Sari direct la conținut

Basescu: Daca as fi presedinte, nu as revoca-o pe Kovesi, din cauza urletului public. As lasa-o sa-si duca mandatul, dar as obliga-o sa cearna DNA de Negulesti

HotNews.ro
Basescu: Daca as fi presedinte, nu as revoca-o pe Kovesi, din cauza urletului public. As lasa-o sa-si duca mandatul, dar as obliga-o sa cearna DNA de Negulesti

Fostul presedinte Traian Basescu spune ca daca ar mai avea aceasta functie nu ar lua decizia de revocare a Laurei Codruta Kovesi din functia de procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), ci ar lasa-o sa isi duca mandatul la capat, insa ar obliga-o „sa cearna DNA de Negulesti”, informeaza news.ro.

„Eu, daca as fi presedinte, nu as revoca-o (pe Laura Codruta Kovesi, n.r.). In primul rand, din cauza urletului public. Cand vezi toti propagandistii ca tipa sa plece Kovesi…”, a declarat Traian Basescu duminica, la Romania Tv.

El a adaugat ca nu ar revoca-o pe Kovesi, ci ar lasa-o sa isi duca mandatul la capat, insa ar obliga-o „sa cearna DNA de Negulesti”. Basescu a explicat, astfel, ca nu doar la DNA Ploiesti se falsifica dosare si ca sunt „Negulesti” si in Brasov, Cluj sau Bacau.

„Nu numai sectia de la Ploiesti falsifica dosare. Are si scriitori de editoriale in central, Bulancea (Marius Bulancea, n.r.) este un mare scriitor de editoriale. El obtine condamnari fara probe, dar pe editoriale bine scrise. (…) Stiti care e cel mai mare rau acum pentru justisia din Romania? Sa ascundem mizeria sub pres”, a mai spus Basescu.

Intrebat ce decizie crede ca va lua presedintele Iohannis in privinta revocarii din functie a sefei DNA, Basescu s-a declarat convins ca Laura Codruta Kovesi nu va fi revocata.

Traian Basescu a vorbit si despre cum a ajuns Kovesi in aceasta functie.

„Eu am vrut-o. Am vrut sa fac o rocada, printre altele si pentru ca nu stiam alti procurori. Voiam sa vina Kovesi sef la DNA si Morar la Parchetul General. Cand am vazut ca nu pot obtine ambele nominalizari, am zis macar Kovesi sa mearga la DNA, pentru ca o cunosc si stiam ca nu poate inclina DNA-ul, dar.. S-au intamplat multe abuzuri sub ea”, a povestit Basescu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro