Sari direct la conținut

Orban: Intensitatea atacurilor USR e cam la fel de mare ca intensitatea atacurilor venite de la PSD / Ce spune despre negocierile PNL-USR pentru candidați comuni la locale

HotNews.ro
Ludovic Orban si Dan Barna, Foto: Agerpres
Ludovic Orban si Dan Barna, Foto: Agerpres

Intensitatea atacurilor USR la adresa PNL este „cam la fel de mare” ca intensitatea atacurilor venite de la PSD, iar după ce îi atacă pe liberali, cei din USR vin apoi să facă alianțe, afirmă liderul PNL, Ludovic Orban. „Cred că trebuie să se hotărască”, a spus premierul.

„Chiar am făcut o evaluare. Intensitatea atacurilor din partea USR este la fel de mare ca atacurile din partea PSD. Pe de altă parte, după ce ne atacă sau înainte de a ne ataca, mai vin şi discută cu noi ca să facă înţelegeri, alianţe. Cred că trebuie să se hotărască”, a afirmat Ludovic Orban, joi seară, la Realitatea Plus.

El a făcut aceste declarații în contextul în care a vorbit despre decizia Guvernului de a ataca la Curtea Constituțională legea USR privind înființarea DNA-ului pădurilor, demers criticat puternic de USR.

Premierul a susținut că legea privind înfiinţarea unui DNA care să sancţioneze infracţiunile de mediu, infracţiunile silvice a fost făcută fără niciun studiu de impact și de analiză. „Dacă intră în vigoare nu numai că nu va duce la creşterea eficienţei luptei împotriva infracţiunilor silvice, ci va scăpa de pedeapsă cel puţin pe toţi cei care au săvârşit infracţiuni silvice, au fost prinşi, li s-au instrumentat dosare de către procurori, pentru că toate aceste dosare care sunt instrumentate de 2.600 de procurori din toată ţara trebuie predate către un parchet care nu există, care nu are personal, nu are sediu, nu are infrastructură, nu are posibilitate să angajeze”, a spus premierul.

El i-a acuzat pe cei din USR că nu îi interesează dialogul, ci „doar să vândă un slogan”.

„Credeţi că-i interesează dialogul? Pe ei îi interesează să vândă un slogan, o lozincă – <<. (…) Eu îmi doresc nişte parteneri care să fie apropiaţi ca gândire, care să fie fair-play, care să construiască trainic, pe fundamente solide, care să nu aibă bolile celor din zona PSD-urilor cere au existat, FSN-urilor care au existat de-a lungul timpului, să fie populişti, să facă pe picior, să pună ştampile, să facă o manipulare prin sferturi de adevăr. Adică ne trebuie nişte parteneri cinstiţi, corecţi, cu care să puntem construi, pentru că România are nevoie de construcţie în următorii patru ani”, a mai spus Orban.

Despre negocierile cu USR pentru candidați comuni la locale

Ludovic Orban a mai susținut că liberalii vor o formulă comună de sprijin al candidaţilor şi la Primăria Capitalei, şi la primăriile de sector, atât cu USR-PLUS, cât şi cu PMP, dar că în cursul negocierilor trebuie ţinut cont de criterii precum forţa politică a fiecărui partid şi modul în care sunt clasaţi în sondaje posibilii candidaţi: „Noi ne-am dori să mergem pe o formulă comună de sprijin al candidaţilor şi la Primăria Capitalei şi la primăriile de sector atât cu USR-PLUS, cât şi cu PMP. Discutăm în acest sens. Sigur că trebuie să ajungem la formule rezonabile, care să ţină cont de forţa politică a fiecărui partid, care să ţină cont de calitatea candidaţilor pentru fiecare primărie de sector şi care să ţină cont şi de un raport obiectiv care să fie stabilit printr-o cercetare sociologică inclusiv legată şi de partide şi de candidaţi”.

El a mai spus că PNL este deschis la discuţii şi că a dovedit asta susţinându-l pe Nicuşor Dan şi „renunţând la dreptul de a pune un candidat care poate ar fi avut şanse”.

Întrebat dacă vor exista candidaţi comuni şi pentru primăriile celor şase sectoare ale Bucureştiului, Orban a evitat să dea un răspuns clar.

„Deocamdată, obiectivul pe care l-am avut de a avea candidat comun la Primăria Capitalei a fost atins datorită, să spun, înţelepciunii şi responsabilităţii Partidului Naţional Liberal. Vom vedea ce vom stabili la sectoare. Indiferent la ce formă de înţelegere se va ajunge, din punctul nostru de vedere, este extrem de important ca obiectivul nostru să eliberăm Bucureştiul de sub dominaţia, conducerea incompetentă şi plină de rea-voinţă a PSD-ului”, a adăugat președintele PNL.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro