fac robot. Și nu mai ai chef. Odată ce le-ai curățat vrei să le arunci în oală și să terrrrrrrmini cu ele. Vrei să scapi de urzici. Cât de repede. Or, acum e grav. Poți compromite urzica și buriceala să rămână rană.

Așa că, nu scapi. Trebuie să le și speli. Trebuie să le și opărești! Ia o oală cu apă. Fierbe apa. Multă apă. Și dă pe frunze. Recomandabil să ții oala de urechi cu buricele deștelor cu care ai curățat urzicile. Urzicatul astfel are sens. Buricul deștelor freamătă a durere și plăcere. Misiunea însă abia acum e dusă la capăt. Cu dragoste. Dincolo de orice răbdare. Urziceala se amestecă voluptuos cu buriceala.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro