Sari direct la conținut

Cîțu, despre sporurile bugetarilor: Eu aş fi mers puţin mai departe în acest moment. N-a prea fost voinţă politică

HotNews.ro
Orban, Citu, Kelemen, Barna, Foto: AGERPRES
Orban, Citu, Kelemen, Barna, Foto: AGERPRES

​Premierul Florin Cîţu susține că problema sporurilor bugetarilor s-ar fi putut rezolva dacă exista voință politică, însă aceasta „n-a prea fost”. El a insistat că angajaţii din sistemul de stat ar trebui remuneraţi în funcţie de performanţa fiecăruia.

„Am fost primul care a oprit creşterile salariale fără niciun fel de legătură cu performanţa. De curaj am dat dovadă. Se lucrează la legea salarizării exact în direcţia pe care am spus-o în spaţiul public, mai e nevoie şi de voinţă politică. Eu aş fi mers puţin mai departe în acest moment. N-a prea fost voinţă politică, dar o găsim. În ceea ce mă priveşte, am mers până acolo unde s-a putut prin ordonanţele de urgenţă”, a declarat Cîţu, citat de Agerpres.

Acesta a susţinut că performanţa trebuie să fie principalul criteriu de remunerare a angajaţilor din sistemul de stat.

„Nu e vorba de a tăia ceva sau de a elimina. E vorba de a lega un venit de performanţă. Întotdeauna se spune că în sistemul public nu se poate să măsori performanţa. Cum nu se poate să măsori performanţa? Se vede cu ochiul liber unde este performanţă în domeniul public şi unde nu este. Dumneavoastră ştiţi cel mai bine cum să măsuraţi această performanţă. Doar trebuie să vi se dea uneltele respective. Prin această lege a salarizării încercăm ca acei oameni buni din sectorul public să fie remuneraţi, acei oameni care merită să primească mai mulţi bani şi nu cei care stau pe lângă ei şi primesc salariu”, a spus Cîţu.

În februarie, premierul punea că nu susține sporurile care nu sunt date pe criterii de competență și-și asumă orice cost politic ca să facă reformă în acest sens.

​„Am venit public si am spus că nu susținem acele sporuri care sunt date pe tot felul de criterii, dar niciunul pe criterii de performanță. Știu că există un risc politic pentru premierul care își asumă așa ceva. Știu că în acest moment, foarte mulți lideri politici se dau la o parte, pentru că a face reformă e complicat, e nevoie de asumare și nu vrea nimeni să își asume acest lucru. Îmi asum eu, cu toate riscurile politice, char dacă știu că și în PNL, unde eu activez ca vicepreședinte, va urma un Congres. Îmi asum acest risc și mai departe, indiferent de costul pe care s-ar putea să îl plătesc în acel Congres, pentru orice funcție aș candida”, a declarat în februarie Cîțu.

Ulterior, liderii Coaliției au anunțat că în acest an sporurile bugetarilor nu se elimină și se va lucra la o nouă lege a salarizării care va rezolva problema.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro