Sari direct la conținut

Ludovic Orban: Nu am emoții în privința victoriei, ci doar în privința scorului

HotNews.ro
Ludovic Orban, Foto: AGERPRES
Ludovic Orban, Foto: AGERPRES

Premierul Ludovic Orban a votat, duminică dimineață, iar la ieșirea de la urne, premierul a declarat că a ales pentru o Românie care să se dezvolte și a subliniat că nu are emoții în privința victoriei candidatului pe care îl susține, ci doar în privința scorului, transmite Mediafax.

„Am votat pentru o Românie care să se dezvolte, o Românie în care instituțiile statului să servească cetățeanul, în care legea e lege pentru toți, o Românie care să fie casa fiecărui român, atât de primitoare încât să-i facă pe cei din diaspora să se întoarcă acasă. (…) Atunci când sunt alegeri, românii au posiblitatea de a decide în ce direcție se îndreaptă țara”, a declarat premierul Orban, la ieșirea de la urne.

Întrebat dacă are emoții pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, Ludovic Orban a spus că oamenii își exercită voința, deci „întotdeauna sunt emoții”.

„Nu am emoții în privința victoriei candidatului pe care-l sprijin, ci doar în privința scorului și sper să fie un scor cât mai categoric”, a spus premierul.

În privința prezenței la urne din diaspora, Orban s-a arătat mulțumit, deoarece numărul mare de votanți arată că românii din diaspora sunt interesați de soarta țării.

„Spectaculos. Îi felicit, mă bucur enorm că există o prezență atât de mare la vot și îmi dă speranțe, pentru că exprimarea dreptului de vot de către românii care sunt în diaspora, care și-au căutat norocul în altă parte, îmi arată un interes major pentru soarta țării și îmi arată că există o dorință mare de întoarcere în România din partea multor români care sunt în diaspora”, a spus premierul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro