Sari direct la conținut

Barna, despre negocierile cu PNL privind candidați comuni în București: Am cerut să discutăm doar despre candidaţi care nu au legătură cu PSD / Următoarele zile sunt decisive

HotNews.ro
Ludovic Orban si Dan Barna, Foto: Agerpres
Ludovic Orban si Dan Barna, Foto: Agerpres

Liderul USR, Dan Barna, spune, despre negocierile cu PNL pentru candidaturi comune la locale în București, că le-a transmis liberalilor că este exclus ca USR-PLUS să îi susțină pe candidații propuși la sectoarele 2 și 5, Dan Cristian Popescu și Dan Croitoru, afirmând că următoarele 3-4 zile sunt decisive. „Am cerut să discutăm doar de candidaţi care nu au legătură cu PSD, candidaţi cu integritate. Următoarele trei, patru zile sunt cele decisive”, a declarat Barna, luni, la Adevărul live.

Preşedintele USR Dan Barna a vorbit despre întrevederea avută sâmbătă cu Ludovic Orban, în încercarea de a avea candidaţi unici la sectoarele Bucureştiului, spunând că următoarele 3-4 zile sunt „decisive”.

„Toate opţiunile sunt pe masă. Discuţiile sunt foarte complicate pentru că avem USR-PLUS, pe de altă parte PNL. Sunt multe criterii, principii. Am cerut să discutăm doar de candidaţi care nu au legătură cu PSD, candidaţi cu integritate. Următoarele trei, patru zile sunt cele decisive. E vorba de a găsi o variantă în care electoratul să aibă o opţiune puternică. Cetăţenii simt că Primăria nu e a bucureştenilor, ci a lui Firea”, a declarat liderul USR.

Întrebat dacă USR este dispus să accepte candidatura lui Dan Cristian Popescu la Primăria Sectorului 2, Dan Barna a spus că, din punctul său de vedere, opţiunea este exclusă: „Noi am spus că nu avem cum să susţinem un om cum e domnul Popescu”.

Chestionat dacă alianța ar putea eșua în cazul în care PNL nu va renunța la candidatura lui Popescu, Barna a răspuns: „E unul din elementele avute în discuţie. Noi am fost clari că nu putem o variantă de colaborare pe toate sectoarele dacă îl lasă candidat. Orban a fost deschis la argumentele prezentate, ne-a prezentat şi punctul de vedere al PNL. De aceea spun că discuţiile sunt deschise. Dar există probabilitate bună să ajungem la un rezultat. În momentul de faţă sunt convins că PNL înţelege miza acestei decizii”.

Legat de Primăria Sectorului 5, Dan Barna a spus că, indiferent dacă va fi candidat al USR-PLUS sau al PNL, USR nu va susţine o candidatură a lui Dan Croitoru (ex-ALDE).

El a mai spus că scenariul pe care se lucrează este cel cu câte 3 primării, iar întrebat dacă nu crede că dacă negocierile vor eşua liberalii vor spune că din cauza USR a rămas PSD în Capitală, Barna a răspuns: „Şi noi o să spunem că din cauza PNL. Miza e să oferim o alternativă în care bucureştenii să aibă încredere. Ceea ce spune USR din momentul în care am intrat în luptă e că nu putem fi credibili dacă venim cu candidaţi ca Popescu sau Croitoru. Nu poţi fi credibil dacă reşapezi personalităţi de aşa fel”.

CITEȘTE ȘI:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro