Sari direct la conținut

Liderul USR, Dan Barna, spune că mitingul PSD pentru susținerea familiei tradiționale este o perdea de fum

HotNews.ro

Preşedintele USR, Dan Barna, a spus luni că decizia PSD de a organiza un miting pentru susţinerea familiei tradiţionale este o perdea de fum, prin care încearcă să mute atenţia publică de la problemele penale ale lui Liviu Dragnea, relatează news.ro.

„Am aflat că domnul Dragnea ne promite un miting de un milion de oameni în perioada următoare, legat de familia tradiţională. Realitatea este că, nereuşind să adune milioanele acelea cu care ameninţa România de aproape doi ani, care să-l susţină în calitatea sa de codamnat penal, încearcă să mute din nou focusul. Această perdea de fum cu familia tradiţională, o temă care pentru România nu e de actualitate. Familiile din România în momentul de faţă constată că reforma pe venituri nu e atât de minunată cum a fost promisă şi multe dintre salarii au scăzut şi avem demonstraţiile din sistemul sanitar. În acest context este din nou adus subiectul familiei tradiţionale şi al unui ipotetic miting”, a afirmat Dan Barna.

Referitor la modificarea Codurilor penale, Barna susţine că ar fi un lucru bun dacă ar exista o dezbatere parlamentară, însă „experienţa ultimului an şi jumătate ne-a arătat că nu a existat aşa ceva”.

Liderul USR a adăugat că Dragnea nu excelează în ţinerea de promisiuni, iar în condiţiile în care termenul în procesele sale se apropie şi procedura parlamentară ar trebui să dureze, nu cumva dezbaterea pe Codurile penale „să fie la fel ca la legile justiţiei”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro