Sari direct la conținut

Olguța Vasilescu nu mai vrea ministru: După o discuție cu Liviu Dragnea am luat hotărârea să-mi retrag candidatura pentru funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării

HotNews.ro
Lia Olguta Vasilescu, Foto: HotNews.ro, EurActiv.ro
Lia Olguta Vasilescu, Foto: HotNews.ro, EurActiv.ro

​Olguta Vasilescu anunță că a decis să-și retragă candidatura pentru funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării. Anunțul vine în contextul în care președintele Klaus Iohannis a refuzat de patru ori numirea sa.

„Un atac la CCR înseamnă o perioadă de cel puțin o lună și jumătate de așteptare, perioadă in care activitatea guvernamentală ar avea in continuare de suferit prin absenta din guvern a unui ministru cu un portofoliu important, exact in perioada in care România deține președinția UE”, a explicat ea, într-o postare pe Facebook.

Olguța Vasilescu spune că își va continua mandatul de deputat PSD, mulțumindu-le lui Dragnea și Dăncilă pentru susținere.

„Sper că președintele Klaus Johannis va numi URGENT viitoarea nominalizare pentru funcția de ministru din partea partidului care a câștigat alegerile parlamentare, renunțând la blocarea Guvernului României prin încălcarea repetată a legilor și Constituției, in condițiile in care personajul care i-a provocat atâta îngrijorare dispare din ecuație”, a mai spus ea.

Joia trecută, președintele Klaus Iohannis a respins pentru a patra oară numirea Liei Olguța Vasilescu în funcția de ministru al Dezvoltării și i-a transmis premierului o scrisoare în care îi cere să vină cu o nouă propunere pentru acest portofoliu. Șeful statului a motivat că Olguța Vasilescu nu are pregătirea necesară pentru această funcție. De asemenea, Iohannisi-a imputat declarațiile controversate, atacurile virulente la persoană și presiunile asupra justiției.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro