Alianța USR-PLUS va anunța, în cel mult două săptămâni, candidatul la prezidențiale
Președintele USR Dan Barna a declarat pentru Mediafax că este posibil ca la finalul acestei săptămâni sau în maxim o săptămână și jumătate Alianța 2020 USR-PLUS să anunțe candidatul la alegerile prezidențiale.
„Ca interval poate fi oricând, de la finalul acestei săptămâni, până într-o săptămână și jumătate. Suntem încă în discuții. Să vedem cum evoluează și cum vom reuși să închidem. Am discutat și astăzi (luni – n.r.). O să discutăm și în zilele următoare”, a afirmat Dan Barna, luni seară, pentru agenția Mediafax.
La începutul lunii, USR a anunțat că partidul va decide în Congres, care va avea loc în această sâmbătă, asupra susţinerii candidatului la prezidenţiale. Patru membri USR s-au înscris în competiţia internă, printre care şi preşedintele formaţiunii, Dan Barna.
„Cei patru membri USR care s-au înscris în competiţia pentru alegerea candidatului la prezidenţiale până la termenul limită votat de Comitetul Politic sunt preşedintele USR Dan Barna, senatorul Mihai Goţiu şi alţi doi membri USR – Dumitru Stanca şi Dragoş Dinulescu. Dumitru Stanca este cadru militar în rezervă şi membru USR Ilfov, Dragoş Dinulescu este medic dentist şi membru în Biroul Judeţean USR Prahova”, a transmis partidul, într-un comunicat de presă.
USR și PLUS se află în negocieri pentru a stabili candidatul Alianței pentru un mandat la Cotroceni. Liderii celor două formațiuni au explicat că va fi un tandem al Alianței USR-PLUS. Dacă Dan Barna va fi prezidențiabilul, atunci Dacian Cioloș va fi propunerea de premier sau viceversa.
Surse din partid au declarat pentru Mediafax că încă nu a fost stabilit dacă va participa și Dacian Cioloș la Congresul USR de sâmbătă. Când vor fi finalizate negocierile între cele două partide, liderii USR-PLUS vor da un mesaj comun, au adăugat sursele citate.