Sari direct la conținut

Rapid București în Liga 1. COVID s-a terminat/Rapid a promovat!

HotNews.ro
Rapid București în Liga 1. COVID s-a terminat/Rapid a promovat!

​Ăsta-i Rapidul. Nu-ți dă pic de liniște. Te trezești că pierde când e sigur. Te trezești că învinge când e nasol. Rapid – Delir. Infarct. Comoție. Nu avem, domle, și noi parte de o victorie cu-minte. Dă-o dracului, jucăm numai pasional. Imprevizibilul este fan Giulești. Nu merge cu călduțul, nu cu „merge și așa”. Nu. Rapidul te distruge. Te fanatizează. Te orbește. Și peste toate, șefii de club, de obicei, se ceartă ca corbii. Orgolii mici uneori dau îngropăciuni fastuoase. Dar mereu, mereu, există ceva, nenumit, neștiut care ne scoate din rahat. Hai Rapiduuuul!

Până acum 2 luni era doliu. Ceartă la Club. rezultate cretine în teren. Acum? Ce-am pățit de-i Paradis în Giulești? Să afle mapamondul: am promovaaaat în Liga 1! Hai, sictir, ce mare lucru? Păi, este, că eram prăbușiți acum 2 luni acum suntem fericiți chiar la înfrângere.

Păi, uite, acum Craiova ne bătu în Mogoșoaia. Ne-au „legat burțile” în primele minute de meci. Noi serbăm! Ce serbăm, frate? Păi, ai înebunit? Am fost înfrânți cu 3-1. Nu. Dar avem ce triumfa. Câștigul intrării în Liga 1.

Ieșim distruși la înfrângere, suntem distruși și la victorie. Cu așa intensitate trăim fiecare meci. Zacem de câștigă sau pierde Rapidul. Atât de rău ne consumăm.

Cam așa se-ntâmplă de fiecare dată cu Rapidul. Te bagă în boală cu fiecare joc. Face istorie la fiecare meci. Și bolile astea le iau rapidiștii de copiiiiiiii. Rapidul așa face Istorie, fiindcă fiecare suporter are povestea asta plină de deznădejde și fericire. Pe care a trăit-o. A bolit-o. De care s-a molipsit pe viață.

de aia zic eu că e neapărat de citit RAPIDISMUL, cartea lui Pompiliu Nicolae Constantin.

Și-n carte scrie că atunci când pierdem, noi, rapidiștii avem ca urșii osânză și trăim o iarnă în frig din povești care ne țin căldură.

Se deschide lumea după COVID. Se deschide lumea minunat. Cu Rapidul în Liga 1. Cu rapidiștii în tribune!!!!!! Vine cel mai nebun spectacol, după atâta mască, frică.

P.S: Bineînțeles, în titlu am strecurat o eroare: /COVID s-a terminat/ dar și o certitudine: Rapid a promovat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro