Enescu, Festivalul internațional GEORGE ENESCU, pandemia și loteria

La sfârșitul lunii august va începe Festivalul internațional „George Enescu”. Este, cumva, providențial că, nu a fost programat anul trecut, când cert nu s-ar fi ținut, ci, ca eveniment cu frecvență bienală, ne-am bucurat de el în 2019 iar acum în 2021. Dacă ne-ar fi fost contemporan, pe maestrul Enescu l-am fi văzut mergând cu vioara să le picure stropi de viață celor chinuiți de virusul nemilos iar celor care au luptat în linia întîi pe durata acestei crunte pandemii, să le dea putere din imensa sa forță creatoare. Chiar și pentru cei care nu cunosc prea multe amănunte biografice, au auzit destule lucruri despre generozitatea sa, despre felul cum, convingerea că muzica are puteri vindecătoare și-o traspunea în fapte la căpătâiul suferinzilor.

Deci, această imagine e perfect realistă. Dar, Enescu nu e alături de noi, acum. Așa că, nu ne rămâne decât să-l recompunem (nu ca hologramă) din muzica sa, care, de decenii bune, beneficiază de interpretările celor mai mari muzicieni. Noi trebuie doar să fim acolo pentru a călători.

Chiar zilele acestea citeam că, guvernul nu se interesează să și auzim, măcar, la Salzburg, are loc un recital cu lucrări de Enescu – „Trio pentru pian în sol minor” (1897) şi „Trio pentru pian în la minor” (1916) – susținut de Andrei Ioniță (violoncel), Mihaela Martin (vioară) și Andrei Gologan (pian). Probabil că, guvernanții merg pe rata de interes. Așa îmi explic cum, în București, deja avem 4 stadioane noi (inclus Naționalul), dar nicio sală de concerte, nouă, vreau să zic.

Cu toate acestea mi-ar plăcea să văd, măcar pe durata festivalului, că Instagramul se umple de poze cu vizitatorii Muzeului George Enescu, așa cum se umple cu cei care fac cozi cu ocazia „Nopții Muzeelor”! sau, mai nou, cu pozele lui Muguruza de pe la Bran. La sfârșitul lunii august va începe Festivalul internațional „George Enescu”. Este, cumva, providențial că, nu a fost programat anul trecut, când cert nu s-ar fi ținut, ci, ca eveniment cu frecvență bienală, ne-am bucurat de el în 2019 iar acum în 2021. Este o ediție jubiliară – 140 de ani de la nașterea lui George Enescu și a 25-a ediție a festivalului, care are câteva trăsături generale deosebite. Se revine la formatul de patru săptămâni. Nu mai există Seria „Concertele de la miezul nopții”, evident, pe motive de restricții pandemice, să nu creadă cineva că e o conspirație anti-baroc!

Prezențele în festival, bănuiesc că tot din rațiuni de pandemie, sunt eminamente europene, cu excepții, dar care nu includ mari orchestre sau orchestre de cameră. Așa că, cine suspină după o PittsburgSO, asta e.

Este anul cu cele mai multe lucrări enesciene.

Mi se pare și firesc, și-așa, ex- festival e cântat, cel mult, cu ocazia unor evenimente oficiale. Muzicienii români au un procent de reprezentare mai mare, chiar dacă pe ei îi vedem și în intervalul de doi ani dintre ediții, dar și mulți care activează doar în străinătate. Începute în 2011, și în acest an se mențin concertele susținute de invitați în festival, în provincie. Ăsta e un lucru foarte bun, chiar la scară redusă. S-a păstrat trend-ul de programare a compozitorilor moderni, dar să nu se înțeleagă greșit, nu lipsește nimic.

Câteva recomandări, mai corect spus preferințe personale, deși, nu e recomandat să te lași ”îndrumat” pentru că, consumul actului artistic e chiar mai personal decât căsătoria.

Sub rezerva că s-ar putea să nu ne potrivim la gusturi, deci să nu existe discuții. Și spun asta pentru că, fiind un mare fan (printre cei câțiva rătăciți din sălile de concerte), voi începe chiar cu Seria „Muzica secolului XXI”. Sala radio va fi din nou locul unde soundul secolului nostru va face senzație. Pentru scepticii care se uită pe program și văd numai orchestre filarmonice românești, îi sfătuiesc să nu se ia ”după fentă”. Dirijorii sunt foarte buni, uneori, sunt chiar compozitorii, iar orchestrele sună cum nici ele nu cred că s-au auzit vreodată. Destul de des, în compozițiile acestora intră și voci, ceea ce le face mai atractive, și, ceea ce nu e de neglijat, mai ales pentru novici, lungimea lucrărilor este mai scurtă decât cea a clasicelor! Nu țin să ridic o armată de prozeliți, dar merită o șansă.

În principal, sursele de atracție sunt numele celebre invitate în concerte. Să încep așa: Patricia Kopatchinskaja, ea însăși o promotoare a muzicii noi, va cânta cu Filarmonica din Iași, „Concertul pentru vioară și orchestra” a lui Fred Popovici. Marele bariton Simon Keenlyside și violoncelistul Raphael Wallfisch vor putea fi auziți alături de Orchestra filarmonicii Mihail Jora din Bacău. În dublă calitate, solist și compozitor, va fi prezent și contrabasistul Avishai Cohen, cunoștință mai veche pentru iubitorii de jazz, alături de Orchestra Simfonică București. Chiar zilele acestea se află la Gărâna Festival. În rest, depinde de fiecare. Cui îi place să exploreze, la aceste concerte îi e locul.

Altă serie pe care o recomand, nu există specificată ca atare, este cea cu opere în concert și lucrări vocal simfonice. Ediția trecută, a fost un adevărat regal. De altfel, prezența acestora, interpretate la cel mai înal nivel, a fost și motivul pentru care, pentru prima dată în istorie, festivalul a primit o nominalizare la premiile „International Opera Awards”, alături de festivaluri de mare tradiție, cum ar fi cel de la Salzburg. Alături de promovarea compozitorilor moderni, și această categorie a fost mult amplificată de directorul artistic al festivalului, the one and only, Vladimir Jurowski. Nici la această ediție nu ne-a înșelat așteptările, dirijând chiar el, alături de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin, lucrări vocal simfonice de Stravinski, „Potopul”, „Nunta”, cea din urmă fiind un adevărat tur de forță cu patru pianiști soliști. Dar niciodată ușor când vine vorba de Jurowski. Următoarea pe listă ar fi opera „Orașul Mort”(„Die tote Stadt”) de E.W.Korngold. Un compozitor redescoperit, va fi auzit în festival datorită Orchestrei și corului Filarmonicii George Enescu, având la pupitru pe celebrul Frederic Chaslin. Nu la concurență, dar și Orchestra Națională radio vine cu partea sa de operă, ca să zic așa. A. Zemlinsky – „Piticul” („Der Zwerg”) și „Lulu” de Alan Berg, ultima cu Lawrence Foster la pupitru. La Ateneu, „Marea Missă în do minor K. 427” de W.A. Mozart, n-ar trebui ratată, cu London Mozart Players, având ca invitați soliști pe Moșuc, Rose Bry, Hotea și Sâmpetrean. Pentru Ensemble L’Arrpeggiata, Münchener Bach-Chor & Münchener Bach-Orchester, Les Arts Florissants, spun doar atât, baroc baby.

Pentru secțiunile clasice, și cele mai frecventate, nu numai pentru un repertoriu mai „domestic”, dar mai ales pentru marile nume, nu insist, pentru că, evident, vorbim de niște pasionați sau cunoscători, altfel, n-ar fi ajuns nimeni cu lectura până aici. Asta nu înseamnă că nu vor mai veni vorbe despre ce și cum la festival. Programul este pe site-ul festivalului, și de pe 19 iulie se pun în vâzare biletele individuale.

Și, firesc, nelipsita bâtă-n baltă

Dacă participarea românească în festival este mixată fericit cu nume internaționale de marcă, trebuia să fie și ceva sută la sută românesc. Da, loteria abonamentelor. Aici apar însă mai mult întrebări. Poate nu de transparență, cât de profesionalism. După rateurile de la ediția trecută, nu se înțelege de ce n-a apărut măcar ideea unei licitații pentru casa de ticketing? Aici, incluzând și comisionul luat de la cumpărător, care, la alte case de ticketing este mai mic. Pentru procesul de ”loterie”, de ce nu se apelează la niște experți, precum cei de la loterie, mă gândesc? În fine, pe scurt. Odată înscriși, doritorii n-au primit nicio identificare – serial number (număr de înscriere ca la coadă la Vodafone sau altceva). Pentru extragere s-a folosit celebrul „Random.org”!? Dar ca orice soft el scoate ceva din ceea ce bagi. Astfel o tastare greșită de număr de abonamente, a dus, logic, la un număr mai mic de numere câștigătoare, respectiv număr de abonamente. Reciproca e valabilă și ea. Ca totul să fie ”surprize, surprize”, cei care s-au uitat la extragere, bănuiesc că cei înscriși, ca curca în dude, tot n-au aflat dacă au câștigat, pentru că citeau numere, dar nimeni n-avea niciun un număr. În 2019, numerele aveau nume (e adevărat că, atunci s-au dublat). Ulterior, s-a spus că un alt soft !? dă numere adreselor de e-mail!!!! Cum ar fi, la extragerea Noroc (cifrele sunt date de casă) vezi extragerea, dar nu vezi numerele de pe biletul tău decât dacă te duci la agenție să dea ei cu ceva sau în ultraviolete. După 24 de ore! s-au primit confirmări, dar dacă erai înscris la ambele categorii (Ateneu și Sala Palatului), ghinion, nu se preciza exact unde ai câștigat. Nicio grijă, normal, se primesc link-urile de plată, așa că, din punctul ăsta de vedere, nu scapă nimeni nepedepsit! Acum, sigur, românul și softul, baba și mitraliera. Pe de altă parte vorbim și de câteva sute de abonamente, deci nici măcar nu suferă foarte multă lume. Nu vorbim de zeci de mii, ca abonamentele la Dinamo, sau Steaua, sau Rapid. Probabil că, vor mai trece ediții până când să se întâmple ca afară, fără circ în transmisiune directă și erori peste erori, de râs, de altfel, dar jenante pentru standardul evenimentului. Sunt experți în astfel de proceduri. Așa cum s-a desfășurat în orb extragerea, transmiterea ei a fost complet inutilă. Mai mult, îmi exprimam părerea, mai demult, că ar trebui, mai ales după scumpirea biletelor, puțin diversificate tipurile de pachete, cum sunt afară, nu neapărat că aș fi descoperit eu roata.

Se complică puțin viața, dar mai facem un pas spre civilizație. Ideea era ca pe lângă abonamentele pe serii muzicale (săli), să fie scoase și abonamente pe durată care înglobează două sau mai multe serii. Săptămânale, zile lucrătoare, week-end – incluzând și seriile mai puțin solicitate. Acest lucru ar atrage și noi categorii de spectatori și ar duce la o expunere mai mare.

În rest, cum se spune acum: Vaccinați-vă, vaccinați-i, promovați vaccinarea! (cred că toți cititorii HN sunt vaccinați, am auzit că sunt cei mai deștepți)