Șerban Nicolae: Nu cred că Jandarmeria a exagerat, nu cred că a greşit / Declarația președintelui, absolut iresponsabilă, o ticăloşie
Senatorul social-democrat Şerban Nicolae îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis că a făcut, vineri seară, în timpul violenţelor din Piaţa Victoriei din Bucureşti, declaraţii „iresponsabile”, „care ar fi putut duce la subminarea puterii de stat”, transmite Agerpres.
Liderul grupului parlamentar al PSD din Senat a declarat, sâmbătă, la Botoşani, că, prin intervenţiile de vineri seară, „Jandarmeria nu a greşit”.
„Acţiunea Jandarmeriei în niciun caz nu este de blamat. Ar fi fost mai bine să nu apară violenţele şi să facă inutilă orice intervenţie din partea autorităţilor. Nu cred că Jandarmeria a exagerat, nu cred că a greşit. În schimb, ceea ce mi se pare absolut inadmisibil şi este chiar de domeniul penalului ca, după ce apar imagini publice cu jandarmii bătuţi, cu o femeie aproape linşată, îmbrăcată în uniforma statului, în uniforma autorităţii publice, preşedintele României să condamne public Jandarmeria. Mi s-a părut o declaraţie absolut iresponsabilă, de un cinism, de o ticăloşie, pentru că era o formă de instigare”, a susținut Şerban Nicolae.