Sari direct la conținut

Primul lucru pe care PSD i l-a cerut lui Nicolicea după ce l-a propus la Justiție. Dragnea: Să rezolve blocajele legate de inițiative care țin de actul de guvernare

HotNews.ro
Liviu Dragnea, Foto: Captura Romaniatv.net
Liviu Dragnea, Foto: Captura Romaniatv.net

PSD-iștii și-au exprimat în CEx „foarte multe nemulțumiri” la adresa lui Tudorel Toader, a declarat Liviu Dragnea, la finalul ședinței în care actualului ministru al Justiției i s-a retras sprijinul politic. Din acest motiv, a precizat șeful PSD, așteptările de la Eugen Nicolicea sunt clare. ​

„Noul ministru în primul rând trebuie să rezolve blocajele legate de inițiative care țin de actul de guvernare. E primul lucru care i s-a cerut. În al doilea rând, să se ocupe de starea bună a justiției din România. În CEX s-au exprimat foarte multe nemulțumiri la adresa lui Toader, un om pe care îl respect și l-am sprijinit. S-au acumulat nemulțumiri și supărări ale miniștrilor că se tot întârzia avizarea la minister și că a discutat foarte mult despre eventualitatea unor ordonanțe de urgență fără să facă nimic, lungind această discuție 3-4 luni”, a spus Dragnea.

PSD i-a retras sprijinul politic ministrului Justiției, Tudorel Toader, iar în locul acestuia a fost propus deputatul Eugen Nicolicea. Decizia vine după ce Toader a refuzat sistematic să adopte ordonanțele privind modificarea codurilor penale și contestația în anulare atât de necesare pentru Liviu Dragnea și PSD. Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că așteaptă ca Tudorel Toader să demisioneze. De asemenea, s-a decis

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro