Adriana Mihalaș: Sorin, din cioban orb, ajuns pescar cititor de semne. / ”Vă dați seama cât de greu se face un bine? Noi avem de 40 de ori mai mulți receptori pentru durere, decât pentru plăcere”
”Mă numesc Adriana Mihalaș. Sunt medic de 28 de ani, am 53 de ani. Prima mea specialitate este medicina de urgență, specialitatea de bază, medicina de familie. Acum, întâmplător sunt secretar general la Colegiul Medicilor.” Asta a spus Adriana Mihalaș că este. Întrebată fiind de către studenții anului al II-lea Comunicare și Relații Publice, Facultatea de Litere, București. Apoi, a vorbit despre suflet, unde este localizat în corpul uman. Și a povestit salvarea lui Sorin, cerșetorul cel Orb. Căutându-și sufletul și sinele. În căutarea binelui” este un proiect Ashoka România, Facultatea de Litere și Hotnews, la inițiativa studenților CRP Litere.
Un hoț poate face mai mult bine decât un doctor
Faci bine, da. Dar unde-n trup se află localizat sufletul? Cel care este investit ca promotorul binelui. Există suflet, ce spuneți doamna doctor?
DR. ADRIANA MIHALAȘ: Sunt medic de aproape 30 de ani. Am văzut foarte multe trupuri. Am văzut boli și bolnavi. Eu am simțit sufletul peste tot. Mai mult sau mai puțin vizibil sau ascuns, dar dacă am avut răbdare, l-am simțit Sufletul se simte, nu se vede, nu se cântărește. Dacă ai răbdare, îl simți.
În mitologia noastră, conexiunea e „ai suflet, faci bine, ești un om bun, n-ai suflet, faci lucruri rele”, nu așa gândim?
MIHALAȘ: Toată lumea are suflet. Răi ni se par nouă ”cei răi”. Poate din perspectiva lor ei nu ne fac rău. Nu poți să te pui în papucii celuilalt cu totul. L-am întrebat pe fiul meu, care are 18 ani și care va urma matematică-filosofie: „Cum e cu căutarea binelui?” și a început să râdă că „nu ai cum să cauți binele, decât dacă îți cauți sinele”. Încerca să îmi spună că eu pot să mă bucur și am avantajul de a mă bucura că tratez o persoană, că salvez de la suferință și asta e o bucurie. Vine un hoț și cu toți banii pe care îi are investește într-un spital și salvează mai multe vieți decât mine.
Și mi-a pus tabloul ăsta în față, pac! E hoț? Da! Salvează mai multe vieți? Da! La 18 ani răspunsul lui așa a fost: „căutarea binelui e căutarea sinelui”. Eu aș fi început de la lucruri mult mai simple. Mie mi se pare că bine faci, bine găsești, chiar dacă de foarte multe ori și celelalte proverbe sunt valabile. Ca să poți să faci bine, trebuie să înțelegi că binele se face discret și trebuie să te pui în locul celuilalt, astfel încât dăruirea pe care i-o faci să nu-l copleșească, să nu-l jignească. Medicina începe cu un principiu: să nu faci rău.
Este foarte mult bine, dar răul e mai vizibil întotdeauna. Răul se simte. Pot să încep cu partea anatomică, avem de 40 de ori mai mulți receptori pentru durere, decât pentru plăcere, motiv pentru care depresia este mai ușor de accesat pentru un pacient decât bucuria.
E atât de mult rău în jur încât te provoacă?
MIHALAȘ:Răul este mai vizibil. Este foarte mult bine, dar răul e mai vizibil întotdeauna. Răul se simte. Pot să încep cu partea anatomică, avem de 40 de ori mai mulți receptori pentru durere, decât pentru plăcere, motiv pentru care depresia este mai ușor de accesat pentru un pacient decât bucuria. Și faptul că simți mai cu seamă durerea și răul nu e întotdeauna dăunător. Îți accesează instinctul de supraviețuire, de asta avem mai muți receptori pentru durere, să ne ferim. Văd în fiecare zi durere, în cabinetul meu nu intră, decât foarte rar, persoane sănătoase. Nimeni nu vine că se simte bine. Și cu cât durerea e mai mare, cu atât pacientul din fața mea poate să devină răutăcios și chiar violent, de față cu mine. Și dacă nu realizezi că în spatele unui comportament agresiv stă o durere, greșești și o amplifici. Sunt patologii în care dacă răspund la telefon, nu mai am viață. Dar știu că în spatele agresiunii și a violenței lor, stă o durere și dacă am răbdare, o pot rezolva. Am foarte multe lecții de viață de la pacienți, luate pe modelul acesta. Răul e în noi.
Un cerșetor cu un motan absolut fabulos, arogant, ochii verzi, Gimi
Răul e lângă tine?
MIHALAȘ: Pot să vă spun că stau în Crângași, într-un bloc. Jos e Mega Image și la parter era un cerșetor cu un motan absolut fabulos, arogant, ochii verzi, Gimi, fermecător. Și mă opream să mângâi motanul și lăsam cerșetorului un sandwich. O dată, de două ori, de trei ori, o lună, două, trei, nu știu de câți ani o fi stat acolo, dar era locul lui, lângă Mega Image, era locul lui. Vânzătorii de la Mega Image mi-au zis:
“-Noi am strâns bani să-l operăm pe Sorin.”
“-Pe cine vreți, mă, să operați?”
„- Pe Sorin. Pe boschetarul din față?”
„- Da.” „-Păi dar ce are?”
„- Păi e orb.” „E orb?”
Eu, medic, eu m-am uitat la motan de fiecare dată. “- Da, e orb.” Mă duc afară:
„Măi, băiatule, ia uită-te la mine!”
Am văzut că ochii-s tulburi.
Și mă duc să vorbesc cu un coleg oftalmolog: “-Faci și tu o faptă bună? Vedem și noi un om al străzii?” “- Da” Colegul voia să-l vadă, să punem măcar un diagnostic, și a început. Nu are buletin, unde se poate face buletinul pentru un om al străzii? Du-te la Sectorul șase, că altă treabă nu aveam, decât să mă duc la Sectorul șase.
Mă întreabă polițistul: “- La ce adresă stă?” “-La Mega Image!”
I-a făcut întâi o hârtiuță ca să pot să-l înregistrez chiar și ca neasigurat, să-l poată consulta cineva legal. Îl aduc într-o clinică, testează-l, spală-l undeva, unde se spală un om al străzii? Și am început să sun, Sectorul unu, Sectorul doi, Sectorul 3, Sectorul 6, unde se spală un om al străzii? Fiind orb, a fost adus de un alt om al străzii. Dar trebuia să am sala de operații, anestezistul, analizele. Și m-am dus la șeful sălii de operație: „facem și noi un bine?” Răspunsul la această întrebare închisă este „-Da.” Ce putea să răspundă? A venit și anestezistul, am făcut și analizele, l-am operat. S-a dat jos pansamentul: „- Vă vad, vă văd, vă văd!”. Credeți-mă, am zis că nasc a doua oară, avea atâta bucurie, și a început următoarea problemă de rezolvat. A zis oftalmologul: „Eu l-am operat, dar ochiul acesta operat are nevoie de picături din patru în patru ore.” Și a început să scoată șase flacoane: „- Trebuie la ora de, la ora de, la ora de…” M-am dus la Mega Image și i-am aliniat pe toți angajații:
Faceți pauză din ce faceți și îi puneți picături din patru în patru ore.” Și așa s-a întâmplat o lună de zile.
Cred că nici Prințul Charles n-a putut să facă a doua operație la o săptămână distanță. Dar omul străzii a făcut. Seara la ora 22:00 trebuiau puse ultimele picături la centrul din Sectorul șase, unde dormea. Dar acolo au reguli stricte, nu se administrează medicamente în adăpost. Dar am găsit o soluție.
Ce soluție? Șeful de adăpost de la Sectorul șase să-i pună picături? Da. Scoate scaunul în fața adăpostului, îi administrează picăturile, bagă scaunul și se termină cu picăturile.
S-a operat și la al doilea ochi și totul a mers bine. După aceea i-am găsit o parte din cei opt copii. Unul dintre copii este la Târgoviște acum, a împlinit 18 ani în ianuarie și cea mai mare dorință a lui a fost să-și petreacă Crăciunul cu taică-su. Și acolo a fost o misiune grea pentru că există niște reguli în centrele de plasament. A trebuit să-l trimitem pe taică-su la Târgoviște. Și s-au întâlnit, iar acum sunt în căutarea unei locuințe sociale. El lucrează la o casă de avocatură ca grădinar trei zile pe săptămână, iar restul timpului face voluntariat la o pescărie, care s-a deschis la parterul blocului meu. Merge în Deltă și prinde pește. Mi-a trimis imagini din Deltă alaltăieri: „- Am, doamna doctor, o cameră cu ponton.”
Nu a văzut în viața lui apusul și asta este povestea.
Da, am fost condamnată că încurajez cerșetoria și așa mai departe. Sorin e la pescărie, se uită uneori nostalgic spre locul unde stătea să cerșească, dar are pantaloni din piele de crocodil, arată într-un fel. Îl însurăm acum. Greșește uneori și își mai ia câte o bere și mă sună ca la duhovnic: „Să știți, astăzi am greșit!”
Da, nu poți să salvezi o lume, dar este important să faci bine ce poți când este nevoie. Nu trebuie să îți propui să salvezi tot mapamondul pentru că nu poți. Dar aici chiar pot să mă consider neglijentă, pentru că și eu am trecut pe lângă el fără să-mi dau seama că e orb și sunt medic.
Uneori, când îl văd că se uită nostalgic după locul în care cerșea, mă tot gândesc cum simțea el acolo, la Mega Image, libertatea. El a fost cioban la Târgoviște, asta dacă pot cred un copil de 18 ani. Copilul lui. Soția lui plecase de acasă cu doi minori, cei mai mici din cei opt. El a rămas cu șase pe care n-a putut să-i întrețină. A venit asistența socială și i-a luat pe toți. Și mi-a povestit băiatul de 18 ani ce plânset a fost acolo, pentru că nu voia nimeni să se despartă de el. El a rămas singur și a ajuns în stradă evident din motivul acesta. La un moment dat i-am luat telefon și cartelă și s-a plâns că nu îi funcționează Facebook-ul și am zis:”-Bravo! E tot ce-ți lipsea!”
Cred că cel mai frumos lucru pe care l-am făcut pentru el e că după operație i-am spus că vederea se îmbunătățește și se menține postoperator dacă citește și i-am cumpărat poezii pentru copii.
Doamne, deci a citit „Cățelușul șchiop” prima poezie și l-am întrebat: „- Știi cine e cățelușul?” „- Eu.”
PARTENERIAT Ashoka Romania – Facultatea de Litere București – Hotnews.ro
În seria „În căutarea binelui”:
INTERVIURILE HotNews.ro