Vicepremierul Dan Barna, la HotNews LIVE: Ce s-a întâmplat la Spitalul Foișor, o sincopă de comunicare. Pentru un pacient care trebuie relocat în alt spital, că e dimineață, la prânz sau seara e o chestiune de percepție
Vicepremierul USR-PLUS Dan Barna a calificat drept o sincopă de comunicare ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Foișor și a susținut, la interviurile HotNews LIVE, că dacă i s-ar fi spus că trebuie mutată mama sau tatăl său pentru a face loc unor pacienți la limită, nu era nicio problemă, că era dimineața, la prânz sau seara. Despre Vlad Voiculescu, Barna a spus că USR-PLUS îl susține fără echivoc, că într-o anumită măsură este o victimă, fiind supus unui linșaj mediatic și că, deși nu este un diamant în sistemul de management în sănătate, e cea mai bună opțiune a coaliției în acest moment. Dan Barna a vorbit și despre relațiile cu partenerii de coaliție, de la care a spus că așteaptă același respect pe care îl oferă USR-PLUS.
Vicepremierul USR-PLUS Dan Barna a fost invitat de la ora 15.00 la interviurile HotNews LIVE.
Principalele declarațiile ale lui Dan Barna:
Despre tensiunile din coaliție:
- Mergem mai departe în ceea ce înseamnă o coaliție matură și responsabilă, o coaliție care învață din orice sincopă de comunicare, cum au fost evenimentele din ultimele zile
- Această provocare deloc simplă, România în pandemie, este una majoră și provocarea majoră a guvernării e de a ne adapta
Este o sincopă de comunicare evacuarea unor oameni în miez de noapte?
- Depinde cum privim. Dacă privim din perspectiva bolnavilor COVID care nu mai aveau loc fizic, pentru ei acel disconfort e un sacrificiu cumva de înțeles. Pentru un pacient care trebuie relocat în alt spital, că e dimineață, la prânz sau seara e o chestiune de percepție
- Dacă mi s-ar fi spus că trebuie mutată mama sau tata pentru că era nevoie de spațiu pentru pacienți la limită, nu era nicio problemă, că era dimineața, la prânz sau seara
- Ceea ce a fost regretabil e că s-a permis de către jandarmi să ai un pacient pe targă și lângă el cetățeni gură casă care se înghesuiau. Este de neacceptat în orice țară normală
- Asta a fost grotesc, aici încercăm să ne lămurim cum a fost posibil să se ajungă aici
- Cum s-a ajuns la acea evacuare, noaptea? Ordinul semnat de Vlad Voiculescu nu a fost respectat
- Ridică o întrebare de autoritate
- Legat de cum s-a ajuns la acea decizie de transformare în spital COVID, era o decizie necesară și e posibil să mai fie astfel de decizii, sistemul este la limită și oamenii se adaptează
- Viața unui om e mai importantă decât chestiunile de timing
- Suntem în etapa în care trebuie să ne adaptăm mereu ca să găsim spații
- E mai de preferat o astfel de situație în care s-au mutat oameni noaptea decât o situație în care să se fi întâmplat să moară oameni
- E o chestiune de emoție. A fost neplăcut că a fost seară, Vlad a sunat aceste persoane mutate din spital
Când ați aflat ce se întâmpla la Spitalul Foișor?
- Vineri seară, am văzut la televizor. Am urmărit un pic ce se întâmplă, am vorbit cu dl Arafat, am înțeles argumentele pertinente tehnic, am urmărit apoi pe diverse televiziuni
Ce v-a spus Vlad Voiculescu?
- Și el era destul de surprins că denaturaseră lucrurile
Cine e responsabil?
- Pe partea de organizare a evacuării, probabil responsabilitatea e impărțită între DSU și forțele de ordine. Aștept să văd un raport detaliat
- Chestiunea ca oameni de pe stradă să stea buluc peste pacienți pe targă este de neacceptat
În ce măsură este responsabil Raed Arafat?
- E o decizie luată perfect asumat, o decizie corectă și necesară
Managerul spitalului a refuzat să semneze niște acte, spital e în subordinea Primăriei Capitalei. O parte din responsabilitate o are și Nicușor Dan?
- Nu știu dacă el, direct, nu știu la ce moment a ajuns și la el informația cu ce se întâmplă
- Era o practică ce exista, în anume măsură, cu evacuarea unor spitale. Nu se aștepta nimeni să fie la o oră atât de târzie
- Am cerut Ministerului Sănătății o analiză. Până atunci e foarte greu să spun că e de vină un șef de dispozitiv sau primarul
- Până acum, acest sistem de transformare a unor spitale a funcționat
- Ați vorbit cu dl Nicușor Dan? Nu, nu am vorbit
- O procedură care a funcționat până acum, brusc…Nu am un răspuns de ce nu a funcționat acum
Vina lui Vlad Voiculescu?
- Are aceeași vină pe care o am și eu, și premierul, statul român, în mod abstract
- Concret, el a avizat un ordin de transformare a unui spital. Undeva dedesubt lucrurile s-au blocat
- Nu era responsabilitatea lui în acest proces de evacuare
- Am văzut că se încearcă foarte mult să i se pună lui Vlad în desagă această situație de la Foișor
Vlad Voiculescu e o victimă?
- Într-o anumită măsură, da
- Pandemia e principala temă a societății acum, iar vârful de lance în această luptă este Ministerul Sănătății
- E normal că vârful de lance încasează toate ghiulele și drojdia din societate
- Vlad nu a stat deloc în dulap în aceste luni
- Premierul i-a cerut un raport cu ce a făcut, Vlad a prezentat un raport cu tot, cu o grămaddă de muncă. De ce acel raport nu a fost la nicio televiziune?
- A devenit aproape un exercițiu social „hai să îl atacăm pe Vlad Voiculescu”
- Da, sunt de acord, nu i-a ieșit comunicarea corect, dar daspre eforturile pe care le-a făcut…
- E tema cea mai sensibilă a societății
- Atunci când muncești foarte mult, comunici mai puțin performant. Când ai o criză după alta, unele comunicări nu sunt foate inspirate
Raportul lui Vlad Voiculescu – aproape 90% e despre ceea ce se va face, nu despre ce s-a făcut
- Vorbim despre același raport? Este și va fi și în comunicarea pe care o va face și componenta de plan și strategie
Spuneți că singura problemă a lui Voiculescu e una de comunicare?
- În cea mai mare parte, da. Când întreb ce i se reproșează, aud declarații mai mult sau mai puțin inspirate
- Vlad a explicat, cel puțin în aceeași măsură ca Arafat, motivele pentru măsuri de restricție
Vlad Voiculescu e o vulnerabilitate pentru USR în relație cu partenerii de coaliție?
- Am discutat în coaliție. Nu numai că îl susținem pe Vlad, dara ceea ce face Vlad suntem conștienți că afectează vechiul fel de a se face sănătate, în multe zone unde sunt aceste reforme
- Ceea ce face Vlad Voiculescu este varianta corectă de a se face sănătate. De acord că trebuie îmbunătățită comunicarea, că trebuie îmbunătățite unele lucruri
- Vlad nu e un diamant în sistemul de management în sănătate, dar e cea mai bună opțiune a coaliției în acest moment
De ce este atunci Vlad Voiculescu singurul ministru căruia premierul i-a cerut un raport sau a sesizat Parchetul privind platforma de vaccinare?
- Verificarea aceea privește de fapt INSP, ne așteptăm ca instituțiile statului să facă aceste verificări.
- Acel demers e unul care a adus transparentizare, o valoare pe care USR-PLUS o susține
- Aștept cu multă încredere decizia autorităților
- Nu pot să nu constat că transparentizarea a atras brusc o suspiciune de atac ciberetic. Nu a fost niciun atac cibernetic. Verificările nu vor face decât să confirme
- Transparența nu va fi negociabilă pentru noi
Demisiile cerute de premier?
- Nu am nicio îndoială că se referea la cei care au organizat acolo procesul de evacuare
- După cum știți, decizia coaliției este că acest guvern merge mai departe
L-ați întrebat pe dl Cîțu dacă vrea demisia lui Voiculescu?
- Nici premierul și nici altcineva din coaliție nu a cerut acest lucru
- Vlad Voiculescu e un ministru pe care USR-PLUS îl susține fără echivoc
Vlad Voiculescu v-a spus că vrea să renunțe?
- Nu, pentru că Vlad e un luptător. Mi-a spus că ân ultimele 2-3 e sub un tir încrucișat, orice strănut e transformat în reproșuri epice
- Arată a linșaj mediatic
- Nu-l apăr spunâd că a fost perfect prin toate mesajele, dar ce face el în rolul de ministru e mult mai inspirat decât fraze neinspirate
E confortabilă relația din coaliție?
- România nu are altă variantă și voi face tot ce pot să țin coaliția solidară
Reiese că problemele sunt la ministerele USR-PLUS. Despre declarațiile lui Orban că privește cu îngrijorare activitatea lui Vlad Voiculescu:
- Și eu privesc cu îngrijorare cum jandarmii sunt din ce în ce mai discreți. La Foișor, jandarmii erau în altă parte
- Prezența activă a forțelor de ordine ar trebui să dea mesajul că statul are controlul și forța
- Când vedem că prezența forțelor de ordine și eu ptivesc cu îngrijorare
USR-PLUS are vreo nemulțumire?
- Legea offshore. Dar nu ieșim public. USR-PLUS e partenerul responsabil, orferim respect și așteptăm respect
- Dacă avem nemulțumiti le discutăm în coaliție. Foarte rar ați văzut oameni din USR-PLUS aducândîn spațiul public aceste nemulțumiri
- Așteptăm același tip de respect față de partenerii de coaliție
- Suntem discreți în ieșiri publice, dar nu vreau să se interpreteze că este slăbiciune sau nepăsare
- Ideea că am accepta orice chestiune ca să fim la guvernare…
- E un guvern de coaliție și deciziile se iau prin consens. Cât timp suntem în limitele programului de guvernare vorbim de o guvernare stabilă
Va guverna coaliția în următorii 3 ani și jumătate?
- Eu sunt foarte optimist. Există suficient de multă rațiune în toți cei 3 partenerei pentru a reuși să trecem peste aceste valuri de emoție
- Îmi doresc să începem să funcționăm ca bărbați de stat și mai puțin ca puștani
Despre superimunitatea magistraților prin legea de desființare a SIIJ
- Nu e o superimunitate, e o informație în sine greșită. Înainte de trimiterea în judecată, se solicită și un aviz CSM. E un mecanism prin care se adaugă niște reponsabilitate CSM și e efectul unui dialog în coaliție
- Dacă era doar proiectul USR, era doar o desființare simplă a SIIJ, cu trimiterea dosarelor la parchetele competente
- Nu s-a mai pomenit acest aviz, dar fiind o coaliție, au fost așteptări diferite
- UDMR a vrut ca toate dosarele să se ducă la Parchetul General
- Din dialog, compromisul este exact acesta – o garanție suplimentară pentru magistrați, lucru cerut și de CSM
- Mă întrebați dacă sunt fericit cu acest amendament? Nu sunt fericit. Dacă mă întrebați dacă era singura modalitate de desființare a SIIJ, da, era.
- Este un amendament necesar, efectul colaborării din coaliție, în urma căruia vom desființa SIIJ.
Totuși, dacă vi s-ar cere demisia lui Vlad Voiculescu, l-ați sacrifica?
- Eu nu discut despre scenarii imaginare. Vlad Voiculescu are susținerea deplină a USR-PLUS