Pe stradă se urlă la telefonul pus pe speaker sau video. Ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice

Hai, îi vedem și unii dintre noi facem ca ei. Eu am avut parte de o înmormântare, o nuntă, un botez, cu înjurături, indicații. Este vorba de videocall-ul în public. Este vorba de ceva ce n-are nume. Dar o numesc Videonesimțirea. Libertate, lipsă de pudoare, lipsă de bun simț, indiferență. Pe stradă, în mall, la serviciu, oriunde – e un trăncănit cu urlet la telefon. Iar telefonul e pe spikăr și e plimbat caraghios aparatul de la gură când persoana vorbește la ureche când ascultă. Este vorba de obsesia VIDEO la umblat prin magazine și făcut live cu morcovii și marmelada pentru gospodarul de acasă. Pe mine m-au dat afară dintr-un live că cică le stricam live-ul. Pe mine cine mă apără de acest ultraj, de tulburarea liniștii publice?

De ce să particip eu la viața ăluia? De ce să particip eu la înmormântarea unui mălai?

La nunta lui Mira cu Georgescu? De ce să aud chițăitul de la botezul lui Ciuciurel? De ce? De ce să aflu eu ce mănâncă unii? De ce să aflu eu cum se umflă buzele cu botox? De ce să intru în live-uri pe stradă doar pentru că unii își arată traseele magnifice, că descoperă entuziaști KFC-ul de la Unirea sau Otto de la Piața Victoriei? Este strada a noastră a tuturor?

Mergi pe strada tuturor și vine peste tine un val vârtej de zgomote și gesturi prin care sunt dat afară. Dat afară de pe stradă

Se dă din coate, din cap, se maimuțărește, se înjură, se scuipă, se privește brusc, se urlă constant. Aici nu mai e doar o persoană care ocupă un spațiu pe o stradă. E vorba de un batalion de năvăliri barbare. Nu e doar un om care merge pe stradă cu un telefon. Nu. Sunt cârduri de oameni care intră instantaneu pe video, dar mai ales se revarsă în stradă. Strada nu mai e de mers între două puncte, ci e ocupată de evenimente care mai de care mai intime.

Da, am fost mesean la o nuntă. Omul de pe stradă urla să i se arate galeșa mireasă și zicea că e urâtă cu spume, de ce a luat-o ăla? Eu căscam gura, cum să nu casc, vroiam să văd și eu urâțenia!

Da, am fost la înmormântare. Se arăta coșciugul și se vedea și mortul roș în obraz. Se urla de aici că de ce nu se aruncă bani la intersecție și unde-i găina? Mortul săracu’ n-avea nicio importanță. Este extraordinar cum cel care e în videocall nu doar e în videocall, nu, el dă indicații. Aici, pe stradă, sub nasul meu, colo, dincolo, în lumea mortului. Vrea să fie erou și ici și colo.

Da, nu vorbesc de botez. Acolo mi-am băgat capul și am zis să vă trăiască drăcușorul. Vreau să vă spun cum am fost dat afară dintr-un live! Da, afară din live. Eram prin Lipscani, mergeam tăcut spre nicăieri și brusc m-a luat unul de braț să ies din live-ul lui și a zis și tare către persoana cu care era în videocall: un bou, nu vrea să se dea la o parte.

Dar, în tramvaiul 41 a fost nostimadă. Un puști a dat drumul la videocall și a intrat maică-sa care l-a făcut cu ou și oțet că a lăsat dezordine în bucătărie și nu și-a mâncat târâțele. Cum vrei Marcele să te iubească fetele? Cum? Marcel nu știa ce să mai spună.

Deci, eu aflu ce e în casa altora. Aflu toate intimitățile altora

Deci, casele sunt deschise pentru mine, un necunoscut. Dar e și viceversa. Necunoscuții intră pe stradă în viața mea, ba chiar eu îi stingheresc, ba chiar ei m-ar călca în picioare că-s în plus. Cât de mare le este Ego-ul? Unde-i intimitatea lor? Că de a mea nu mai întreb.

Am citit pe net că oamenii cred că telefoanele sunt periculoase pentru creier și de aia urlă pe spicăr. Și fac pantomima aia caraghioasă ducând la nas, la gură telefonul apoi în pun la ureche și la ochi.

Deci, ar fi teoria conspirației atât de răspândită? Și ea s-a răsturnat pe stradă ca la Caracal?

Eu cred că e maimuțăreală. Se imită influencerii pe care-i vedem zilnic și intră în live de miri când. E o maimuțăreală. Am telefon, fac și eu cu telefonul ce fac influencerii.

Și, în oraș, iar cred că s-a strecurat o uriașă singurătate. Sunt în public unde mă simt singur. Sunt acasă unde mă simt singur. Sunt oriunde în lumea asta și mi se pare că ratez ceva. E ceva ce nu ar trebui să se întâmple fără mine. Vreau să fiu împreună cu CINEVA mereu! Și nu-mi pasă de stradă, de mall, de supermarket, de tramvai, de metrou. Nu-mi mai încap în piele, capul meu nu-mi mai este destul, cu gânduri și rătăciri, NU! Vreau să fiu văzut, auzit mereu de cineva. În oraș, nu mai facem diferența între privat și public, între intimitate și mulțime. Nu mai știm pe ce lume suntem. Nu vrem să ne trăim singurătatea. Nu vrem să fim puși deoparte. Acasă, singuri. În mijlocul mulțimii, singuri..