Sari direct la conținut

​Ana Ciceală, candidat la Primăria Sector 3: Am depus plângere penală împotriva lui Robert Negoiţă

HotNews.ro
Ana Ciceala, Foto: Agerpres
Ana Ciceala, Foto: Agerpres

Candidatul USR PLUS la Primăria Sectorului 3, Ana Ciceală, a anunţat că a depus o plângere penală împotriva edilului Robert Negoiţă şi a Primăriei în legătură cu staţia de sortare din zona Căţelu, care a fost înfiinţată în urmă cu un an „fără a avea niciun aviz, niciun acord de mediu şi autorizaţiile necesare”, afirmând că activitatea în această unitate trebuie să înceteze.

„Din cauza acestui abuz, câteva mii de oameni suferă în prezent. (…) Cei din satul Căţelu au de-a face cu poluarea, au de a face cu mirosuri pestilenţiale, cu zgomot şi cu foarte multă toxicitate la toate nivelurile. Am depus această plângere după ce am epuizate toate celelalte căi legale prin care am încercat să sesizez această situaţie. Am făcut sesizări la Garda de Mediu şi la Agenţia pentru Protecţia Mediului în ultimele luni şi răspunsuri de la aceste instituţii au venit sub forma unor dispoziţii prin care s-a dispus să fie suspendate lucrările la acea staţie de sortare fără avize. Cu toate acestea primăria condusă de Robert Negoiţă persistă în nelegalitatea din acea zonă”, a afirmat Ciceală, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.

Ea a declarat că printre obiectivele sale se numără protejarea spaţiilor verzi şi înfiinţarea a trei păduri urbane în Capitală, în zonele Vitan, Dudeşti şi IOR.

„Sunt acum în proces de a identifica alte două terenuri din Sectorul 3 – unul din ele trebuie să fie în zona Pallady unde se construieşte destul de haotic în prezent – care vreau să adauge sănătate, vreau să adauge oxigen şi spaţiu verde în Sectorul 3”, a susţinut Ana Ciceală.

Un alt obiectiv al său este plantarea a 200.000 de arbori, în principal pe aliniamentele stradale.

Simona Spătaru, candidatul USR PLUS la Primăria Sectorului 4, a afirmat că domeniul prioritar pentru mandatul său va fi cel al Educaţiei.

„Am speranţa că, dacă nu vom trăi noi mai bine în următorii ani, copiii noştri să o facă şi să fie conştienţi de valoarea deciziilor lor. Asta se obţine prin educaţie. (…) Vom investi în primul rând în educaţie şi în mediu pentru a creşte treptat calitatea vieţii. Nu promitem lucruri care să se întâmple după o zi pe alta, dar promitem că din prima zi fiecare leu va fi cheltuit transparent, la vedere şi ţinând cont de priorităţile creşterii calităţii vieţilor locuitorilor”, a spus Spătaru, în conferinţa de presă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro