De ce sunt îndrăgostiți de Facerea de Bine tocmai în România asta? Uscatu și Gheorghiu, Cantor, Calistru, Murray, Stoican și Duminică

Trăim acum zile în care ne spunem ”generoși”, în care ne omorâm să fim generoși. Doamne, cum ne lăudăm că suntem ”Moși Crăciuni”. Și ce demni suntem. Există cu adevărat oameni discreți, care fac Bine în fiecare zi a vieții lor. Sunt Carmen Uscatu, Oana Gheorghiu – Dăruiește viața, Elena Calistru – Funky Citizen, Ana Murray – Ashoka România, Alexandra Cantor – Friends for Friends, Gelu Duminică – Împreună, Florin Stoican – Kogayon. I-am întrebat pe aceștia de ce au preferat acțiunea? Cum au ales să facă bine în România asta. “În căutarea binelui în România” este un seminar public, seminar al anului al II-lea CRP. Dezbaterea a fost inițiată și moderată de studenții anului II CRP. Parteneriat Facultatea de Litere, Ashoka România, HotNews.ro.

De ce ați preferat acțiunea? Cum ați ales să faceți bine?

Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu / „Dăruiește Viața”

Oana Gheorghiu

Povestea mea e o poveste banală. Aveam job, aveam copii, în clasa întâi. Am primit un e-mail de la o mamă care încerca disperată să strângă bani să își salveze singurul copil, și asta a fost cumva declanșatorul, acel e-mail, pentru că în momentul în care l-am primit m-am gândit cum trebuie să fie să treci prin asta, câte neputințe trebuie să simți ca mamă, ca viața copilului tău să depindă de niște bani. De aici a pornit. I-am trimis mail-ul lui Carmen. Eram prietene, fusesem vecine de când copiii noștri aveau câteva luni. Coincidență, pe copiii noștri îi cheamă Alex și Alexia. Și am trimis mail-ul lui Carmen, am întrebat-o oare ce am putea face, pentru că îmi dădeam seama că 100 de lei sau 200 de lei, cât am fi putut noi să donăm fiecare, nu ar fi însemnat aproape nimic în economia sumei pe care mama o avea de strâns.

Carmen Uscatu

Cred că au fost și multe frustrări în spatele acelui e-mail. Știam câte ceva despre sistemul medical românesc, trecusem prin niște spitale cu vreo 20 de ani în urmă și de asemenea trecusem și pe la Ministerul Sănătății încercând să obțin, după intrarea în Uniunea Europeană, un certificat de liberă practică pentru un medic. Și la registratură țin minte trei birouri în care stăteau două doamne, una juca Soliter, cealaltă fuma, iar a treia lipsea și nu au vrut să-mi dea un număr de înregistrare pentru că ștampila pe numărul de înregistrare era la a treia doamnă care doar ea o punea. Ștampila era acolo, dar nu o mai puseseră celelalte doamne niciodată, așa ca am luat-o eu și am aplicat-o pe hârtie ca să pot pleca mai repede.

Alexandra Cantor / Fundația Friends for Friends.

Alexandra Cantor:

Eu am avut o idee care m-a urmărit. Eu sunt o absolventă a Facultății de Comunicare de la Litere. În publicitate, cînd am intrat, lucrând cu diverși clienți, companii, mi-am dat seama că am putea să facem și noi bine, nu numai să facem lucruri despre produs. Și atunci am înțeles că ONG-urile sunt cele care reușesc, de fapt, să implementeze lucrurile astea. Și întotdeauna am vrut să schimb lumea. Știu că sună nebun, dar asta a fost visul meu când eram mică. Și, practic, cu clienții mei am încercat să-i conving să facem și altfel de proiecte. Și așa am ajuns în postul de director executiv al Fundației Friends for Friends. Am vrut eu să schimb lumea la un moment dat și am ajuns în sectorul non-profit. Nu știu dacă îmi iese, nu cred că mi-a ieșit încă, dar mai încerc.

ÎNREGISTRARE VIDEO: ADI IACOB, OVIDIU POPICĂ – HotNews.ro

Elena Calistru / Funky Citizens

Elena Calistru:

Eu nu știu dacă fac bine, fac scandal. Scandal fac eu de obicei și cred că așa fac bine, cumva. Eu am avut o viață bună, decentă, copil de medici în provincie, maică-mea a început să facă bani cât să își permită să ne ia cadouri după ce a făcut 50 de ani, ceea ce în sine era destul de trist. A trebuit să îi ascund când am avut primul meu job în prima vară în București. M-a întrebat „Și câți bani faci?”. Vindeam Enciclopedia Britanică și primeam comision 10% din valoarea Enciclopediei, Enciclopedia Britanică era la acel moment în jur de 2700 de dolari. Imaginați-vă un copil de 19 ani care făcea comision. Mie mi-a fost atât de rușine să îi spun că fac mai mulți bani decât ea. Dar da, am avut o viață decentă, n-am murit de foame, am avut ce mi-a trebuit și cumva cam asta e credința mea, că e de datoria celor care suntem bine să facem bine. Pentru că e super greu să-i ceri unui om care se gândește oare ce o să-i pună pe masă copilului, să se ducă la dezbateri pe bugete. Cum le zicem noi oamenilor să fie responsabili când ei nu au ce mânca? Sau să se ducă să fie observatori la alegeri, sau să se apuce să verifice declarațiile politicienilor. Așa că eu așa am simțit-o, să faci bine dacă tu ești bine și nu ești chiar la limita de supraviețuire.

Ana Murray/ Ashoka România

Ana Murray

La mine evenimentul vine din familie. “Orice poate să dispară, numai ce ai în minte nu.”, ăsta era motto-ul bunicii mele. Și a doua vorbă mare a fost: “Dacă toți oamenii buni pleacă din România, ce o să se întâmple cu țara asta?”. Asta da terapie astăzi ca să poți să metabolizezi toate mesajele de mică. Am lucrat în corporație. Am lucrat pentru un fel de misiune pentru țară. Eram pe principiul că dacă poți să schimbi ceva acolo, atunci se va schimba mai mult în țară. Și în final, când am ajuns acum la Ashoka România, e fascinant să vezi că se poate instrumentaliza binele și se poate învăța colaborarea, lucruri pe care nu le credeam posibile. Când eram mai mică credeam că trebuie să dai cu capul de pereți ca să schimbi ceva sau să dai cu pumnul în masă. Acum am mai crescut și am învățat că poți să faci bine fiind foarte vulnerabil.

Florin Stoican / Rețeaua pentru Natură Urbană, coaliție de ONG din care și Asociația PN Văcărești face parte. Asociația Kogayon – Geoparc aspirant UNESCO – Oltenia de sub Munte

Florin Stoican:

N-am avut nici o iluminare, dar am inventat una tocmai că mă întreabă foarte mulți oameni asta și e una egoistă până la urmă, pentru că în conservarea naturii trebuie să fii în același timp și egoist și altruist. Pornești egoist, pentru că descoperi niște secrete ale naturii și începi să devii altruist prin educație pentru că le dezvălui celorlalți. Dar doar când vrei să te asiguri că ele sunt dezvăluite fără să distrugi ce le arăți oamenilor. Și momentul pe care l-am inventat e eclipsa din 1999, care a avut vizibilitate maximă în Vâlcea și dintr-o dată am văzut muntele nostru de care ne bucurăm o mână de oameni invadat de o hoardă de oameni, dintre care majoritatea se comportau ca pe stadion. Asta a coincis cu retrocedarea pădurilor, braconaj, luptă cu oamenii care începuseră să distrugă pădurea și am zis numai, gata, trebuie să facem ceva, să nu se mai distrugă ce ne place și apoi să încercăm să găsim calea, să le dăm locul ăsta care ne place oamenilor atunci când considerăm că oamenii sunt în stare să se ocupe de el așa cum trebuie. Binele mai ales în conservarea naturii nu se reflectă asupra noastră decât în generații

Gelu Duminică / Împreună

Gelu Duminică:

Este plata lui Dumnezeu ca al meu copil să fie pe jumătate român și pe jumătate rrom. Fata mea perfectă pentru mine, va fi imperfectă pentru parte din români, pentru că ta-su este rrom. Și va fi considerată, da, ca fiind inferioară doar pentru că țiganul în mentalul colectiv are conotațiile pe care le are. Pentru cealaltă parte dintre rromi, copilul meu va fi din nou imperfect, da, pentru că este o ”spălăcită”. Și atunci întrebarea este, ce pot face eu? Astfel încât copilul meu să nu treacă prin tot felul de traume? Uneori cuvintele dor mai mult decât faptele. Ce pot eu să fac astfel încât să securizez sufletul copiilor, copiilor mei, nepoților mei, celor din jur la care țin? Nu e o chestiune de altruism, e egoism feroce. Maică mea fără de carte venea și se certa, negocia, discuta, ”nu se țigănea”, e mare diferență. Venea și discuta cu profesorii și spunea: copilul meu nu a venit să țigănească la ușa voastră. Și mie mi-a rămas în cap povestea, cum o auzeam pe maică-mea, extrem de frustrată și supărată, că al ei copil este tratat nedrept. Și atunci am zis stai puțin, adică maică-mea plângea, pentru că eu am fost tratat nedrept. Păi bun și eu ce fac? Stau cu capul plecat? Nu, pentru că o iubeam atât de mult pe maică-mea, încât mi-era rușine și mă durea orice lacrimă pe care o avea pe față și atunci trebuia să acționez

PARTENERIAT Ashoka Romania – Facultatea de Litere București – HotNews.ro

În seria „În căutarea binelui”:

Doctor Adriana Mihalaș: Povestea lui Sorin, cioban orb devenit pescar cititor de semne

Iarina Taban, Asociația „Ajungem MARI”: Viața și voluntariatul printre copiii cu traume

Paul Radu, Rise Project, OCCRP: „Noi, jurnaliștii de investigație, lucrăm la granița dintre bine și rău / E multă „paranoia” în viața noastră”