Sari direct la conținut

VIDEO Ceartă în Senat la moțiunea împotriva ministrului Economiei / Năsui: Am depus un proiect privind registrul securiștilor în funcții publice, va arăta legăturile de rudenie până la gradul trei / Romașcanu: Hai să vedem unde ajungem

HotNews.ro
Năsui, dezbatere moțiune simplă, Foto: Hotnews
Năsui, dezbatere moțiune simplă, Foto: Hotnews

Senatorii au respins marți, moţiunea simplă intitulată „O Românie în agonie, cu Năsui la Economie” cu 72 de voturi împotrivă, 55 pentru și o abținere. Social-democrații solicită demiterea „imediată” a ministrului Economiei, Claudiu Năsui. Dezbaterile nu au fost lipsite de circ politic, huiduieli și jigniri între senatorii puterii și cei ai opoziției. Tema centrală a dezbaterilor nu s-a concentrat pe activitatea ministrului Economiei ci asupra „securiștiilor și a rudelor acestora conectate la funcții publice”.

UPDATE 18.37 Senatorii au respins moţiunea simplă intitulată „O Românie în agonie, cu Năsui la Economie” cu 72 de voturi împotrivă, 55 pentru și o abținere

UPDATE 18.03 A început votul.

UPDATE 17.55 Dezbaterea s-a încheiat. Urmează votul secret cu bile. Pentru adoptarea moțiunii este nevoie de votul a două treimi din senatori.

UPDATE 17.45 Diana Șoșoacă:

  • Că tot vorbeam de huiduieli, au început și în Senat! Mă uit la domnul ministru Voiculescu și sunt uimită. Este pentru prima oară când îl văd și nu fuge de mine. Probabil că acum se sprijină unul pe altul.
  • Ce am învățat eu aici, astăzi, la această moțiune? Să am grijă cu cine vorbesc că e posibil ca oricine de aici să fie securist, fiu de securist sau nepot de securist. Să am grijă pentru că, de fapt, toți cei de aici sunt vinovați pentru cei 31 de ani în care Ministerul Economiei a fost disfuncțional.

UPDATE 17.10 Alina Gorghiu, PNL:

  • Până acum am asistat la tot felul de Ghiță în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului și nimeni nu le tăia microfonul. Constat că avem aici aceleași personaje care venite la microfon habar nu au să facă acordul între predicat și subiect, gen sau număr. E viral! Stimați pesediști sunt ai voștrii. Analfabeții sunt ai voștrii, sunt niște golani care huiduie în sală și nimeni nu-i pune la punct! Golanii stau acasă nu pe listele parlamentarilor și o să vă rog să reveniți la decență. Avem miniștrii în sală, vă rog, doamna președinte, să luați măsuri pentru a fi decență. Așa-zișii Ghiță din sala de plen să se ducă acasă și să mânânce semințe în fața televizorului.

UPDATE 15.03 Daniel Zamfir, PSD:

  • Haideți să scoatem din viața politică fii securiștilor. Iată domnul Vlăduț Voiculescu – fiu, nepot de securist. Afară din viața politică! Opa, vă rog să mă lasați în pace că vreau să mă exprim ce cred eu de cuviința/ Ca atare afară cu fii securiștilor din viața politică. Este un îndemn pe care nu am cum să nu mi-l doresc așa cum ne sugerează domnul ministru.

UPDATE 15.01 Lucian Romașcanu,PSD:

  • Nu am zis cu aplomb, o fac acum: Fără securiști în funcții publice! Probabil așa informat cum sunteți, v-ați informat dacă riscați ceva. Eu vă spun că riscați, cred că riscați foarte mult. Și în al doilea rând vreau să-i aduc aminte șefului dvs de partid care voia fără penali în funcții publice și a constatat brusc, odată ajuns la guvernare că deja corupția este un lucru marginal, hai să vedem unde ajunge și cu securiștii!

UPDATE 16.50 Claudiu Năsui a anunțat că depune un proiect de lege care înființează registrul lucrătorilor securiștilor în funcții publice și legăturile de rudenie ale persoanelor care dețin funcții publice.

  • Claudiu Năsui: Afacerea Motorola. Îmi atacați familia. Tatăl meu nu a avut nicio legătură cu dosarul. Un unchi al meu a fost acuzat și și-a demonstrat nevinovăția în instanță. Nu prin prescripție, a renunțat la beneficiul prescripției, asta a facut unchiul meu, a cerut instanței să ducă procesul până la capăt și a câștigat.
  • Spuneți că tatăl meu ar avea legătură cu securitatea. O minciună. Vă bazați pe o tactică securistică, comunistă, că o minciună repetata pare să fie adevărată. Tatăl meu nu doar că nu a avut legături cu securitatea, dar a fost o victimă a securității. Eu pot dovedi. Din arhivele CNSAS am adus aici condamnarea la 7 ani a tatălui meu, senținta 272 din 13 aprilie 1987 pronunțată de Tribunalul militar București pentru refuzul înapoierii în țară. Știți care e culmea ironiei? Știți cine a pronunțat sentința? Doru Viorel Ursu. V-a fost coleg de partid. Pe vremea comunismului Doru Viorel Ursu închidea oamenii pentru securitate și după Revoluție a devenit ministru în Guvernul Iliescu – Petre Roman. Dvs l-ați pus ministru pe securistul care l-a condamnat pe tatăl meu.
  • Se va numi Registrul lucrătorilor securității. Haideți să vedem dacă veți vota această lege. Ce face această lege? Face un registru public de la momentul ’89 și nu numai atât dar obligă și CNSAS să arate legăturile de rudenie până la gradul trei cu aceștia. Haideți să vedem cine sunt fii și fiicele securității.

UPDATE 16.32 Claudiu Năsui:

  • Din aceste moţiuni reiese un clasament al fricii PSD şi al fricii unui vechi sistem de a face politică. Mai întâi Vlad Voiculescu şi acum eu. Sunt cumva invidios pe Vlad Voiculescu că l-aţi luat înaintea mea, înseamnă că a deranjat mai rău ca mine.
  • Am venit să demontez punct cu punct toate lucrurile pe care le-aţi ridicat. Vorbiţi despre destabilizarea economiei în 70 de zile. Trebuie să recunosc că aici e chiar hilar de la PSD care a dat OUG 114, PSD care a destabilizat economia într-o singură zi – mai ţineţi minte miercurea neagră, care a venit cu Vâlcov, Andruşcă şi legile date de Dragnea.
  • Aţi arătat atunci mediului privat că chiar sunteţi în stare de orice şi ne vorbea chiar doamna premier – alt geniu de marcă al PSD că economia chiar reacţionează bine la OUG 114. M-aţi chemat aici pentru că am închis nişte robinete de bani publici. Aţi făcut-o pentru că am deranjat interesele dvs financiare.
  • Acum arătaţi că sunteţi loviţi unde vă doare – la bani. Aveţi impresia că puteţi să mă intimidaţi sau să mă şantajaţi, dar nu o să reuşiţi, pentru că nu mi-e frică la abonaţii din partidul dvs din banii contribualilor. Nu faceţi decât să mă încurajaţi să continui mai puternic şi exact asta voi face. Pentru prima dată avem cea mai corectă şi liberală strategie economică.
  • Nu am destabilizat nicio economie, doar economia de gașcă a dvs. Aveți impresia că puteți să mă șantajați sau intimidați, dar nu veți reuși pentru că nu mi-e frică.
  • Din 37 de companii ale Ministerului Economiei, 28 au grave probleme economice, ăsta e rezultatul PSD – jaf, căpușare și debandadă.
  • Ziceți ca s-a declanșat ancheta penala asupra masurii 3. Nu sunt specialist in drept penal, dar o anchetă penală nu se declanșează de la sine. Eu am vorbit despre aceste nereguli, l-am anunțat pe premier și eu am făcut plângerea la DNA.

UPDATE 16.14 Senatorul PSD, Lucian Romașcanu citește în plen textul moțiunii simple.

UPDATE 16.10 Ședința de plen a început. Din totalul celor 136 de senatori, 90 și-au înregistrat prezența. Votul va fi acordat tot marţi, la finalul dezbaterilor, prin vot secret cu bile.

Senatorii PSD îl acuză pe ministrul Năsui, pe care îl consideră „un ministru penal”, că nu a redactat hotărârea de Guvern pentru organizarea instituţiei pe care o conduce, după desprinderea de Ministerul Energiei.

Iniţiatorii moţiunii mai susţin că „cei care profită de pe urma prezenţei lui Claudiu Năsui la Ministerul Economiei sunt doar securiştii din spatele său şi firmele controlate de familia Năsui”.

„Senatorii PSD solicită demiterea imediată a ministrului Economiei, Claudiu Năsui, cel care distruge economia României, prin sărăcirea ei cu 100 de milioane de euro în fiecare zi, prin blocarea investiţiilor şi care vrea să vândă economia României pe 2 lei, să omoare HoReCa şi să blocheze exporturile”, încheie senatorii PSD moţiunea simplă.

Senatorul PSD Radu Oprea a declarat, miercurea trecută, că moţiunea simplă este „pe deplin justificată şi foarte aşteptată” de către antreprenorii din România pentru că ministrul Economiei „nu are nicio viziune şi niciun mesaj pentru antreprenori”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro