Ostaficiuc PSD Iași, castrocurcuvetele care a băut sifoclăbucel. Acest mare Uriaș Ignorant înfrânt de eternul “Mare Uriaș Prietenos”
Povestea asta din carte de copil se întâmplă în realitate. Un politician a fost înfrânt de o carte pentru copii. Hahaha. Ostaficiuc este politicianul. Unul mare, domle, uriaș cu funcții, furie și trufie. Când greșește, el nici nu pricepe că greșește. O ține pe a lui. Și cheamă Oficiul pentru Protecția Consumatorului în ajutor. Atât de adâncă îi este analfabetizarea. Victima trufiei i-a căzut o carte. O carte celebră. “Marele Uriaș Prietenos” de Roald Dahl. Este una dintre cărțile cu care a crescut o generație întreagă. Este destul să deschizi internetul pe mobil, să dai cu goagăl și să descoperi ce-i cu cartea. Povestea însă, hehehe, este chiar a lui Ostaficiuc până-ntr-un punct. Ignoranța sa de Uriaș a stârnit abuzul de putere. Slugile Oficiului pentru Protecția Consumatorului Iași au amendat și interzis cartea în librărie.
Povestea care l-a scos din sărite pe Ostaficiuc sună astfel: un Uriaș nu știe carte, vorbește analfabet și sperie astfel copiiiiii. Uriașul lui Dahl face greșeli haioase de gramatică, stâlcește cuvintele. E tare haios, mânâncă litere, dar nu mănâncă pic de copil. Mai mult, Uriașul lui Dahl este dornic să-nvețe carte. Și-nvață de la un copil să vorbească frumos. Învață, cum e normal, din erori.
La Ostaficiuc Marius Eugen se potrivește povestea asta. Dar în loc să-nvețe din erori, merge cu trufie și fudulie înainte. Deși are sentință în Justiție că a greșit. uriașul Ignorant o ține pe a lui. G4Media, care-i ia un interviu, arată că Ostaficiuc nu-și înțelege greșeala, ba, chiar ar face la fel. Ar da cartea pe mâna Inchiziției.
Dar să ne întoarcem la povestea acestui castrocurcuvete care a băut prea mult sifoclăbucel – ca să folosim cuvintele Uriașului Prietenos.
Ostaficiuc a cumpărat din librărie o carte de copil, Ca pe hârtie igienică și spirt, și s-a simțit tare viril.
Acasă, Uriașul Ostaficiuc a pus mâna să citească Și a-nceput să mârâie, să urle, să se indrăcească.
Cum a citit un pic, suflet de nimic, n-a înțeles, vai vai, nimic. “Uriașul”, cu literă, cuvânt și carte, i-a devenit gigantic inamic.
Abia se-nfurie Împărățelul și-și băgă pe cap hălățelul. Îl turba tot răhățelul. Și-și chemă ca un mișel mielușelul.
“Să-mi arestezi cărțicica, că mă sfidează piticica. Mă-mpiedică să mă văd Uriaș în ochii la urmaș.”
Și cum era ordin dis de dimineață, sluga pe loc a amendat cartea semeață.
“Fă, nefericito, mă strici cu șefu’, îmi strici și chefu’?
Carte? Vierme mi-ești! O să vezi cum te căiești!”
Și uite așa o carte a fost anchetată ca pe vremea Inchiziției. Iar cartea interzisă în librărie. Decizia a fost luată de Oficiul Consumatorului Iași. Niște slugi de la Oficiul din Iași, niște uriași analfabeți.
Ostaficiuc nu doar s-a enervat rău pe o carte pe care n-o înțelegea. Nu-i pricepea spiritul, adică, punem greșeli aici, în carte, ca un copil să le citească și să se gândească: așa greșește și tata, și profesorul, și colegii mei pe net?
Ostaficiuc neînțelegând aluzia la propria condiție de Uriaș ignorant, a pus la treabă și instituția statului ca să dea foc spiritului cărții.
Incultura și-a dat mâna cu abuzul de putere.
Norocul Uriașului lui Dahl a fost că judecătoria, de data asta, a citit cartea. A înțeles spiritul ei. Și a dat dreptate Uriașului lui Dahl. Verdictul înseamnă: e bine să-nveți din greșeli. E bună la ceva cultura. E bun un Uriaș ca al lui Dahl la mintea omului. E de râs un Uriaș ca Ostaficiuc la casa Domnului.
Informația folosită în articol este AICI, dacă dai CLICK
Un rezumat al cărții am găsit pe Roata Mare
„În cartea Marele Uriaș Prietenos scrisă de Roald Dahl este vorba despre cel mai prietenos uriaș din lume pe care îl mai cheamă și MUP. Într-o noapte MUP a călătorit de pe Tărâmul Uriașilor în orașul Londra. O fetiță de la orfelinat pe care o chema Sophie nu putea să adoarmă și s-a dus să se uite un pic pe fereastră și dintr-o dată a văzut o umbră neagră. Era umbra lui MUP. El a văzut-o că se uita la el și a răpit-o.
Nimeni nu are voie să vadă un uriaș. Apoi s-a dus cu Sophie pe Tărâmul Uriașilor. În timp ce MUP alerga, Sophie se gândea că va fi mâncată, dar când a dus-o în peștera lui, a observat că era un uriaș bun. MUP s-a prezentat și i-a spus că el este singurul uriaș care nu haplește omleți. Asta înseamnă că nu mănâncă oameni deloc. Dar MUP nu prea vorbea corect pentru că la el pe tărâm nu existau școli.
Sophie a mai aflat despre MUP că mânca doar castracurcuveți, adică niște legume îngrozitoare și bea sifoclăbucel dintr-o sticlă lungă de doi metri în care bulele se spărgeau la fundul sticlei și nu deasupra, cum știm noi. MUP nu era un uriaș obișnuit, ci un uriaș-de-vise-suflător. Știa unde este Tărâmul viselor și mergea din când în când ca să ia vise pe care apoi le punea în borcane de sticlă. Apoi visele le sufla în urechile copiilor adormiți cu o trâmbiță uriașă. MUP mai avea și niște urechi mari cât roțile de la camion cu care, atunci când era senin și liniște afară, auzea muzica stelelor din cer. Pe Tărâmul Uriașilor mai trăiau încă nouă uriași, dar care erau mâncători de oameni. MUP și Sophie au mers la regina Angliei, unde MUP i-a suflat în ureche reginei un vis preparat de el în care povestea despre uriașii mâncători de oameni. La sfârșitul visului, MUP a făcut ca regina să viseze că pe pervazul ferestrei din palat stă o fetiță. Apoi MUP chiar a pus-o pe Sophie pe pervaz pentru că regina va crede că dacă o parte a visului este adevărată, atunci și celelalte părți vor fi adevărate. Cel mai mult mie mi-a plăcut capitolul Captura, asta pentru că regina și MUP i-au capturat pe uriașii cei răi și, în felul acesta, nu mai puteau mânca alți copii. Când am început cartea chiar am crezut că o vor mânca pe Sophie și mi-a fost teamă. Când MUP a primit casa lui de la regină el a devenit scriitor și a scris împreună cu Sophie toate aceste lucruri, iar cartea pe care o veți citi este de fapt cartea pe care au scris-o ei.
INTERVIURILE HotNews.ro