Sari direct la conținut

Viorica Dăncilă vine în Parlament pentru a da explicații legate de OUG 114

HotNews.ro
Viorica Dancila, Foto: Guvernul Romaniei
Viorica Dancila, Foto: Guvernul Romaniei

Viorica Dăncilă va participa, luni ora 16.00, în plenul Camerei Deputaților, la dezbaterea din cadrul „Orei Premierului”, pe marginea OUG 114 care introduce „taxa pe lăcomie” pentru bănci. Solicitarea a fost făcută de grupul parlamentar al PNL, care cere Guvernului abrogarea actului normativ acuzând faptul că prevederile ordonanței duc România în faliment.

Încă din 19 februarie, liberalii au transmis solicitarea ca șeful Executivului să participe la „Ora Premierului”, către Biroul permanent al Camerei Deputaților.

„Ordonanţa lăcomiei Guvernului PSD-ALDE bagă economia României în faliment şi toţi românii vor plăti scump prostiile acestei guvernări de analfabeţi economici. Efectele OUG 114/2018 sunt evidente: fiecare cetăţean român va fi obligat să plătească taxe şi impozite mai mari, la nivelul plafonului maxim; fiecare cetăţean român sau companie va plăti mai scump energia electrică, gazul şi energia termică, fiecare cetăţean român va plăti un abonament mai scump la internet, TV şi telefonie, fiecare cetăţean român va plăti rate mai mari pentru împrumuturile bancare şi vor fi înăsprite condiţiile de creditare. Prin OUG 114 se va desfiinţa Pilonul 2 de pensii. Visul PSD-ALDE de a naţionaliza Pilonul 2 de pensii va fi pus în practică pentru că nicio firmă privată care administrează astăzi banii din Pilonul 2 de pensii nu va mai rămâne pe piaţă. Nu în ultimul rând, prin OUG 114, nu vor mai beneficia de creşterile de venituri la care au dreptul deţinuţii politici, persoanele persecutate în perioada comunistă, urmaşii celor care au murit la Revoluţie şi de răniţii din Revoluţie”, a spus liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, citată de Mediafax.

Referitor la ordonanța de urgență 114, proiectul pentru aprobarea actului normativ apare pe ordinea de zi a plenului de luni al Senatului, pentru adoptare tacită. În acest context, senatorul UDMR Tánczos Barna, membru în Comisia pentru buget, a declarat că inițiativa va fi adoptată fără raportul forului legislativ.

Termenul de adoptare tacită pentru OUG 114/2018 s-a împlinit vineri, 1 martie, iar Comisia pentru buget a Senatului a amânat dezbaterea și adoptarea unui raport pentru proiect în ședința de marți. Este a doua oară când Comisia pentru buget ia această decizia. Solicitarea amânării dezbaterii proiectului a fost făcută de ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, care a motivat că au fost depuse multe amendamente, chiar și cu câteva minute înainte de ședință. OUG 114/2018 privind implementarea unor măsuri fiscale a adus numeroase nemulţumiri din partea mai multor instituţii, dar şi companii.

Printre nemulţumiţi se numără băncile, dar şi administraţiile locale. Actul normativ a fost adoptat în luna decembrie de către Guvern, iar principalele prevederi sunt: Preţul la gaze şi energie electrică va fi plafonat pentru 3 ani de zile; impozitarea activelor băncilor dacă ROBOR este mai mare de 2%; micșorarea comisionului fondului de pensii private de la 2,5 la 1% şi majorarea taxei pe viciu în domeniul jocurilor de noroc cu 2% din cifra de afaceri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro